O grădină și mai multe grădinițe

12 feb. 2015

Uneori sunt cam împrăștiată în gânduri. De exemplu zilele astea gândurile-mi zboară ba la grădinițe, ba la grădini. De vreo câteva săptămâni facem parte din hoinăreala părintească a orașului în căutare de grădinițe și școli pentru cei mici. Și tot de câteva săptămâni, de când zumzăiala sărbătorilor de iarnă s-a cam terminat (deși probabil noi suntem ultimii de pe mapamond care mai au bradul în picioare pe perete), gândurile-mi fug la vreme de grădinărit, iar ideile cum să înverzesc iar balconul îmi țin și ele ocupată mintea.


Dar cum prioritate o au cei mici, o să încep cu grădinițele și apoi o să povestesc - mai mult în imagini - despre o grădină de zarzavaturi foarte frumoasă pe care am vizitat-o prin toamnă.

Nici n-a trecut bine vremea, zilele s-au rostogolit care și cum și încotro, sufletul meu mămos încă crede uneori că ține în brațe și la sân un bebeluș și nu un copil, că ne-am și trezit la realitate într-o zi, noi - părinții cu mai multe responsabilități, iar Lucacinul cu o scrisoare venită pe numele lui, în care primăria orașului i-a scris că-i gata vacanța, de-acum la treabă, îl așteaptă cu surle și trâmbițe la școală.

În Belgia, mai exact în zona flamandă, copiii încep școala la 2 ani jumate (în unele cazuri - la 3 ani). Această școală (2.5 - 6 ani), de fapt un fel de grădiniță, în termenii locali se numește kleuterschool și împreună cu lagereschool (6 - 12 ani, școala primară, obligatorie) formează basisonderwijs (educație primară). Există școli care au doar clase kleuter, altele doar lagere și unele, destul de comune - ambele (sau chiar și treapta următoare - secundairschool - gimnaziul și liceul împreună), astfel încât copilul care începe grădinița (la 2.5 ani) acolo poate continua/trece automat în treptele următoare (până la 18 ani). Grădinița - kleuterschool - nu este obligatorie, dar este foarte populară și peste 95% dintre copiii cu vârste între 3 și 6 ani merg la o astfel de școală. Populare aici sunt și creșele, căci sistemul belgian le oferă mamelor doar 3 luni de concediu maternal și multe dintre ele apelează la serviciul creșelor sau a unor persoane special pregătite - onthaalouder, iar cum numărul acestora este mult mai mic decât cel al copiilor și bebelușilor, ca să fii sigur că ai un loc la creșă trebuie să te înscrii la una înainte să concepi copilul. Știu, sună a nebunie, dar așa e rânduiala pe aici.

Lucrurile par însă a fi mai relaxate când vine vorba de a găsi un loc la grădiniță sau școală. Dacă la creșă am hotărât să nu apelăm (am fost prea egoiști să lăsăm pe altcineva să se bucure de năzbâtiile celui mic, zâmbetele, primele lui cuvinte), de școală nu scăpăm, ca să fim și noi în rând cu lumea. La cum îl simțim pe pitic, pare dornic să-și facă noi prieteni - colegi de școală, dar să vedem cum ni se mai schimbă dispoziția până atunci, mai ales celui mic. În plicul cu scrisoarea sosită pe numele lui (fiecare copil primește de la primărie o astfel de scrisoare în jurul vârstei de 2 ani), am găsit o broșură despre procesul de înscriere la școală, foarte bine documentat (jos pălăria!) și o alta cu lista grădinițelor și școlilor din oraș, împărțite pe zone, respectiv coduri poștale și informații de contact, dar și zilele deschise sau când se pot vizita. Copiii cu frați/surori deja la școală sau părinți ce lucrează acolo au prioritate la înscriere, noi ceilalți venim din urmă să ocupăm locurile rămase libere. În plus de asta, situl dedicat acestui proces - Meld je aan, căci aplicarea se face doar online, este la fel de bine pus la punct cu informații.

Așa că ne-a găsit noaptea într-o... noapte, pe noi - părinții să luăm la analizat lista cu școli și să ne facem o proprie listă cu unele pe care ne-ar plăcea să ne vizităm. Cu asta ne-am cam ținut ocupați ultimele săptămâni, programări și vizite la școli, întâlniri cu directorii ce au încercat să ne convingă de ce ar fi școala lor mai bună, zile deschise și discuții, păreri împărțite cu alți părinți. Lucacinul ne-a însoțit cu bucurie și entuziasm, de la unele chiar a plecat în lacrimi, căci ar mai fi stat la joacă cu copiii de acolo. Unele școli, atmosfera, profesorii, metodologia ne-au convins pe loc, altele mai puțin sau deloc. Am văzut și școli normale, de stat, dar și catolice - foarte comune aici; am văzut o școală în mijloc de parc, unde copiii petrec mult timp afară, altele care au doar o îngustă curte acoperită cu beton; unele destul de stricte și cu reguli clare, altele mai relaxate; unele cu săli de clasă înguste și prea încărcate, altele mai aerisite, cu lucruri mai puține și mai ordonate; am înțeles mai bine ce înseamnă o școală Steiner sau alta cu orientare spre muzică și dans; la unele ni s-a făcut turul întregii școli - clase mai mari, astfel că am văzut frumoase ateliere de sculptură, de lucru manual, tâmplărie, muzică sau chimie. Sincer, e greu de ales și tot mi se pare prea mare harababura pentru o vârstă așa mică, când tot ce-ar putea să facă cel mai frumos e să se joace în voie.

Am ales și văzut cele mai multe școli în apropiere, căci chiar dacă alegi una mai departe, sistemul încearcă să facă o repartizare echilibrată și bazată mai mult pe adresa de domiciliu sau de serviciu. În general selecția se face după raportul 50% distanță, 50% preferință. După perioada de aplicare online și alte câteva săptămâni în care sistemul face repartizarea automată, urmează să primim o altă scrisoare cu locul alocat la o grădiniță/școală și cu numerele de ordine pe care îl ai în lista de așteptare a grădinițelor pe care le-ai preferat mai mult (alegi minim 5 școli), dar unde nu ți s-a găsit un loc. Dacă ai acest noroc, altfel e posibil să nu ți se ofere un loc la cele alese de tine și să primești unul hăt departe. Oricum ar fi e musai să mergi apoi la acea școală, cu programare și să faci înscrierea efectivă. Am auzit povești - mai nostime - cu părinți ce au campat în fața școlii cu câteva zile înainte numai ca să prindă loc la școală sau grădiniță. Cine știe ce ne așteaptă și pe noi, bine că avem cort și ne place să campăm :). Și când mă gândesc că ai mei părinți ne-au trimis la singura grădiniță din sat (greșesc, au fost două, dar prima fiind într-o clădire așa veche, a fost demolată, eu însămi îmi amintesc când a căzut podul în sala de somn...), iar apoi la una dintre cele două școli, care era cea mai apropiată. Așa o fi și pe aici, în localități mai mici, dar în orașele mai mari găsirea unui loc la școală pare ca un bilet de loterie. O să vedem, căci aplicarea online a început de o zi - durează 3 săptămâni, ieri iar ne-a apucat noapte să completăm formularul, să răspundem la felurite întrebări și nu știu de ce, dar bănuiesc ceva emoții după ce finalizăm aplicația și apăsăm tasta Bevestingsmail vesturen (Trimite e-mail de confirmare).

Un aspect mai neplăcut și oarecum surprinzător pentru noi, dar de care știam deja, este că, din păcate, copiii nu primesc mâncare caldă la grădiniță. E o decizie motivată de lipsa finanțelor, a diversității culturale și altele. Este responsabilitatea părinților să le pregătească prânzul celor mici, de obicei un boterham sau broodje - sandviș, pe care copiii îl mănâncă în sala de clasă. Sandvișul e foarte comun pe aici și de cele mai multe ori înlocuiește prânzul multora - copii de grădiniță, școală, studenți, angajați și muncitori, turiști, etc. Sandvișurile, supele cremă și cartofii prăjiți! De-ar veni un Jamie Oliver să revoluționeze un pic comoditatea asta culinară...


Acum că am epuizat subiectul grădinițelor, să povestesc și despre cele mai mare, despre grădini, mai bine zis despre una pe care am vizitat-o acum câteva luni, la culesul roadei. Îi zice Marie's Garden și am descoperit-o undeva în apropierea Bruxelles-ului. O grădină mare, întinsă pe 10ha, unde proprietarii cresc în mod cât mai sustenabil și organic diverse soiuri de legume, fructe și flori. Își deschide porțile în mai și le închide în noiembrie. Noi am fost la început de octombrie, într-o zi cu soare și călduță și ne-am întors cu tolba plină. La intrare ni s-a făcut o prezentare scurtă și ni s-a arătat cam cum este împărțită grădină, apoi am primit o roabă drept coș de cumpărături (a primit și Lucacinul una, pe dimensiunea lui, dar a refuzat-o politicos), o unealtă de tăiat și ni s-a urat spor la cumpărături treabă! căci această grădină este cu autoservire, adică vii și-ți culegi singuri legumele și fructele, după pofta inimii. Am petrecut o după-amiază întreagă, am ales dovleci, unii mai mari, alții mai mici, eu am tras de tulpina unei kale de era cât pe ce să mă dau de-a rostogolul, copilul a alergat desculț prin iarbă și pâmântul uscat de soare, am văzut prima dată cum crește o anghinare sau varza de Bruxelles, am cules cele mai frumos colorate frunze de sfeclă elvețiană. Poate am exagerat un pic la cumpărături, dar erau toate proaspete, bine arătoase și la final nici nu au costat așa mult.



Așa că următoare săptămână, ce credeți?, am petrecut-o în bucătărie, căutând rețete cu legumelele abia cumpărate, pe care apoi le-am pus în practică.

Frunzele de sfeclă elvețiană - o parte din ele le-am călit nițel în tigaie apoi le-am pus într-o salată aperitivă de paste cu roșii uscate, niște brânză Roquefort, câțiva muguri de pini, ulei de măsline. Altă parte am folosit-o la un quiche în care am mai pus și praz.


Kale (în olandeză boerenkool, adică varza fermierilor) - am auzit de această plantă cam tot în perioadă vizitei la grădină și am fost foarte curioasă. Are un gust într-adevăr asemănător verzei, dar mult mai bogată din punct de vedere nutritiv. Pentru că am luat o plantă așa mare, am avut destule feluri în care să o pregătim: smoothie cu banane și miere, călită un pic în tigaie cu ceapă caramelizată și kale chips, vai ce bune (frunzele bine spălate și uscate și mai bine, se rup în bucăți mici, se amestecă cu un pic de ulei de măsline, sare și se pun la cuptor pentru câteva minute).


O altă varietate de sfeclă elvețiană (swiss chard), cu tulpina albă, am folosit-o la niște rulorui cu quinoa, carne tocată și legume.


Iar dovlecii, pfiu... povestea lor se lungește până mai ieri. Cu toții au scăpat cu bine de Halloween, dar nu și de căldura cuptorului. Săptămâna trecută i-am venit de hac celui mare, căci deja dădea semne că se strică (l-am ținut pe balcon). Am făcut din el o tartă, o supă cremă cu chifteluțe, copt la cuptor sau într-un sos de paste cu pui și smântână. O parte din el a ajuns și în congelator, să avem pentru la vară :).

4 comentarii:

  1. Oh doamne cum arata! noroc ca in fata mea am un mare castron cu ciorba din care mananc asa automat, imaginandu-mi ca mananc bunatatile tale. Vizual arata apetisant!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, să știi că eu aș mânca niște ciorbă acum, am frigiderul gol și nici prea multă poftă de gătit :)

      Ștergere
  2. Lucacinul descult si in salopetica lui galbena este absolut adorabil. Sper ca nimereasca la gradinita la care va doriti voi si sa aiba parte de aventuri frumoase cu noii camarazi de joaca!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim frumos, Alina! Să vedem în ce dispoziția ne găsește toamna și vremea școlitului...

      Ștergere