Alma, o lună
Prima lună cu buburuza noastră mică, o lună cu gust și miros de lapte cu miere... O lună de sfârșit de vară și început de toamnă, o lună care s-a rostogolit repejor, dar pe care am umplut-o cu amintiri dragi, prima noastră lună în cinci...
Inițial mi-am zis că nu citesc poveștile de la Luca și Iris ca nu cumva să mă influențeze și să mă amețească în gânduri, dar un pic m-am uitat, că m-a luat dorul amintirilor și cu ei ghemotoace de om. Și-mi dau seama că multe se repetă și la Alma. Numai că atunci mi se părea totul nou și unic, iar acum mi se pare firesc și natural să o văd cum crește, cum se schimbă de la zi la alta, cum își conturează încetișor personalitatea și cum se integrează armonios în constelația familiei noastre...
Lapte și somn, lapte, somn, lapte, lapte... Cu asta și-a cam umplut timpul Alma noastră mică în prima ei lună. Nici nu știu ce-a fost mai mult, lăptic sau somnic. Știu sigur că unul a urmat după celălalt și invers. A prins gustul laptelui încă din primele minute de viață. O țineam pe mine, încă în cadă unde am născut-o, și admirând-o așa, cu moașele alături am pus-o la sân și l-a luat din prima. Chiar ne gândeam cum este natura asta așa de minunată, încât un prunc abia născut are acest instinct de a suge la sânul mamei. Prima noapte a fost numai despre asta, căci de cum a luat sânul în guriță nu l-a mai lăsat, atât de pofticioasă a fost sau poate înfometată. Doar că pofta asta a ei a venit cu o experiență nouă dar nu tocmai plăcută pentru mine - răni la sâni. M-am și mirat, cum după ce am alăptat doi copii până acum și vreme îndelungată, corpul meu chiar acum și-a găsit să reacționeze așa. A fost dureros și greu. Am bănuit că a pornit chiar din acea primă seară când eu poate obosită după naștere am pus-o la sân în cea mai comodă poziție mie, dar poate nu și cea mai potrivită pentru o atașare corectă. Moașele însă m-au ajutat să trec cu bine peste asta, chiar dacă a durat mai bine de 3-4 săptămâni, la un moment dat chiar am dat-o și în glande niscai blocate (care au venit și ele cu durere și o stare sensibilă în corp). În plus am folosit o combinație de tratament: comprese MaM, alveole de argint pentru mameleon și masaj la duș cât mai cald posibil și da... cât mai mult alăptat. Încă o dovadă că toate experiențele sunt diferite și mai ales copiii, fiecare cu ritmul și felul lui de a se adapta în această lume.
Cu toate aceste neplăceri domnița nu a dus lipsă de lăptic, iar asta s-a văzut de fiecare dată la cântar. Moașele rămâneau de fiecare dată mirate, prima dată când nu părea că a scăzut deloc în greutate după naștere, căci în mod normal bebelușii pățesc asta (la Alma au fost doar 10 grame, și alea cel mai probabil de la clama cu care a fost prins buricul, a glumit una dintre moașe), apoi curba greutății tot se ridica exponențial până a ajuns să nu mai încapă în grafic :) S- fi născut buburuza noastră vara, dar știe că după vară vine toamna și apoi iarna și mai bine să ne pregătim de ele cum se cuvine, cu un strat pufos de grăsimuță de bebeluș...
Somnicul dulce l-a luat și pe el în porții generoase... La început piele pe piele pe noi, în brațe, în wrap, ghemuită pe perna de alăptat, în coș sau între noi în pat. Pare că și-a făcut un ritm chiar din primele zile legat de somnul de noapte. În a doua sau a treia noapte a dormit-o de-antregul, iar eu, din instinct nu am mai trezit-o pentru lăptic așa cum ne-a fost recomandat să nu lăsăm mai mult de 3 ore să treacă între mese. Dar pentru că a luat bine în greutate și că era liniștită am decis să o las să doarmă. În plus ne-a făcut bine și nouă, un somn prelungit. În rest se trezește pentru un lăptic, două și apoi iar la somn. Dormind cu noi, eu o simt destul de ușor când începe să dea semne, nu plânge dar chițăie așa... o alăptez, apoi i-o predau lui Ionuț pentru un - burp, mă scuzați - un schimbat de scutec, dacă e cazul și o plimbare în brațe pentru a readormi. Ne amintim cât de dificil ni se părea tot procesul la Luca. Deh, nu știam atunci prea multe, iar multe le făceam prea complicat (pus-ul copilului în propriul pătuț de exemplu, pe care acum nici măcar nu l-am montat încă...).
Plânge mult? ne întreabă cineva. Plânge cât simte ea. Când încearcă să ne comunice ceva sau să ne indice că ceva nu-i convine. Poate ne simte că suntem și noi mai calmi, mai echilibrați și naturali în grija, iubirea și atenția pe care i-o acordăm și ne ”răspunde” în aceeași măsură. Nu știm, vom mai vedea, dar până acum pare că-i un bebeluș liniștit deocamdată, am zis eu că-i blândețea întruchipată, ca o rază de soare delicată de sfârșit de august...
Primele două săptămâni cu ea s-au potrivit cu ultimele două săptămâni de vacanță de vară, cu noi toți acasă, o potrivire chiar bună pentru noi de a ne găsi un ritm, de a petrece acest timp prețios de început împreună. Copiii o copleșesc de la început cu iubirea lor pură, vor să o pupe și să o atingă, să o țină în brațele lor mici, să-i cânte și să participe în orice înseamnă preocupări pentru bebeluș. Uneori trebuie să-i mai potolesc, nu glumesc :) Am încercat să nu le stricăm nici lor ritmul, să le oferim și să le satisfacem nevoile pe care le au, de a se juca și de a se vedea cu prietenii, de a petrece timp apropiat cu mami sau tati. Nu ne iese tot timpul, bineînțeles că mai apar limitări, supărări, dar sunt recunoscătoare că dau și dovadă de multă înțelegere, înțelegere că au o surioară mai mică care pentru că e așa de mică are nevoie mai mult de atenția noastră, a părinților. Apoi a venit și școala, acel 1 septembrie mult așteptat, după perioada asta ciudată de semi-izolare, nerăbdarea și bucuria de a revedea colegii și prietenii. O potrivire și asta pentru noi, după bonding-ul de început... Iar odată cu începutul școlii ne-am reîntors la un program mai fix și mai organizat al zilelor. Pe unde mai haotic - cine duce pe cine la grădiniță și școală, cine ia pe cine și când - dar și mai agale pe alocuri - dacă a fost o zi faină, am făcut o plimbare prin parc sau o după amiază de bălăceală la piscina în aer liber de peste râu. Recunosc că activitățile ni se par mai simple acum, iar Alma face parte din ele în mod firesc și natural, cel mai adesea încă ascunsă în wrap.
Când mă gândesc (prin comparație) la primele luni cu Luca și Iris, luni de iarnă, cu vreme rece afară pe care le-am petrecut în casă cel mai mult, aceste prime săptămâni cu Alma au fost total opusul. Vremea a fost atât de frumoasă și caldă și am profitat din plin, la început cu plimbări scurte (mai mult din cauza stării mele, în care încă mă resimțeam după naștere) pe străzile din jurul casei, apoi în parc, apoi unele mai lungi, apoi am reînceput să merg cu bicicleta (fără ea ne simțim pierduți aici) că este mai comod și rapid să ajung de colo colo. Purtatul ei în wrap acum cât e micuță cât un ghemotoc, iar afară e cald, recunosc că-i mult mai plăcut decât straturile de haine groase iarna... Am făcut chiar și excursie cu mașina până la niște prieteni mai peste câteva dealuri mai încolo, iar asta a fost cu niscai aventură și emoții. Mai întâi mașina, căci nu suntem posesorii uneia și trebuie să închiriem, dar am aflat acum că nu toate mașinile se potrivesc cu câte trei scaune de copii în spate deși aparent ele toate par încăpătoare, iar apoi drumul în sine. La dus a fost simplu, micuța a dormit, ceilalți doi maimuțoi au făcut niscai balamuc, dar totuși i-am rugat să fie moderați. La întoarcere însă, căci știam că seara e ea un pic mai sensibilă (toți stimulii adunați de peste zi), lucrurile nu au mai fost așa de line și blânde. Ea a început să plângă, Iris și ea avea ceva dureri la ureche și a început și ea să plângă, iar Luca între ele două, copleșit de starea lor, a început și el. Ei, cum sună un plânset pe trei voci? Am reușit noi să ajungem acasă, cu-n popas pe ici colo, cu o mângâiere și un deget dat drept suzetă... Oh, câte provocări și trăiri noi ne așteaptă... dar și noi pe ele.
M-am tot gândit ce tematică să aleg acestor povești lună de lună pentru Alma, așa cum la Luca am mâncat ceva dulce în fiecare lună sau la Iris câte o poveste cu și despre flori. Inițial mă gândeam să facem o selecție de cărți pentru copii de ne plac nouă, apoi poate să povestesc despre vreo activitate faină sau creativă de o facem împreună, sau un joc sau jucărie cu care se joacă cei mici sau un loc fain pe care l-am vizitat... Iar pentru că nu am putut alege ceva anume o să fie din toate câte un pic.
Într-una din zile Iris m-a rugat să-i mai citesc din carticelele cu Chirri & Chirra, de Kaya Doi... I-am făcut cadou de ziua ei câteva, iar pentru că ne plac foarte mult și nu mă feresc să spun la plural căci îmi plac și mie, și povestea dar și ilustrațiile, mai adăugăm din când în când câte una în colecție, căci sunt mai multe în serie. Două surori Chirri și Chirra urcă pe bicicletele lor și pornesc în descoperirea lumilor secrete ascunse ba sub pâmânt, ba în niște ierburi înalte, pe străzile labirintice dintr-un orășel sau prin zăpada unei zile de iarnă. Sunt atât de frumoase, o conectare magică între lumea naturii și lumea fanteziei, cu aluzionare frumoasă spre gesturi umane, generoase și blânde.
0 commentarii