Foșnesc crengile brazilor zilele acestea de globuri, beteală și alte ornamente. Unii sunt înalți de ajung până-n tavan, alții sunt mici, cu rădăcinile ascunse într-un ghiveci. Naturali, artificiali, verzi și de toate culorile, cu miros de brad, cu miros de scorțișoară, opțiunile în ziua de azi sunt nemărginite. Recunosc că-mi plac ce-i naturali împodobiți de Crăciun, dar e cam trist să-i văd tăiați cu atâta lăcomie și pentru doar câteva zile din an. Îmi place să-i ochesc prin geamurile caselor, care parcă sunt mai frumoase ca niciodată acum învăluite de lumina caldă a ghirlandelor. Dar poate cel mai frumos lucru pe care îl face un brad de Crăciun împodobit este că adună oameni dragi în jurul lui.


De vreo 3 ani tot născocesc și meșteșugăresc câte un brad alternativ, căci încă n-avem curaj să luăm unul natural. M-am jucat cu hârtie la primii doi, iar anul trecut am găsit unul imprimat pe material. Pe acesta l-am ales să ne fie pom de Crăciun și anul acesta, l-am agățat deja pe perete și l-am împodobit discret cu câteva globuri și ornamente de lemn. Dar am mai făcut unul. Un brad care cuprinde oamenii dragi cu care ne-ar plăcea să petrecem împreună aceste zile și să fim mai aproape în general. Distanța însă este cea care ne desparte de unii, iar timpul, din păcate, ne desparte de alții, dar printr-o fotografie cu amintiri sunt prezenți aici și acum.

Am avut o idee acum câteva luni de a face o galerie mare de fotografii înrămate pe un perete din casă, am căutat rame prin magazinele de vechituri, am ales câteva fotografii pe care apoi le-am imprimat. Singura dilemă era cum să le agăț pe toate, fără să găuresc prea tare pereții. N-am găsit o soluție la vremea respectivă și am lăstat ”proiectul” să se mai ”coacă” în minte. Acum câteva zile însă, o muză m-a vizitat și am găsit rezolvarea acestei dileme. Dar poate cel mai fain este că m-am gândit să transform galeria dreptunghiulară într-o formă triunghiulară de brad, acum în perioada Crăciunului. Aș fi ales mult mai multe fotografii, dar ca să-i pun pe toți cei dragi pe un perete, mi-ar trebui unul muuult mai mare, așa că-i port cu drag pe pereții inimii, care sunt nemărginiți.

Mai jos sunt câțiva pași de tutorial, așa, poate mai inspiră și pe altcineva ideea acestui brad alternativ.

Cele necesare:

• un perete gol
• fotografii imprimate pe hârtie și/sau înrămate
• pastă gumată de lipit (eu am folosit de acest fel)
• un metru sau ceva de măsurat, creion

Suprafața pe care se vor lipi ramele ar trebui să fie cât mai netedă și curată.

Ca să-mi fie mai util și să vizualizez mai bine forma bradului, am făcut un test aranjându-le pe jos (puteam să aleg și suprafața unei mese, dar am bănuit că dimensiunea bradului va fi mai mare). Când le-am potrivit pe toate în forma dorită, am făcut o fotografie, pe care am folosit-o apoi drept model.

Am măsurat lungimea (care va fi înălțimea) și lățimea bradului și am însemnat apoi discret cu creionul unde va fi vârful bradului pe perete.

Pasta de lipit vine deja într-o formă pre-tăiată în mici bucăți, pe care apoi le-am modelat între degete, ca să formeze mici bile (la aceasta etapă e foarte asemănătoare cu gumă de mestecat :)). Le-am lipit apoi în 3-4 puncte pe spatele ramei foto.

Pornind cu vârful și având imaginea model la îndemână (pe telefon sau alt dispozitiv), am început să fixez ramele. Am avut grijă să le apăs cât mai bine, mișcându-le ușor stânga-dreapta câțiva milimetri, am considerat că așa se fixează cel mai bine. Cum am spus în nota de mai sus, din păcate unele au căzut, spărgându-se (de fapt am și vrut să renunț la idee când prima ramă fixată a căzut), dar am zis să mai încerc. Și m-am bucurat că nu am renunțat, căci în final rezultatul a ieșit așa...


Anul acesta avem doi brazi, amândoi alternativi, dar speciali fiecare în parte. Casa n-am decorat-o prea mult, pe ici colo câte un detaliu cu iz de Crăciun, o ghirlandă cu lumini, un glob de sticlă pictat manual, o felicitare frumoasă. Dar casa e plină, o simțim plină...


Voi ce brazi aveți, ați născocit, împodobit? Poate chiar aveți unii imaginari, dar plini de povești.

M-am bucurat că ați răspuns inițiativei mele și mi-ați scris poveștile voastre pe care le voi aduna rând pe rând aici. Lista este încă deschisă, până în Ajun de Crăciun.


Elena, București - România

De cativa ani incoace obisnuim sa facem un cadou unui copil de Craciun. Si anul trecut si anul asta ne implicam in campania "Punga alba cu vise", e organizata de o prietena pentru copiii saraci din Corbeanca. Fiecare om care participa primeste o punga alba, simpla pe care o umple cu daruri pentru cei mici. Anul trecut am mobilizat colegii de serviciu. Cum anul asta sunt acasa, am mobilizat cateva vecine, si ele stau acasa cu copiii, avem norocul sa stam intr-un bloc pliiin cu copii mici :)

Andra, Sydney - Australia

Prima este despre colega mea de serviciu care are vreo 45 de ani si a donat sange de 51 de ori pana acum. Stiu pentru ca a primit o medalie de la Crucea Rosie, in semn de recunostinta. A starnit un curent bun la noi in birou, astfel ca seful nostru a si invitat pe cineva sa ne vorbeasca despre donarea de plasma si sange, in general. Cireasa de pe tort mi se pare faptul ca i-am spus colegei cu pricina ca vreau sa o nominalizez la categoria Femeia Anului in Australia (imi trebuia permisiunea ei mai intai) si m-a refuzat politicos, spunand ca nominalizarile sunt pentru femei extraordinare.

A doua intamplare faina ne-a bucurat mult pe mine si pe sotul meu. Si-a luat o masina de tuns iarba si s-a pus pe tuns peluza din fata, care deja era napadita de buruieni. Vecinul de peste drum l-a vazut si i-a spus ca i-ar trebui si o masina de tuns pentru margini si colturi. Ne-a imprumutat-o pe a lui, dar cand a vazut ca sotul nu prea stie s-o manuiasca, s-a pus omul si ne-a taiat el aproape toata iarba din curte! Nu mai zic ca omul lucra atunci la nu stiu ce renovari si ca de obicei incepe jobul cu mult inainte sa ne trezim noi dimineata, deci trebuie sa fi fost foarte obosit.

A treia povestire e si comica, dar pentru mine inseamna mult, ma uimeste mereu si ma face fericita. E despre Ovidiu, sotul meu, care e foarte milos, si daca se duce in pauza de pranz la un food-court, va cumpara de mancare de la chioscul care nu are nici un client, chiar daca stie ca mancarea nu e buna. Nu suporta sa vada fata trista si umila a vanzatorilor! :))

Cătălina, Miercurea Ciuc - România

Iti multumesc pentru ca mi-ai facut cunostinta cu proiectul Shoebox, cand am citit la tine nici nu am mai stat pe ganduri si am fugit la cumparat si impachetat mici cadouasuri pentru copiii sarmani. Pentru mine inseamna foarte mult ca am facut asta, imi umple sufletul de bucurie, si cu siguranta anul viitor ma voi pregati din timp pentru asta ca sa pot face macar putin sufletele unor copilasi sa tresara de bucurie.

Gia, București - România

Bia, prietena mea, este un om frumos care face lucrurile bune sa se intample prin asociatia Atelierul de zambete si cred ca o felicitare cu semnatura unui spiridus ;) va fi o surpriza tare placuta. Sambata viitoare este serbare la centrul de plasament Sf. Iosiv iar ea este cea care pregateste de zor cadourile (a pregati echivalent cu a se da peste cap pt a face rost de ele); ce vor contine...? Pai o firma K. a oferit un set de haine pt fiecare copilut (2 tricouri, 2 pulovere, pantaloni si geaca), penar complet echipat plus o cutie mare de alimente si un calculator. Vor primi si o carte si asternuturi pt ca stau f prost la capitolul asta. 

O alta poveste frumoasa este proiectul “8 Pasi spre Copilul Tau”, cu care Bia participa la Campionatul de Bine organizat de BCR, proiect ce are la baza un program de Educatie Parentala Cercul Sigurantei, centrat pe relatie, dezvoltat de Cooper, Hoffman&Powell; beneficiari indirecti sunt copiii din centrele de plasament iar beneficiar direct asistentul maternal. Proiectul a fost acceptat pe Bursa Binelui dar olecuta de sprijin este binevenit :) Se poate ajuta promovand pe pagina de facebook/blog proiectul astfel incat sa ajunga la cat mai multi oameni si/sau donand (donatii mici de 5, 10 lei; Scorul final este suma totala stransa x nr donatori, astfel ca numarul de donatori este foarte important). Primelor 3 clasate le dubleaza BCR suma in limita a 5000 Euro.

Dacă mai aveți povești cu fapte bune, m-aș bucura să le alătur celor de mai sus. Detalii despre cum puteți să mi le scrieți vedeți în postarea precedentă.

PS: primele felicitări au pornit la drum. Sper să ajungă cu bine!

M-am bucurat tare mult să citesc, să văd că ideea felicitărilor făcute în casă a fost primită cu o așa mare încântare. Vă mulțumesc! Recunosc că am fost entuziasmată și am făcut mai multe, iar după ce Moșul și-a făcut lista cu oamenii dragi care le vor primi în cutia poștală, au mai rămas câteva.


M-am gândit să nu le depozitez pentru a le trimite la anu', ci să mai găsesc câțiva destinatari bucuroși să le primeasă ”în schimbul” unei povești cu fapte bune, căci luna lui Decembrie e luna bucuriilor și a lucrurilor făcute cu drag și cu inima. Sunt foarte multe cauze nobile, cazuri sociale, oameni în nevoie sau poate povești doar de voi știute în care implicarea voastră v-a lăsat o urmă de bucurie pe inimă, dar poate mai mult, a creat un zâmbet pe chipul celui care a primit ajutorul vostru. Nu e musai să fie un ajutor material, deși de multe ori, acestea sunt cele mai căutate, poate a fost o îmbrățișare, un cuvânt bun sau doar faptul că ați tăcut și ați ascultat.

Știu că faptele bune se fac și atât e suficient, nu trebuie să ne lăudăm neapărat cu ele. De aceea nu vă cer aici să fiți narcisiști, ci mai mult generoși și să împărtășiți și cu alții povestea, căci cine știe, poate inspiră la rândul ei alți oameni să se implice. Sharing is caring. Ideea mea nu e nici provocare, nici concurs, e doar o încurajare de a împărtăși bucurii.

Puteți începe (deși pe ultima sută de metri) cu Shoebox - cadoul din cutia de pantofi sau unele dintre cauzele povestite de Veronica, fata cu Soarele în suflet, prin caleidoscopul ei de fapte bune - minuni.ro sau acțiunile umanitare ale echipei lui Iulian de la freemiorita.ro. Sau altele, alți oameni, alte povești.

Îmi puteți scrie aici, folosind formularul de mai jos sau prin pagina de contact sau într-un mesaj lăsat pe pagina Facebook a blogului. Puteți lăsa și un comentariu aici, dar având în vedere că vă cer și adresa poștală (la care eu voi trimite felicitarea), las la latitudinea voastră să alegeți. În afară de nume, adresă email, adresă website/blog, vă mai cer povestea faptei în câteva cuvinte, adresa poștală validă și dacă doriți ca aceasta să fie inclusă într-un articol pe blog aici. Să fie inspirație și pentru alții :).

Data limită este Ajunul Crăciunului, dar asta este doar data limită la care voi trimite eu felicitările în plic, voi puteți să continuați să făptuiți bine cât vă lasă inima. Cu cât mai mult, cu atât mai bine.

Aștept cu nerăbdare poveștile de la voi, eu pregătesc felicitările, dacă e nevoie o să mai meșteșugăresc câteva.

PS: îl rog pe Lucacinul mic să lase și el o mâzgâlitură semnătură, așa, ca să vedeți că Moșul face echipă bună cu spiridușii lui. :)

Dacă tot am zis că am intrat în vâltoarea pregătirilor de Crăciun, mi-a mai venit o idee, cum ar fi să-mi ornez singură hârtia de împachetat cadourile? Ca în cazul felicitărilor, rafturile magazinelor sunt pline de felurite hârtii din care ai de unde să alegi. Totuși uneori poate vrei ceva mai simplu, minimalist. Sau poate nu-ți place nu-știu-ce desen sau culoare și ajungi să nu mai cumperi niciuna. Dar poți cumpăra sau poate deja ai acasă o rolă de hârtie într-o singură culoare, pe care poți să o lași așa, simplă sau poți să o ornezi cu câteva imprimeuri ușor de făcut.


Cele necesare pentru acest proiect:

• hârtie de împachetat într-o singură culoare
• acuarele
• vopsea acrilică sau opțional cerneală pentru ștampile
• o pensulă
• un suport pe care se vor combina vopselurile
• creion, linie, foarfecă
• cartofi (da, ați citit bine!)
• un cuțit cu vârf ascuțit sau cutter
• sfoară sau alte fire decorative de legat cadourile împachetate

Hârtie în picățele sau i-aș zice eu - ninsoarea veselă și colorată

O metodă simplă și cu efect pentru a orna o banală hârtie de culoare albă sau orice altă culoare deschisă. Se întinde o bucată de hârtie pe o suprafață plană, eu am proptit-o cu niște pietricele. Cu o pensulă mai largă se ia dintr-o culoare de acuarelă (diluată cu apă mai mult sau mai puțin, în funcție de intensitea dorităa culorii) și apoi se stropește lovind ușor cu degetul pensula. Puteți repeta pașii și cu alte culori, până obțineți combinația de culori sau densitatea de picățele dorită. Hârtia astfel ornată, se lasă să se usuce, fie pe suprafața inițială, fie întinsă pe spătarul unui scaun.


După ce bucățile de hârtii ornate personalizat s-au uscat, am purces la împachetarea (recunosc, de test, deocamdată) a unor cadouri improvizate. Cele reale încă se meșteșugăresc intens de către ajutorii Moșului.

Forfota asta a Crăciunului și a sărbătorilor de iarnă o să ne înghită. :) Lumea nu mai are răgaz să se bucure de mersul lin al anotimpurilor și al zilelor dintre sărbători. Nici nu trecu octombrie bine că hop a și venit următoarea sărbătoare pe listă, deși mai sunt încă câteva săptămâni până atunci. Ca pe bandă rulantă trebuie să acționăm. Ascultăm muzică de Crăciun înainte de vreme (eu, chiar acum, dar o să schimb postul că altfel risc să mă plictisesc), facem bradul (aici am nițică răbdare, dar vecinii deja au pornit luminițele), ne facem planuri pentru cele câteva zile libere de la sfârșit de an, facem liste prea lungi de cadouri inutile, ne stricăm pofta și risipim aroma Crăciunului de altă dată cu portocale din belșug tot anul împrejur, și altele de felul ăsta. Trimitem felicitări cu niște gânduri calde celor dragi. Ei, asta din urmă este aprobată, mai ales când acestea sunt făcute de mână, în casă și e frumos să fie trimise din timp. Așa că odată cu acest tutorial o să intru și eu în vâltoarea pregătirilor din timp pentru Crăciun.


Mie îmi plăcea să fac felicitări când eram mică. Ce-i drept opțiuni prea multe nu aveam, așa că am fost ”nevoită” să fiu creativă și să le meșteresc singură - din hârtie colorată, din petale și frunze uscate, desenate cu creionul sau carioca și decupate cu foarfeca. Dar amintirea cea mai frumoasă e că-mi făcea plăcere să le fac, dar apoi și să citesc zâmbetele de bucurie de pe fețele celor care le primeau. Vremurile de acum îți permit să alegi din feluri și feluri de felicitări, care mai de care mai frumoase, mai colorate, mai dichisite, cu urările deja scrise pe ele. Mai sunt și cele electronice, dar tot cel trimise cu poștașul mi se par mie mai frumoase, deși tot mai rare în ziua de azi.


Dorința mea de a crea propriile felicitări pe care le voi trimite celor dragi a apărut din amestecul amintirilor din copilările, lipsa de timp de a cotrobăi rafturile magazinelor prea aglomerate în această perioade, entuziasmul de a crea lucruri de mână, dar și încă ceva. Mâzgâliturile de culori ale micului artist. De fapt ideea mi-a venit chiar atunci când mâzgâleam în acuarele amândoi niște hârtie albă. Am vizualizat aproape instant că din aceste mâzgâlituri ar ieși niște felicitări faine. Așa că în următoarele zile (ah, sau chiar săptămâni, că noi ne întindem la treburi) am purces la treabă. Am să descriu procesul în pași simpli de tutorial, căci cine știe, poate vă inspir să fiți și voi creativi și să descoperiți cât de ușor (și poate chiar mai ieftin) e să faceți propriile felicitări. Dar sunteți liberi să vă jucați și cu alte idei, modele.


Cele necesare:

• hârtie cartonată în diverse culori, acestea vor fi de fapt felicitările
• hârtie mai subțire colorată, pictată în diverse culori (eu am folosit una mâzgâlită, alta pe care am pictat-o în dungi, alta stropită), pagini de reviste vechi, cărți, ziare sau orice altceva (chiar fotografii de familie) din care vreți să faceți decupajele
• substanță pentru lipit hârtia
• un creion, o linie, o radieră, niște carioci cu vârf subțire
• foarfecă
• opțional: cuțit special de hârtie, decupator de cercuri, dispozitiv de tăiat hârtia, suport de cauciuc
• și mai opțional: ac, ață în diverse culori, mașină de cusut

Dimensiunile felicitărilor sunt la liberă alegere. Eu însă am vrut să nu risipesc hârtia așa că am ales să împart foile A4 în două și să creez felicitări de dimensiunea A6 (A5 mi se păreau prea mari). În funcție de aceste dimensiuni mi-am creat și decupajele.

Pentru decupaje m-am gândit la unele specifice sărbătorilor iernii - brad, globuri și om de zăpadă. Ca brazi am ales două modele - unul cu ramuri, pentru care mi-am făcut una tipar de mână dintr-un carton reciclat și altul mai geometric, pe care l-am decupat direct de pe foile pregătite (aici m-a ajutat cuțitul de hârtie, dar este ok și foarfeca).

Am decupat apoi formele de brazi și muuulte cercuri, de diferite dimensiuni. Apoi am decupat cercuri în cercuri. Dacă mâzgâliturile din imaginea de mai sus nu au niciun sens, ei, în urma decupajelor chiar au devenit frumoase și interesante.

În afară de aceste foi mâzgâlite pictate de mine și pitic, am folosit și alte hârtii colorate pe care le-am găsit în câteva reviste mai vechi. Am ales chiar modele cu flori, care mai degrabă te duc cu gândul la primăvară, dar hei, de ce-ar fi Crăciunul doar în roșu și verde, alb și argintiu?


După ce mi-am pregătit decupajele, am purces la pregătit cartoanele pentru felicitări. Am folosit dispozitivul (găsit mai demult pe rafturile prăfuite ale unui magazin de lucruri la mâna a doua) de tăiat rapid și drept hârtia, dar e foarte ok și foarfeca. Dintr-o coală A4 mi-au ieșit 2 felicitări, cum am explicat și mai sus, însă puteți face și una singură de dimensiune mai mare. Tot cu unealta minune am făcut și îndoiturile pe mijloc.


Și voila, acum rămâne asamblatul. Am potrivit decupajele și cartoanele să iasă combinații interesante de culori, un pic contrastante și apoi le-am lipit.


Pentru felicitările cu globuri am pus și mașina de cusut la treabă. Deși puteam să trasez firele cu un creion sau cariocă cu vârf subțire, eu am vrut să le dau un aspect interesant și le-am cusut. Dacă nu aveți mașină de cusut sau considerați că e prea mare tarababura, puteți coase mână, dar aveți grijă să nu coaseți una de alta cele doi pagini ale felicitării :). Asistenții mei personali mi-au făcut observația și au aprobat rezultatul. Am legat firele înăuntru, iar la unele le-am scos pe față și am făcut și câteva funde.


La felicitările cu omuleți și omulețe de zăpadă am lipit trei cercuri de dimensiuni descrescătoare, apoi le-am desenat cu o cariocă detaliile lipsă (mâine, ochi, zulufi...). După ce au fost gata toate le-am pus bine sub o greutate, să se usuce lipiciul și ce poate fi mai grea decât o carte de bucate?


Și iată-le, rând pe rând:

brazi geometrici și colorați,


omuleți și omulețe vesele de zăpadă,


brazi cu ramuri mâzgâliți frumos în acuarele,


și globuri zglobii.


Ei, ia ziceți, de când nu ați mai trimis o felicitare reală? Cu un pic de voință și timp, puteți crea chiar voi unele foarte faine cu care să-i surprindeți plăcut pe cei dragi. Instrucțiunile mele de mai sus sunt doar un exemplu, nu trebuie să le urmați întocmai, de asta nici nu am pus detalii exacte, sigur o să născociți unele și mai frumoase, pentru că o să le faceți cu propriile mâini, iar asta-i deja un lucru de admirat.

Spor la felicitărit!

Salut și ce mai faceți? După atâta vreme în care am lipsit de aici este potrivită o salutare. Nici nu știu cum a zburat timpul sau poate știu, căci îl țin în hamuri cum pot ca să mai stea nițel, dar știu că el trage să plece, acest ”călător de vază și-un hoțoman de soi”.


Am scris de cele mai multe ori aici povești cu tentă pozitivă, optimistă, frumoasă cum ziceți voi, cei care mă citiți. Mă bucur de fiecare dată să citesc mesajele care vin de la voi. Mă bucur că vă inspiră poveștile, cele mai adesea culinare, găsiți timp să refaceți și voi rețetele și să le împărtășiți mai departe. De multe ori citesc că totul pare perfect și idealist în cele scrise de mine. Dar sunt zile și zile. E adevărat că inspirația și dorința de a ”crea” o poveste pentru blog le am atunci când mă simt bine, când lucrurile sunt liniștite în jur, când ”vin muzele pe la mine” îmi place mie să zic. Dar sunt zile și zile. Acele zile în care totul se dă peste cap nu ajung să fie povestite aici. Și nu pentru că nu vreau să dărâm această imagine de perfecționism (pe care sincer nu mi-o asum), ci pentru că atunci singurul lucru la care mă gândesc cel mai puțin e să ”iau” o foaie și să scriu. Sau să le împărtășesc cu cineva. N-am fost niciodată așa, să țin jurnale scrise (am avut câteva încercări, dar fără continuitate), deși țin la istorisirea trecutului, îmi plac poveștile. Atunci mă închid în mine și împletesc gândurile, iar apoi încer să le despletesc, prin prea multe analize, cu aproapele meu până ori găsesc o soluție, ori renunț. Iar apoi îm trece și vin celelalte zile, alea bune, în care vreau să împărtășesc cu voi lucruri faine, gusturi alese și gânduri frumoase.

Recunosc că de când am devenit mamădebob timpul s-a îngustat, în defavoarea blogului, deși mă mai uit din când în când la lista de postări din drafts. Le deschid pe unele, încerc să butonez ceva, nu-mi iese sau nu-mi ajunge timpul și le pun sub lacăt la loc. Dar nu mi-e ușor să renunț de tot, căci țin și la acest mic colțișor pe care l-am creat în toți acești ani (dar vai, chiar azi se fac 6 ani de când tot povestesc aici, vrute și nevrute). Cât era bobul mic, mai reușeam eu să despletesc povești, dar acum căci Lucacinul a mai crescut, găsesc din ce în ce mai puțin timp și pentru blog, și pentru altele. Apoi e o dorință de-a mea mai veche să mă concentrez mai mult pe real, să fiu mai mult offline decât online, să fiu mai atentă la momentele zilei, la famile, la oamenii din jur, să fiu mai prezentă cu copilul meu, să ne jucăm și să citim cărți, să râdem și să plângem, să-mi găsesc timp pentru mine și pentru lucrurile care-mi fac plăcere să le fac. Dar ce vorbesc eu aici, chiar ieri am răbufnit din cauză că nu reușesc să fac aceste lucruri, poate uneori îmi încarc lista cu todo-uri prea mult și mai clachez. Credeam mai demult că trebuie să știu cum să fiu mamă, acum m-am mai domolit, eu sunt eu de vreo 30 de ani, iar mamă de nici 2 și asta-i o meserie care te prinde uneori cu temele nefăcute și chiar dacă ai învățat și pregătit tema, o iei de la capăt, pentru că ai tot timpul de învățat ceva. Iar copiii te învață multe, te fac să descoperi în tine lucruri pe care nici nu le bănuiai că le poți face sau nu, te învață să fii sau că trebuie să fii mai răbdător, mai înțelegător, mai relaxat, mai atent, să-ți dai seama și să înțelegi care sunt lucrurile cu adevărat importante, să pui în balanțe priorități și chiar dacă tu ai trage mai tare de celălalt taler, al tău, conștiința, instinctul îți spun să nu o faci.


Dar îmi mai găsesc timp să fac câte o tartă, ba pentru pofta celor de-ai casei, ba pentru a fi oferite în dar, ba pentru doar așa. Ce-i drept, am avut niște rateuri și în privința coptului în ultima vreme. La un moment dat, după ce am răsfoit această carte pe care o visez pe raftul meu de cărți de bucate, mi-am dat seama că știu foarte puțin despre multe aspecte ale acestei pasiuni, dar uneori dau impresia de expertă. Vai de mine, nu-i așa :). Dar hai să nu fiu chiar așa critică la adresa mea și să vă spun că această tartă cu castane mi-a ieșit bine de fiecare dată. Și nu-i o tartă oarecare, e una ce a acumulat deja câteva amintiri. Primele sunt de acum aproape un an, de la prima aniversare a Lucacinului. Pe lângă tortul de sărbătoare, am mai făcut încă ceva dulce această tartă, dar care a rămas aproape nemenționată. De fapt gândul atunci a fost că am să o repet ”la toamnă” când castanele vor fi în toi. Și uite cum a zburat el, timpul, am avut răbdare, și eu, și voi și am mai pregătit-o iar. Am făcut-o iar acum o săptămână și a călătorit tocmai până la Paris, pentru a o oferi în dar unei prietene de ziua ei. Și am mai făcut-o și ieri pentru a o savura în familie și a o povesti aici. Așa că se pare că această tartă este cu adevărat aniversară, și azi la cei 6 ani de blog :).


Recunosc că de prin august, când vremea ne amăgise cu niște zile friguroase, mi-a venit pofta unor deserturi mai dense, mai grele. Nu am pregătiti niciodată o negresă din aia cu muuultă ciocolată, deși le ador. Combinația asta de castane, nuci și ciocolată neagră o consider nemaipomenită, e suficient de densă, dar și suficient de ușoară, de delicată.


Ingrediente (rețeta este o adaptare din cartea Love Bake Nourish de Amber Rose):

• 5 ouă mari, separate gălbenușurile de albușuri
• 100 - 150 gr miere
• 100 gr unt moale
• 500 gr piure de castane *
• 100 gr nuci măcinate
• coaja rasă de la o lămâie
• 100 gr ciocolată neagră, mărunțită **

Cuptorul se preîncălzește la 180°C. O formă de copt cu pereți detașabili se unge cu unt, eu am folosit și hârtie de copt pentru bază.

Piureul de castane se poate pregăti ușor folosind un robot de bucătărie. Se toacă bine castanele, eu am pus și o jumătate de cană de apă ca să aibă și lichid, până se obține o pastă omogenă.

Nucile se mărunțesc, cu un cuțit sau folosind iarăși robotul de bucătărie. Ciocolată se mărunțește și ea cu un cuțit, dar nu foarte, foarte mărunt.

Se amestecă într-un vas mare gălbenușurile de ouă cu miere până capătă un aspect omogen, se adaugă apoi piureul de castane, untul moale, coaja de lămâie, nucile și ciocolata. Cu un tel sau o lingură de lemn se mixează totul până se încorporeză toate ingredientele, inclusiv untul.

Într-un alt bol, curat și uscat, se bat spumă albușurile. Se încorporează ușor acestea, având grijă să nu se piardă aerul din spuma de ouă, în celălalt amestec. Se toarnă întreg conținutul în forma pregătită și se coace cam 50 min - 1 oră. Puteți acoperi suprafața tartei cu o folie de aluminiu, în ultimele 15 minute, pentru a evita rumenirea prea intensă.

După ce s-a copt, se lasă să se răcească complet în vasul de copt.


Weekend fain să aveți, iar dacă nu reușiți să faceți toate lucrurile când și așa cum vi le-ați propus, nu-i bai, o să vină și timpul lor.


Cartea din prima imagine: Bring the Outdoors In, de Shane Powers