Zile de vară ca un borcan cu dulceață

26 feb. 2017

Iarna asta am desfăcut câteva borcane cu dulceață - de căpșuni, zmeură, vișine, caise, cireșe albe, prune - puse de mama vara trecută sau de acum doi ani. Zilele trecute mi-am amintit că mai am un borcan cu dulceață pe care îmi place să-l desfac și să iau din el câte un pic când mi se face dor de vară și de acasă, căci am pus în el vara trecută amintiri de culoarea ierbii, cu gust de caise și încălzite de soarele dogoritor de iulie.


Deja am adunat câteva astfel de borcane cu dulceață de amintiri, căci în ultimii ani alegem să petrecem câteva săptămâni de vară acasă, la țară. Și sperăm să mai putem și mai ales să mai poată părinții noștri să ne lase să mai umplem borcane din astea cu dulceață de vară. E adevărăt că facem asta mai des de când au apărut cei mici în viața noastră și din nostalgia propriilor noastre copilării, ca să simtă și ei măcar o lună pe an cum e să trăiești la sat, să zburzi cu picioarele goale pe pământul încins de soare, să te joci cu verișorii toată ziua pe afară, să te superi pe mama că nu te lasă să te uiți la desene la tv pe cât te-ar lăsa de mult bunica, să culegi singur fructele din copaci și roșiile de pe curpăn, să te ascunzi în casa răcoritoate la prânz când afară e mult prea cald, să gătești și să mănânci feluri de mâncare simple din ingrediente simple, dar cu un gust mult prea bun. Să facă mama tarte cu fructe parfumate și zemoase, iar bunica să încingă o tigaie și să coacă pe ea cele mai fragede plăcinte și blinele. Să-ți potolești setea cu un pahar de compot făcut de bunica sau altul de vin acrișor pus în butoi de bunicul. Să ții în brațe o Zmeurică și să-ți amintești cum cu un an în urmă era și ea cât o zmeură de grădină la mine în burtă. Să ieși seara prin sat și să-ți iasă în cale ba niște gâște, ba niște vaci care se întorc cu rândul de la păscut, ba o căruță cu cai, ba niște boboci, ba un cățel. Să o iei pe potici din sat și să descoperi locuri prin care nu ai mai fost până acum, dar tot ele să-ți lase un gust trist, locuri și case părăsite, pe care verdeața și natura începe să le acopere pe de-a-ntregul. Să mergi la o plimbare mai lungă pe dealurile din jurul satului, cu lanuri întinse de grâu copt sau floarea soarelui mai înaltă decât tine, să încerci să te ascunzi de colbul ridicat pe sus de o mașină care gonește pe drumurile de țară ca la curse și să te întorci acasă cu un braț plin de flori și buruieni de câmp...

Bineînțeles că toate aceste descrieri idilice li se datorează părinților noștri, efortul lor de a ne oferi nouă, copiilor și nepoților, acest trai de poveste, caruia îi ducem dorul din ce în ce mai tare. E și o părere de rău că nu suntem mai aproape, că am plecat de acasă poate mult prea devreme, că ne vedem așa rar... De multe ori e un puzzle în capul meu și nu mai știu dacă alegerile pe care le facem sunt bune sau nu, dar nu putem fi siguri niciodată de asta, nu? Și chiar dacă știu că le e drag să fim acolo lângă ei, toți împreună, nici nu le e ușor, suntem mulți și mai aducem în bagaj și personalități diferite, nazuri și mofturi, care inevitabil duc și la supărări de oameni mici și mari, ca-n orice familie. Dar poate cum ploaia de vară răcorește și spală fructele din copaci, curăță aerul și ajută natura să-și revină după o perioadă secetoasă, așa și timpul ne vindecă nouă oamenilor diversele neliniști, interioare și exterioare, iar tot ce rămâne în urmă e o prăjitură cu caise, pe care vrei să o împarți până la ultima firimitură cu cei dragi. Astă vară, acasă la Susleni au fost muuulte caise, un belșug ca niciodată, care mai dulci, care mai acrișoare :)


3 comentarii:

  1. n-am cuvinte! pozele astea par fermecate!!! superbe!!!
    si nu stiam ca esti de loc din Moldova!!! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Vaai, razbate un miros innebunitor de vara din poze, atatea arome si atata gust! Sa pastrezi pozele astea, sunt leac pt cand ti-e dor de "acasa". Cand esti acolo, ti se par banalitati, dar cand esti departe, sunt pansament pe suflet. Sanatate parintilor, se vede cat de mult muncesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar daca nu am mai scris, pentru ca anul ce a trecut a fost pentru mine un an al schimbarilor majosre, pot spune insa, ca adeseori am intrat pe pagina ta, care marturisec ca ma incarca sufleteste, este o oaza aici pe pagina ta, pentru care personal iti multumesc.. de cei doi ingeri ai vostrii nici nu mai zic, sa-i tina Dumnezeu sanatosi si pe voi tot asa...sunteti un exemplu, sunteti minuntati.Multumesc cu recunostinta inca odata.Cu drag,Angela

    RăspundețiȘtergere