Un gând despre bloguit şi un time-lapse

1 apr. 2012

De multe ori m-am întrebat şi mă întreb de ce am ales să-mi fac un blog, de fapt vreo 5 :) şi să scriu sau să arăt. Am început cam de prin 2005, îmi amintesc foarte bine cum am filozofat la un prim post despre ceaţă; vă rog să nu faceţi glume pe seama mea, dar eram în facultate şi aveam un examen de dat, gândeam mult şi profund, însă nu mai mult decât fac acum ;). Apoi au urmat celelalte, cu diferite ocazii...


Uneori bloguitul e plăcut şi cu un scop precis, alteori este frustrant pentru că mi se pare că investesc în special mult timp şi până ajung la rezultatul dorit, aproape că uit motivul începutului. Uneori spun lucruri poate un pic prea personale, alteori banale. Uneori vin idei multe şi nu am timp să le transform în posturi pe blog, alteori, perioade lungi de timp, nu se întâmplă nimic. Uneori scriu ca să nu uit şi mă şi imaginez la bătrâneţi stând şi răsfoindu-mi blogurile din lipsă de alte activităţi; cred că sufăr de o fobie a uitării, sau Atazagorofobie (pfiu, încercaţi să ziceţi asta repede :P)... deşi ştiu că e normal şi sănătos să uiţi, ca să faci loc altor amintiri, gânduri. Nu de multe ori am vrut să renunţ, şi apoi mi-am zis că e un gând prost şi mi-am dat peste gură :P Acum însă mi-e drag de ele, tare. Mulţi mă întreabă de ce atâtea bloguri?, dar pentru mine e ceva firesc ca lucrurile să aibă locul lor, să nu le amestec. Poate par disperat de organizată sau perfecţionistă, şi se pierde esenţialul şi personalitatea. Aşa stau lucrurile pe aici şi aşa vor rămâne, făcute cu drag şi pasiune şi-mi place să le împărtăşesc cu voi, şi aici, şi în realitate. Pentru că prin blog simplele comentarii ale unor oameni la început necunoscuţi au devenit reale, transformându-se în prietenii frumoase şi dragi. Lumea-i mică, iar cea virtuală uneori e şi mai mică.

Am găsit asta ieri şi mi-a plăcut; cumva spune exact ce simt când scriu pe blog, dar şi când citesc altele.

"There’s something sacred about reading a blog post on someone else’s site. It’s like visiting a friend’s house for a quick meal ’round the breakfast table. It’s personal - you’re in their space, and the environment is uniquely suited for idea exchange and uninterrupted conversation. In many ways, we should be treating our blogs like our breakfast tables. Be welcoming & gracious when you host, and kind & respectful when visiting." 
— Trent Walton (swissmiss via A Cup of Jo)

Tot ieri am pregătit asta pentru blogul-proiect Flowers as Poetry, un time-lapse, aşa ca de sfârşit de Martie...
 

Un soare blând s-a hotărât să iasă azi de printre nori, şi nu vă păcălesc. Ceea ce vă doresc şi vouă :)

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu