Inițial titlul era Cuvinte la doi ani jumate, căci începusem să-l scriu astă vară, când domnița asta a noastră începuse să lege primele silabe în cuvinte. Nu știu de ce nu l-am mai publicat atunci, oi fi avut eu un motiv întemeiat și iaca s-a mai scurs de atunci mai mult de jumătate de an și a mai adăugat și ea în desaga ei de vocabular altele, mai multe și mai variate.

Recunosc că ideea de a face un vocabular sau mai bine un dicționar explicativ de vorbe de copil și al Zmuricăi mi-a venit când mi-am amintit (de fapt e bine întimpărit în minte) că am făcut unul și pentru Lucacin. Oh, dar la el l-am numit Cuvinte la un an jumate, căci e un vorbăreț încă de pe atunci. Copiii însă sunt așa de diferiți, fiecare își găsește ritmul lui în drumurile lor în lumea asta mare, cu vorbitul, cu mersul, cu hrănitul, cu personalitățile lor colorate, câte și mai câte. Iar această diferență îi face să fie unici și speciali în felul lor. Domnița Iris și-a găsit drumul mai lent în lumea cuvintelor și cumva parcă i se potrivește personalității ei, să fie mai atentă, mai calculată. Sau poate că s-a concentrat mai mult pe abilitățile motorice, să meargă (încă de la 11 luni), să fie activă, pe trotinetă de la un an jumate, nu de alta, dar vrea să se țină din urma fratelui ei, un titirez continuu și el.

Nu știm noi cât va mai dura această perioadă de început în lumea cuvintelor, cert e că ne-a oferit și ne oferă încă bucuria să ne minunăm la ce creativi sunt cei mici când încearcă să-și găsească felul lor de a explica lucrurile, de a-și exprima gândurile, dorințele sau supărările în cuvinte. Așa cum Luca nu mai zice ”buti” la orice-i ieșea în cale (dar mai ales stafidele pe care i le puneam pe un raft anume), ci mai mult, acum vorbește fluent în română și olandeză/flamandă și niscai de engeleză și mai nou pare să fie din ce în ce mai dornic să scrie și să citească, așa probabil și Iris va înceta să ne mai spună ”amische” atunci când vrea să citim o carte. Și vor rămâne în amintiri, câteva dintre ele, căci nici mintea noastră nu poate să ducă atâtea...

Cuvintele de mai jos le-am adunat astă vară și dacă le citesc acum, observ că unele au dispărut, altele au rămas, unele noi și mai aproape de al nostru grai au apărut, iar câteva au fost adaptate cu noi pronunții de către micuța vorbăreață :)

mama, mami, tata, taaati - aici cred că nu am de dat nicio explicație
manana - banană
taun - scaun
duta - Luca
totosu - cocoșul
nonuț - Ionuț
misa - bunicul Mișa, deși de fiecare dată când o vede pe bunica Lida, tot Misa îi spune
dita - bunica Lida
amische - a citi, carte
mniam mniam - mmm... când vrea să spună ceva legat de mâncare
mau - miau
koka - Koshka
mită - mic, ceva mic
ii sau iis - Iris
puşiuşi - căpșuni
nino ati - ”vino aici”
ati - aici
mo - măr
șoșii - roșii
popot - compot
po-pe-pat - Postman Pat
mei-mei - Maisy
poă - plouă
a-a sau ăe-e (arătând cu degetul pe limbă) - înghețată :P
bi - laptele de la mama
pia - orice fel de alt lapte
nani - somn
mih-hai - Mihai
weo - Vero
wadim - Vadim
momos - zămos
sosum - săpun
popii - copii
”eu nu pot, eu mită” sau ”eu tie, eu mae” - ”eu nu pot pentru că sunt mică” sau ”eu pot/știu pentru că sunt mare”

De atunci până acum s-a mai îngroșat vocabularul. Dar c-ul tot t a rămas, bi-ul e la fel de dulce și de mult dorit. Duta a fost înlocuit de Luca, după ce într-o seară bălăcindu-se în baie, îl aud cu tonul de educator pe Luca învățând-o să pronunțe corect numele lui, iar după câteva încercări l-a spus așa de parcă-l spune dintotdeauna bine. Domnița a început să formeze propoziții întregi, fredonează cântece pe care le auce pe ici-colo - cel mai nostim mi se pare versiunea ei de la-mulți-ani, o combinație de română și olandeză ”Mulți ani trăiască, mulți ani trăiască... in de gloria, in de gloria! Hip hip hoera!” - își exprimă gândurile și nevoile și la fel de dulci sunt conversațiile pe care le surprind între ei. Într-o zi vorbind ei despre noi, adulții:
I: - mama și tata cresc și ei mari
L: - nu, Iris, mama și tata nu mai cresc
I: - ba da
L: - ba nu, mama și tata deja sunt mari și încep să descrească, așa fac oamenii mari

Între timp domnița a început grădinița - oh, asta-i altă poveste de așternut negru pe alb, poate mă adun să o scriu într-o zi - iar acolo o așteaptă alte provocări, altă limbă, dar mă gândesc că ușor ușor va găsi și ea drumul printre cuvintele ce până acum, chiar dacă le-aude prin jur și este obișnuită cu graiul flamand, nu le-a prea folosit. Urmează și alte provocări pentru noi, la care încă nu ne-am gândit prea mult pentru că am tot mers with the flow până acum. Una care a început să apară mai des, și în mintea noastră, dar și-n discuțiile cu alți părinți în situația noastră - mutați într-o țară străină, dar vorbind acasă și cu cei mici limba maternă - cum să facem să țină pasul copiii și cu limba maternă așa cum fac cu cea ”adoptată”, să o folosească în toate felurile, nu doar vorbit, dar și scris, și citit. Ține de fiecare, presupun, alegerea pe care o ia. Voi cum ați trecut sau treceți prin această perioadă?