Luca, o lună
Ieri bobul mic a făcut o lună, iar azi ar fi fost termenul la care ar fi trebuit să se nască şi cum zice Petersen, copilu' a ajuns la prima maturitate. Interesant aşa... că deja avem o lună de amintiri cu el. Mi-am propus un experiment fotografic, inspirată de alţi părinţi, pentru a-i urmări evoluţia pe parcursul primului an, cel puţin. Cred că e frumos de văzut cum se schimbă de la o lună la alta.
Şi dacă e vorba de schimbări şi lucruri noi pe care le face, deja le-am observat şi la Luca.
În primul rând aspectul fizic, întrucât treaba lui cea mai importantă pentru prima luna a fost să ia în greutate şi se pare că şi-a îndeplinit sarcina de lucru cu succes. L-au ajutat în primul rând laptele (me - proud mama :) ), odihna - somnul şi contactul piele-pe-piele (skin-to-skin), plăcut atât pentru el, dar şi pentru noi şi despre importanţa căruia ni s-a vorbit încă de la început. Cât despre lapte, şi asta-i un aspect de luat în seamă, am lucrat intens împreună şi el, şi eu, cu ajutorul moaşei, cu oleacă de nemulţumire, un pic de frustrare, dar am reuşit să ajungem la un numitor comun şi să ne bucurăm acum, calm şi uşor, de acest proces frumos şi natural, alăptatul.
Apoi am observat că încet, încet a început să fie mai alert şi curios de ce se întâmplă în jurul lui, are perioade mai lungi de trezie, comparativ cu somnul lung de la început. Parcă, parcă a început să ne bage şi pe noi în seamă cu privirea încă nesigură. Şi da, îşi încearcă corzile vocale din ce în ce mai mult şi mai tare :)
După ce am primit undă verde pentru a ieşi afară cu ocazia celor 3kg împlinite, am ieşit la câteva plimbări cu aer curat, printre picături de ploaie, raze de soare şi un pic de vânt, cu bobul ghemuit în sling, deocamdată. Zic deocamdată şi mă refer la lipsa căruciorului, pentru că nu ne-am hotărât încă de care ne-ar trebui. Dar, după ce am citit acest articol, mă gândesc dacă avem nevoie în general de unul?!...
Şi sunt toate celelalte momente frumoase.
Mai demult am citit un articol frumos despre ritualurile din familie pe care cei mici le îndrăgesc foarte mult, iar pentru părinţi e o modalitate comodă de a face ceva creativ, interactiv cu ei, fără a avea grija "născocirii" unor idei noi de fiecare dată. Doar modifici/adaptezi un pic obiceiul. Aşa că m-am gândit să fac o tartă sau ceva dulce de fiecare 5 ale lunii. Bineînţeles, deocamdată suntem noi, ăştia mari, care ne bucurăm de acest ritual, dar mai încolo sper să fie o activitate interesantă şi pentru cel mic. Prima tartă, un pic năstruşnică (reţeta urmează în altă postare), cu pere şi ghimbir.
0 commentarii