1, 2 și... 3!

18 ian. 2016

Bob de mac, minune mică, bobiță, mogâldeață, Luca mic și voinic, ubireamamică, zbânțuială și șmecherie mică, Lucacin... 3 anișori împreună cu acest omuleț în toată regula. Cum s-au scurt, cum și când au trecut, nu mai ținem socoteala, dar știm prea bine că ne face existența în această lume mult mai frumoasă.


La finele anului trecut n-am făcut niciun bilanț a celor prin care am trecut, ce am făcut și ce n-am făcut, cum nu prea mai fac de ceva timp încoace. La fel cum nici la începutul anului nou nu-mi stă în fire să fac liste. Listele mele se umplu și se golesc în tot timpul anului. Poate asta și de când am devenit mamă, iar prioritățile și motivațiile s-au schimbat și au căpătat un sens natural și important pentru mine. Știu că a fost un an plin cu de toate, cu bune, cu unele mai puțin, mă bucur însă cel mai mult că suntem sănătoși.

Deși sunt nostalgică după vremea când era bebeluș, mă bucur însă că prichindelul ăsta mic pe zi ce trece crește și se transformă într-un copil drăgălaș, isteț, tare vorbăreț (ne uităm împreună la înregistrări de acum un an, când abia lega câteva silabe și ne amuzăm nevoie mare de ele), plin de idei năstrușnice, grijuliu, pupăcios și ca orice copil normal le face el și pe celelalte de reușește să ne întindă limitele la maxim și o dăm în supărări, lacrimi și frustrări, și noi și el. Dar ce dulce este o îmbrățișare mai apoi și o pupătură lipicioasă și o promisiune că nu mai facem așa, nici unii, nici alții, ca apoi lucrurile ca într-un carusel o iau de la început, râdem, facem tărăboi, ne zbânțuim, ne supărăm, apoi iar ne îmbrățișăm și ne hlizim unii la ceilalți. În ultimul an și-a descoperit sau întărit niscai pasiuni, e înnebunit până peste cap după trenuri și căi ferate și Thomași (reali, din cărți sau uf... de pe ecran), cereale de ovăz cu lapte și clătite cu dulceață de zmeură de la bunica 'Dida, fructe de vară pe care le-ar mânca și-n timpul iernii, nani-ul lăptic dulce pe care-l mai mănâncă și acum deși într-o zi a zis că are un gust de vechi, adoră să citească povești și cărți despre felurite experimente cu tata, culoarea roșie epreferata lui, îi place să se uite la poze și filmulețe cu el mai mic, să cânte la tobele lui imaginare sub formă de cratițe și tigăi, dar cu bețele lui reale pe care le-a primit de la un toboșar, să țopăie în pat, să urce treptele în loc să meargă cu liftul, să meargă cu autobuzul sau tramvaiul, să cânte ”O sole mio...” când face baie, să asculte și să fredoneze ”plouă, plouă, doarme și hangiul, undeva departe...” (adică Rar de Alifantis).

Nu-i plac baloanele de niciun fel, nici umflate, nici dezumflate, nu-i place ca vântul să ia pe sus căciuli și umbrele de plajă, nu-i place să se îmbrace când e vorba să ieșim din casă până nu face câteva ture bune prin casă în fundul gol, nu-l prea îndrăgește pe nu-știu-ce coleg, deși nici mersul la grădiniță nu e chiar un lucru drag pentru el deocamdată (la asta lucrăm de zor și ducem negocieri intense), nu-i prea plac legumele verzi, dar nici cele roșii sau galbene sau portocalii.


De ziua lui i-am oferit în dar disponibilitatea noastră totală: după cele 5 minute de grădiniță dimineața și câteva ore de țopăit la un loc de joacă, am luat trenul - pasiunea lui și am mers cu toții la un muzeu/centru despre știință și tehnologie, unde cele câteva ore de tot feluri de experimente și minunății nu ne-au ajuns nici pe-o măsea (da da, nici nouă adulților). După ce-am luat trenul înapoi spre casă, am făcut un popas dulce pentru o felie de prăjitură, ce fel de zi de naștere fără un suflat în lumânări, chiar dacă mama n-a mai făcut tort de data asta. N-am făcut eu tort chiar de ziua lui, dar am făcut unul și o tartă cu căpșuni peste câteva zile, când am umplut casa de copii și oameni dragi - prietenii lui, pentru o petrecere în miez de zi. Încercăm să-l încurajăm să aprecieze mai mult bucuriile simple, oamenii și prietenii, amintirile mai mult decât lucrurile materiale, să-i placă să dăruiască mai mult decât să primească. Așa că i-am rugat pe cei invitați ca în loc de cadouri materiale să facă câte un filmuleț scurt cu o urare pentru el, filmulețe pe care apoi noi să le unim într-unul mai lung, de care să se bucure și acum, dar și când va fi mai mare. O idee de cadou care mi se pare potrivită și specială pentru orice vârstă.

La mulți ani, Luca mic și voinic! Te iubim tare, tare mult și știm că tu ne iubești tare încet, dar tare dulce :)

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu