Chifteluțe cu linte și ricotta, în sos de roșii

18 mar. 2016

Relația mea cu platformele sociale (să nu le zicem pe nume, căci știm bine care sunt) e ca vremea de afară. Într-o zi ba ne înțelegem, în alta mi-e așa o ciudă pe ele, că-mi răpesc atâta timp și-mi amestecă viața virtuală de cea reală de nu mai știu în care trăiesc. Cred că știți despre ce vorbesc. Totuși sunt bune și ele, mai ales când oamenii dragi și cu care ai vrea să te vezi, să-i scoți la o plimbare și o poveste, să-i vizitezi și să te viziteze, sunt cam departe și asta-i o modalitate bună (oh, tehnologie, să trăiești! și să fim recunoscători celor de te-au inventat) să scurtezi distanța, chiar dacă-i doar o amăgire. Și mai sunt bune ele că-ți amintesc de trecut. Sau poate nu? știm noi că avem amintiri pe care nu ne place să le răscolim și nici rețelele virtuale să o facă în locul nostru. Zilele trecute, una dintre ele mi-a bătut obrazul că a trecut un an de când am făcut aceste chifteluțe cu linte și ricotta în sos de roșii. În ajutor îmi venise Lucacinul, dornic să bucătărească alături de mama. Aveam chiar și postarea pregătită de atunci, dar până să dau publică multe s-au întâmplat între timp. Să revenim însă la cele de-ale gurii...


Când e vorba de un pitic mic de 2 anișori și un pic (cât avea Lucacinul atunci) mâncarea e un subiect delicat - și ce conține, și ce culoare are, și cum e servită, și sub ce formă. Când am început autodiversificarea cu Luca toate păreau roz, copilu' era entuziasmat de tot ce-i puneam în față, indiferent de gust, formă sau culoare - de mâncat să fie. Apoi lucrurile n-au mai stat chiar așa bine, și-a dat el seama că poate să fie și un pic pretențios și a început să refuze și să taie de pe listă ba legumele verzi, ba supele piure, ba amestecurile ciudate. Totuși ce i-a plăcut dintotdeauna e ca mâncarea să fie într-o formă în care să o poată lua singur cu mâna, chiar dacă repejor a învățat să folosească și tacâmurile. Chifteluțele sunt numai bune pentru asta. Și mai sunt ele bune că poți ascunde în ele ingrediente care servite ca atare ar da multe bătăi de cap și ar scoate din fire pe mulți capricioși și pe mamele lor deopotrivă.

Atunci când nu aveți chef sau alte motive de a folosi carne, există oricând o alternativă gustoasă și folosind alte ingrediente. Iar când copilul mănâncă cu poftă şi îți mai şi spune "mama, mai pune doo, nu, tei chitetuțe!", bucuria asta valorează mai mult decât toate stelele Michelin la un loc. Să-mi zică mamele sau tații cunoscători că nu-i aşa? :)


Ingrediente pentru chifteluțe:
  • 400 gr linte (roșie, verde, neagră sau combinată) fiartă și scursă de lichid
  • 2 ouă
  • 50 gr pesmet
  • 60 gr brânză ricotta
  • 20 gr parmezan ras
  • o legătură mică de pătrunjel
  • opțional: cozi de ceapă verde, busuioc și/sau alte ierburi aromatice
  • sare și piper proaspăt măcinat
Ingrediente pentru sosul de roșii:
  • 1-2 conservă de roșii în bulion
  • 1-2 Lg ulei de măsline
  • 2-3 căței de usturoi
  • busuioc proaspăt sau uscat
  • sare, piper proaspăt măcinat
Dacă nu aveți sosul de roșii gata pregătit, e bine să porniți cu el. Într-un vas pe foc mediu se încălzește uleiul de măsline în care se adaugă cățeii de usturoi și se coc 1-2 minute până se rumenesc un pic. Se adaugă încet întreg conținutul roșiilor din conserve și se sfarâmă cu ajutorul unei linguri de lemn. Se adaugă busuiocul, sarea și piperul. Se micșorează focul și se lasă să fiarbă încetișor vreo 15-20 minute.

Pentru chifteluțe, cu ajutorul mâinilor sau a unei linguri, se amestecă într-un vas lintea fiartă, ouăle, pesmetul, brânza ricotta, parmezanul ras, pătrunjelul tocat mărunt și se condimentează cu sare și piper. Se acoperă vasul și se pune la frigider pentru vreo 2 ore sau peste noapte. Se modelează apoi biluțe de vreo 2-3 cm diametru și se pun pe o tavă, acoperită în prealabil cu hârtie de copt. Eu am preferat să le coc în cuptor - la vreo 180°C timp de 20 min, până se rumenesc nițel - mi s-a părut mult mai simplu și rapid, în plus am evitat prăjitul.

Se adaugă apoi chifteluțele în sosul de roșii pe foc mic și se lasă să se coacă vreo 30 de minute ca să se absoarbă cât mai bine lichidul. Eu am făcut pasul acesta tot la cuptor.


Și azi, chiar acum, se coc în cuptor niște chifteluțe - cu ceva legume, dar și piept de pui, de data asta făcute și modelate de bunica Dida care-i în vizită la noi, ne face bunătăți și are grijă să ne hrănim echilibrat. O să fie numai bune pentru micul năzdrăvan care zburdă mai cu entuziasm la grădiniță în ultima vreme. Fug să-l iau acum.

Am încălecat pe-o șa (de bicicletă) și v-am spus povestea așa!

(rețeta originală și inspirația am găsit-o în cartea Homemade with Love de Jennifer Perillo)

Un comentariu: