Hai că nu e chiar așa de grav că am ajuns să scriu câte o poveste, mai ales una care ascunde în ea o rețetă, numai o dată pe an. Vorba aceea, mai bine mai târziu decât niciodată :). Așa că îmi permiteți să vă și salut cu această ocazie și dacă tot am redeschis ușile, am tras perdelele să mai intre soarele și aerul curat și să vă primesc în acest colțișor al meu, am să șterg și un pic praful de pe raftul cu povești cu gust și o să așez frumos încă una lângă celelalte. Una despre un dovleac transformat într-un prea bun chec de toamnă, de o consistență potrivită vremii reci de afară și condimentat cu arome de început de iarnă.


Acum că au trecut sărbătorile în care dovleacul este folosit drept obiect de sculptură cred că e cazul să-l readucem pe blatul de bucătărie, acolo unde îi șade cel mai bine, mai ales toamna. Condimentat cu scorțișoară și nucșoară. Am descoperit această rețetă încă de anul trecut, în minunata carte ”Sweeter off the Vine” a lui Yossy Arefi. Am făcut-o toamna trecută de vreo două ori, dar toamna asta aproape orice dovleac ce a ajuns la noi în casă, nu a scăpat de ea, și cred că am ajuns la vreo 4 ori. Este prea bun să nu nu-i dau șansa asta și dacă tot este prea așa de bun, am zis să o împărtășesc - cu mici adaptări - și cu alții pasionați și pofticioși. Dacă mai punem la socoteală că de fiecare dată iese nu unul, ci două checuri - ori de păstrat la frigider pentru mai multe zile, ori unul de oferit în dar, celălalt de împărțit în mod frățește în familie - deja e mult mai bine. Căci știm cum e, când după ce abia l-ai tăiat pe primul încă un pic călduț, dispar feliile văzând cu ochii și răsufli ușurată la vederea celui de-al doilea că oh, ți-a mai rămas și ție o felie să savurezi în liniște a doua zi la o cană de cafea. Sau dacă faci unul pentru a-l duce în dar cuiva, te bucuri da, bineînțeles, dar când revii acasă și vezi că te mai așteaptă altul pe masă, parcă te bucuri și mai tare. Hai că nu despre egoism vorbim noi aici, să fim serioși.