Luca Ioan - o poveste cu un bob de mac
De o săptămână casa noastră a devenit mai plină. De două săptămâni, viaţa noastră s-a umplut de bucurie. O bucurie dată de această minune mică...
Luca Ioan, sau cum ne place încă să-i mai spunem - bobul de mac, s-o fi gândit că luna februarie e prea departe, aşa că a hotărât să vină pe lume un pic mai devreme, pe 5 ianuarie 2013, într-o sâmbătă pe seară.
Eu cu Petersen aveam în plan să ajungem în acea sâmbătă dimineaţă la o prezentare de scutece de pânză (deh, avem porniri ecologiste), dar se pare că bobul mic a avut alte gânduri şi după ce mi-a dat de ştire prin nişte contracţii cu dureri în spate (că erau contracţii, asta am aflat mai târziu), am ajuns la spital, la monitorizare. Deja eram obişnuită cu procedura, că mai fusesem şi luni, pe 31 decembrie, ca să vedem ce e cu starea de gripă pe care o aveam de câteva zile. Doar că acum, surpriză, procesul travaliului deja începuse cu o dilataţie de 3cm. Asistentele şi medicul de gardă au încercat să oprească cumva procesul, dar se pare că bobul era foarte hotărât. Aşa că după cam 12 ore de travaliu, cu contracţii şi senzaţii din ce în ce mai puternice, dar cumva suportabile încât nu am cerut anestezie epidurală, bobul nostru s-a născut la 18:53 (ora Belgiei) şi mi-a fost pus pe piept imediat. O bucurie imensă şi uşurare ne umpluse sufletele în acel moment. Era acolo, al nostru, mic pui de om.
Din păcate, acel moment n-a durat prea mult, aşa cum citisem şi cum speram... Fiind mai micuţ, Luca a avut nişte probleme cu respiraţia la început şi a avut nevoie de îngrijiri speciale. În aceeaşi seară am fost transferaţi la un alt spital, cu o secţie de Neonatologie mai bine dezvoltată. L-am văzut înainte să plece cu ambulanţa la noul spital, avea deja multe tubuleţe şi senzori pe el, şi m-am topit de drag când i-am luat mânuţa şi ne-a strâns cu toată puterea, aşa firav cum era. Iar atunci a început şi călătoria noastră "aventuroasă". Timp de 4 zile, Luca a locuit într-un incubator şi a primit din partea medicilor şi asistentelor multă grijă şi atenţie. Noi am fost încurajaţi să ne implicăm cât mai mult. La început eram mai speriaţi din cauza gândului că o secţie de terapie intensivă pentru prematuri e ceva pur medical. În scurt timp însă, "munceam" cot la cot cu personalul medical, alături de alţi părinţi şi puii lor mici, luându-i temperatura, schimbând senzori de oxigen, schimbând scutecul la fiecare 3 ore şi poate cel mai minunat pentru mine, ca proaspăt mamă a fost momentul când l-am pus la sân, iar el, mic şi cu toate tubuleţele şi firele de pe corp, a savurat primul mic dejun direct de la sursă... O senzaţie minunată. Până atunci, laptele, câteva picături la început, pe care am fost încurajată să-l pompez chiar imediat după ce l-am născut, i-a fost administrat printr-o sondă nazală. Cele 4 zile au trecut frumos, cu griji privind starea lui, cu multă încurajare şi ajutor din partea celor de la NICU, gândurile bune ce au venit de la distanţă de la oamenii dragi, dar şi mult optimism şi multă încredere în noi şi în el, bobul mic şi voinic.
Apoi, pentru că Luca era mult mai bine, respira deja singur, iar riscul infecţiei trecuse, a fost transferat înapoi la spitalul unde se născuse, pentru a-şi mai întări un pic forţele, iar noi am mers în vizită... puţin spus vizită, am locuit practic acolo, doar mergeam la somn acasă, pentru că am ştiut şi ni s-a vorbit foarte mult despre cât de importantă este prezenţa noastră acolo cu el. Îmi şi amintesc întunericul de dimineaţă, holurile goale ale spitalului, căldura şi calmul din secţia de Neonatologie, bobul mic în pătuţul lui, un pic moţăind deja a foame... Deja devenise rutină alăptatul din 3 în 3 ore, măsuratul temperaturii, apoi dormit, şi el, şi noi, în colţişorul pe care ni l-au creat. Iar cu o zi înainte să facă prima săptămână a primit undă verde să meargă acasă. Nu ne aşteptam, credeam că o să mai dureze câteva săptămâni... Am fost ca doi titirezi, eu şi Petersen, în acele zile, dimineaţa devreme fuga la spital, între nişte pauze de alăptat şi ţinut piele-pe-piele copilul, am colindat rapid nişte magazine pentru cele strict necesare să-i facem o primire acasă cum se cuvine (deh, noi lăsasem chestiile materialiste pentru luna ianuarie...). Am reuşit să aranjăm un mic colţ de cameră într-o singură noapte..
Iar peste câteva ore, cu Luca înfofolit bine, pentru că între timp venise iarna pe aici, cu ger, soare cu dinţi şi ninsoare, am pornit spre casă...
Şi acasă...
Iar de atunci ne adaptăm, ne minunăm de el, învăţăm să ne coordonăm după un nou program, el şi noi... Deja somnul ne este fragmentat în intervale de câteva ore, Luca începe să ne arate din personalitatea lui, dar este minunat, este minunată lumea asta mică a noastră...
Cumva, după ce m-am recuperat şi eu, am reuşit să revin şi la indeletnicirile mele culinare, aşa că într-o seară, între orele de hrană pentru cel mic, am făcut ceva şi pentru burţile noastre cam înfometate şi am mâncat tustrei la masă... iar încet, încet revenim în normal.
Iar pentru cei de ne trec pragul zilele astea, am pregătit și câteva mici daruri ca amintire, așa cum e obiceiul pe aici...
Câteva prime fotografii cu Luca, piticul somnoros, aici.
.JPG)
19 commentarii
Ce veste frumoasa! Felicitari:). Ma bucur ca sunteti bine toti trei si ca ati ajuns repede inapoi acasa.
RăspundețiȘtergereVica si Ionut, va felicitam pentru strumfel! Ne-ati emotionat cu intreaga poveste! Va imbratisam de la departare, Cristina & Cosmin
RăspundețiȘtergereFelicitări!
RăspundețiȘtergereFelicitari!
RăspundețiȘtergereFelicitari! sa va bucurati de bobul de mac si sa fiti cu totii sanatosi!
RăspundețiȘtergereFelicitari!!! :*
RăspundețiȘtergereFelicitări! Mă bucur să aud că toată aventura s-a terminat cu bine şi că bobul de mac e sănătos.
RăspundețiȘtergereFelicitari! Ne bucuram mult ca sunteti sanatosi, sa puteti savura linistiti de toate clipele care urmeaza!
RăspundețiȘtergereCe frumos scrii! Cred ca o sa ii placa foarte mult sa citeasca peste ani povestea venirii lui pe lume :) Ma bucur ca va simtiti bine si ca esti deja in forma! Va pup!
RăspundețiȘtergereFelicitări! M-a impresionat mult povestioara, tocmai pt ca am trecut si eu prin aceasta aventura acum un an si jumatate (deși in România si nu le pot multumi medicilor). Ii multumesc zilnic lui Dumnezeu pentru ca am supravietuit si bobita mea e bine. Acum ne luptam cu intarcatul. Sa vezi ce chin atunci. Mă bucur pt voi si va doresc tot binele pe care vi-l doriți si voi! Cu drag, Mo
RăspundețiȘtergereBun venit pe lume, bobule de mac! Sa cresti mare si voinic, sa fii sanatos si voios! :*
RăspundețiȘtergereSă aveți parte de mulți ani frumoși așa ca fotografiile cu care mi-am început săptămâna!
RăspundețiȘtergereMinunata veste si minunat bebelus! Ma bucur ca lucrurile se aseaza frumos, chiar daca inceputul a fost mai cu emotii.
RăspundețiȘtergereFelicitari, Vica si Ionut!
Felicitari Victoria! Ma bucur tare pentru voi!
RăspundețiȘtergereMatei Negriu
Vica, felicitari!Sa va creasca puiul mare si sa va aduca numai bucurii!!!Sfantul Luca se sarbatoreste pe 11 iunie in calendarul ortodox:)(e ziua mea de nastere,de aceea stiu).
RăspundețiȘtergereRabdare, sanatate si impliniri va doresc!
O veche cititoare (admiratoare:)
Vai, este superb, iar pozele cu voi trei sunt emotionante. Felicitari din tot sufletul!
RăspundețiȘtergereAm descoperit intamplator acest blog.Este minunata famila voastra, vazuta de aici de pe blog.Cred ca si in realitate este asa, si ma bucur ca exista asemenea familii...Dumnezeu sa va daruiasca multa sanatate,multa dragoste si intelegere...iar darului pe care vi l-a trimis Dumnezeu, Luca-Ioan, sa-i daruiasca multa sanatate si credinta.
RăspundețiȘtergereCu drag,
Angelea
P.S Am facut tarta cu spanac, este intradevar delicioasa...am vazut insa si o tarta la voi cu branza dulce cred, poate odata o sa faci si o poastare cu ingredientele si modul de prepare.Multumesc
Bun venit pe lume, bobule de mac! Gia
RăspundețiȘtergereLuca şi noi, părinţii de bob de mac, vă mulţumim frumos pentru toate gândurile bune pe care le-aţi scris şi trimis şi pe care noi le-am citit şi primit cu mare drag :)
RăspundețiȘtergere