Mulţumesc, cititoare dragă

24 aug. 2012

De două zile, poştaşul mă tot răsfaţă. Alaltăieri a venit o carte poştală cu aromă din Peru de la un prieten drag, iar ieri un plic de la o cititoare fidelă a blogului... Iar în plic, o scrisoare ce m-a emoţionat tare mult.


Poate că am rămas şi o să rămân veşnic nostalgică după scrisorile uşor mototolite şi scrisul de mână, pe care le găseşti, acum mai rar, înainte mai des, în cutia poştală. De-a lungul vremii am primit câteva mesaje virtuale care au venit de la oameni necunoscuţi care-mi vizitează blogul, mesaje speciale, scrise cu suflet şi mă emoţionez de fiecare dată, uneori ţopăi de bucurie, alteori se strâng şi lacrimi, aşa-i cu emoţiile astea, le las să vină cum ştiu ele mai bine.

Îmi amintesc primul mesaj mai emoţionant primit pe la începuturile blogului, care a fost foarte încurajator pentru mine să continuu cu lucrurile astea creative (la acel moment tocmai renunţasem la aşa zisa carieră de IT-stă, în care am tot revenit, ce-i drept :)); mi-amintesc ce bucurie mi-a creat, deşi era o distanţă mare între noi, Berlin - Bucureşti, la prima vizită în ţară, ne-am întâlnit, iar de atunci îmi este o foarte bună prietenă. Întâmplarea face ca suntem acum şi mai aproape, pe pământ belgian...

E greu cu timpul şi vârsta să mai legi prietenii, devenim mai sceptici, mai grăbiţi să ne ascultăm şi să ne vorbim, trec timpul şi grijile pe lângă noi şi de multe ori ne e teamă, nu mai avem curiozitatea să ne mai apropiem de unii oameni. Oameni care pot deveni speciali şi dragi. Suntem atât de uşor mainupalaţi de lucurile neimportante, mărunte, materialiste ce ne trec prin faţa ochilor zilnic, încât nu mai lasă loc specialului. Ne e frică să redevenim un pic inocenţi, sensibili, copii... copii maturi.

Dragă cititoare, mă bucur că poştaşul a venit la timp, încât să pot salva frunzele de violetă pe care mi le-ai trimis. Am plantat una în pământ, am udat-o cu un pic de apă cu minerale, am pus-o la geam ca soarele să o hrănească un pic şi am rugat 2 muze să o vegheze şi să-i vorbească din când în când. Şi eu ştiu că plantând frunze, ele pot da rădăcini şi apoi cresc plantele. O întreagă inginerie botanică :) Cealaltă frunză o las să se usuce în scrisoarea ta dragă.


Îţi mulţumesc din tot sufletul, ştiu că o fac destul de rar, dar mă străduiesc de fiecare dată să scriu mai des pe aici. Frumos ai spus tu, "lucrurile bune vin în porţii mici cu frecvenţă variabilă"... Îţi mulţumesc şi pentru rime :)

3 comentarii:

  1. Dumnezeule, imi dau lacrimi, lacrimi de bucurie cand vad pozele de la inceputul articolului. O sa astept sa ajung acasa ca sa pot plange linistita.

    Ma bucur mult ca a ajuns cu bine si ca ti-a placut! Mi-era teama sa nu fie ignorata din cauza adresei de expediere :D

    Tin pumnii violetei!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mie mi-au dat când îţi citeam scrisoarea minunată :) Mulţumesc!

    Cât pentru violetă, sunt cu ochii pe ea, am mai primit un sfat de la mama, o iubitoarea a florilor, să-i pun deasupra vârful de la o sticlă de plastic, ca să se menţină un nivel optim de umiditate şi căldură. Să vedem :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Interesant! O sa tin si eu minte sfatul acesta pentru cand o sa-mi fac (iar) curaj sa plantez ceva.

    RăspundețiȘtergere