În fiecare an, vine o zi când ne mutăm la un alt număr de casă pe stradă. De obicei la cea de vis-a-vis, căci așa-s ordonate ele, cele cu număr par pe-o parte, iar cele cu număr impar, pe cealaltă parte. Ziua nu ne-o alegem, căci deja-i stabilită, dar unii trebuie să înfrunte gerul și troienele iernii, alții se bucură de verdele crud și proaspăt al primăverii, câțiva de căldura și soarele verii, iar restul, de mirosul de struguri și frunze uscate al toamnei.

Unii își împachetează și mută avutul în cutii multe și grele, iar în casa nouă aranjeză totul la fel, fără pic de schimbare, alții iau cu ei doar o valiză cu câteva lucruri și amintiri, lasă în urmă tot ce-i inutil și pășesc în noua casă cu gânduri noi și bune.

Casele diferă și ele de cele mai multe ori: care-s mai mari, care-s mai înguste; care-s mai luminoase, care-s mai întunecate; unele au un etaj, altele două; unele au grădini mari, cu pomi, zmeuri și stupi de albine, altele au curți pietruite; unele-s cu ferestrele spre est, altele cu ele spre vest; unele cu vecini zgomotoși, altele cu ei pianiști sau violoniști.

Strada pe care tot ne mutăm din casă-n casă poate să fie lină sau întortocheată, să aibă multe intersecții sau să fie deloc întreruptă; unele urcă dealuri, altele coboară în văi; unele-s mai lungi, altele mai scurte.

Azi m-am mutat într-o nouă casă, iar prima zi din ea a făcut deja loc de amintiri.