O săptămână plină și rotundă cât un chec cu morcovi, condimentat ușor și îndulcit cu miere

25 feb. 2014

Scuzați-mi titlul cam lung, dar săptămâna ce-a trecut cam așa a fost, o combinație de ingrediente și arome, care luate separat n-ar avea nicio legătura unele cu altele, dar împreună s-au adunat, complementat și copt într-un chec tocmai potrivit. Secretul stă în echilbru.


Ingredientul principal a fost sănătatea, din păcate mai precară. A început cu măseaua mea (de minte, bat-o vina), care se pare că nu mai vrea să stea cuminte lângă celelalte și de câteva luni bune mă tot atenționează prin câte-o durere neplăcută că-i vremea să ne despărțim. Mă pregătisem deja pentru ziua cu pricina, mi-am adunat tot curajul, de parcă și uitasem că am trecut printr-o naștere naturală și că o extracție de măsea ar fi un fleac :). Însă doctorii au decis să ne lungească suferința pentru încă vreo câteva săptămâni.

Durerea cea mare este însă suferința puiului mic, iar asta te cam face să uiți de ale tale. Nu m-am speriat așa tare de febră 39.5 niciodată sau poate nu-mi amintesc. Prima dată, în mijloc de noapte, fără vreun tratament medicamentos la îndemână. Ne-am descurcat însă să găsim niște sfaturi la telefon, apoi un medicament la o singură farmacie deschisă noaptea în aria noastră și așa am reușit să potolim febra piticului. A doua zi însă starea i-a revenit, moleșeala s-a instalat, pofta de mâncare a dispărut și tot ce-a fost mai bun și mai blând a fost să stea cuminte la sânul meu și să-mi doarmă pe piept așa cum făcea atunci când era mititel. Abia urmatoarea zi am vizitat un doctor, pe care l-am găsit pe ultima sută de metri înainte de închiderea programului, alergând prin ploaie și încurcând spitalele. Deși credeam că printr-o minune starea lui Luca se îmbunătățise, ne-a dat vestea unei otite. Dânsului i se părea normal, fiind o afecțiune des întâlnită la cei mici, eu însă m-am speriat, apoi m-au liniștit câțiva oameni dragi și ceva informații citite pe ici-colo cum că dacă-i tratată la timp, totul va fi ok. Mi-a spus o amică mai demult că problemele astea de sănătate, nu grave, ci mai mult normale (ba o răceală, ba o viroză, ba o infecție), apar după un an, căci imunitatea copiilor scade, chiar dacă sunt încă alăptați. Atunci parcă nu credeam, acum m-am convins. Luca e mai bine acum, e destul de vesel și jucăuș, deși se mai ține scai de noi și o tuse sâcâitoare și încercăm să ne debarasăm de ea cum putem. Eu cu ceaiuri, dulceață de zmeură făcută de mama, miere cu suc de lămâie, lapte cald cu un strop de unt, sirop de cimbru, inhalații, căci nu prea sunt adepta tratamentelor prea medicamentoase, nici pentru noi - cei mari, nici pentru cel mic. Și parcă nu ne erau de-ajuns problemele de sănătate, sau poate chiar din cauza lor am mai răbufnit și noi din diverse motive și ne-am zis oful.

Printre aceste neplăcute stări s-au împletit și altele mai bune, mai liniștite, mai frumoase. Câteva după amiezi cu soare cald și lucru creativ ”în echipă” împreună cu Raluca. O plimbare până la piața de sâmbătă - uitați de shopppingul prin magazine, mergeți la piață, aveți mai multe de câștigat, mai ales că vin zilele frumoase de primăvară și încep să se umple tarabele de bunătățuri. Noi așa vrem să facem, căci în ultimele luni nu prea am dat pe acolo. O după amiază plăcută de duminică cu fotografii, împreună cu Alexandra, jumătatea feminină a proiectului Fotografii de Familie, pe care o recomand cu mare drag. Deși fac și facem foarte multe poze, din dorința de a ”memora” cât mai multe amintiri și de a nu le uita, am vrut să avem și unele speciale, cu noi toți în fața camerei foto, nu pe rând, iar Alexandra ne-a făcut să ne simțim în largul nostru. Maria a scris frumos și bine motivele, iar acestea m-au convins și mai mult că merită.

Dar așa cum se întâmplă uneori în ale gătitului, ca un ingredient să anihileze gustul altuia, la sfârșitul săptămânii Luca ne-a făcut o mare surpriză, pornind singurel în două picioare. S-a întâmplat totul foarte natural, eu de fapt văzându-l, inițial nici nu am realizat că nu mai are nimic de ce să se țină (de mână, de canapea, scaune, pereți), abia apoi mi-am dat seama că wow! merge singur! Iar de atunci încearcă în fiecare zi câte un pas, câte un pas și se vede pe el câtă bucurie îi aduce această nouă postură, iar nouă - înzecită. 




Și dacă tot am făcut această comparație cu gust de prăjitură, să vă spun și rețeta (tot din această carte minunată). Dacă știți și chiar poate ați încercat să faceți tortul de morcovi (pentru care am primit multe cuvinte de laudă și vă mulțumesc!), ei, acest chec este o variantă mai puțin festivă, mai puțin dulce, dar la fel de consistentă. Glazura de brânză lipsește, dar în locul ei este alta, una crocantă din semințe.

Ingrediente:
  • 225 gr făină integrală (cea din grâu spelta, dacă aveți)
  • 30 gr tărâțe de ovăz
  • 1 lg ienibahar măcinat (eu am înlocuit cu niște condimente pentru turtă dulce - cuișoare, nucșoară și scorțișoară)
  • 1/2 lg scorțișoară măcinată
  • 1 lg praf de copt
  • 1/2 lg bicarbonat de sodiu
  • un praf de sare
  • 200 gr morcovi, curățați și dați prin răzătoarea mică
  • 225 gr miere lichidă
  • 60 gr unt topit
  • 225 gr iaurt gras (sau grecesc)
  • 1 ou mare
  • 40 gr nuci
  • 40 gr stafide
Glazura crocantă de semințe:
  • 45 gr făină integrală (cea din grâu spelta, dacă aveți)
  • 1 Lg zahăr brun
  • 3 Lg unt rece
  • un praf de sare
  • 3 Lg amestec de semințe (eu am folosit un amestec de semințe pentru pâine - in, susan, mac, floara soarelui, mei)
Lg - lingură, lg - linguriță




Cuptorul se preîncălzește la 180°C și se unge cu unt o formă de chec cu pereți detașabili.

Ingredientele uscate se amestecă într-un vas larg în care apoi se adaugă morcovii rași. Într-un alt vas se amestecă cu un tel ingredeintele lichide - mierea, untul topit și răcit un pic, iaurtul și oul. Se încorporează bine apoi în amestecul uscat, apoi se toarnă în forma de copt.

Pentru stratul crocant de deasupra (crumble), se amstecă untul și zahărul până se formează așa-zisele ”firimituri”, se adaugă apoi sarea și semințele. Se presoară uniform peste aluatul din forma de copt.

Se coace la cuptor pentru vreo 35-40 de minute sau până capătă o culoare arămie. Se scoate din cuptor, se mai lasă în formă vreo 10 minuate apoi se scoate și se răcește complet pe un grătar.

Un ”tip” pe care l-am învățat din această carte minunată este să nu folosesc ventilația cuptorului, pentru a oferi o căldură ”gentilă” și un ritm de coacere uniform.


Poftă mare și multă sănătate, ingredientul care se potrivește la orice! :)

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu