Se coace ea zmeura vara, dar în grădina noastră de o săptămână și un pic s-a copt în mijloc de iarnă o zmeurică - Zmeurica Iris - ca un curcubeu magic și călduros după o ploaie răcoroasă de început de mai.
Venirea ei pe lume a fost ceva total diferit de cea a frățiorului ei, dar la fel de specială. N-a mai avut ea răbdare să mâncăm noi două din același tort pe 2 februarie, așa cum avea și termenul. Dacă Luca a venit mai repede cu 5 săptămâni, Iris a venit un pic mai devreme însă foarte repede. La nici două ore de când mi s-au rupt membranele și au început primele contracții la 5 dimineața, am născut-o acasă, natural, fără intervenții, doar cu ajutorul unei moașe (un pic înainte de naștere a sosit și a doua), cu Ionuț alături oferindu-mi suportul lui fizic și moral și cu Luca spunându-mi ”respiră, mami, respiră!”. Am avut ceva emoții că nu va ajunge moașa la timp, dar a reușit. Când a ajuns și m-a verificat, nu mai era nicio discuție să pornim cu mașina spre spital. Eu am simțit asta chiar mai devreme, când am observat că intervalul între contracții era de doar 2-3 minute. Nu plănuiam o naștere acasă, doar travaliul și nașterea asistată doar de moașă la spital, dar Zmeurica mi-a oferit această experiență unică și specială (pe care sper să o pun într-o poveste mai pe larg și aici pe blog, alături de cea a lui Luca). Imediat am pus-o la sân și a supt ușor și lin primele picături de colostru (eram un pic îngrijorată că alăptatul prelungit a lui Luca va afecta producerea laptelui pentru ea, dar nu, natura își face treaba, mă bucur că m-au încurajat și moașele să nu întrerup alăptatul lui Luca și chiar pot continua și după naștere în tandem, și ea și el, ceea ce se întâmplă deja). Întreaga zi apoi a fost magie, în liniștea de acasă, cu soarele unei zile aproape ca de primăvară afară. După-amiaza ne-a găsit pe toți 4 în pat, cu ea strâns lipită pe pieptul meu sau al lui Ionuț și minunându-ne de acest dar. O ținem mult pe noi și zi, și noapte, căci știam încă de când s-a născut Luca importanța skin-to-skin la nou-născuți, chiar și cei născuți la termen, nu doar prematurii. De atunci magia continuă, laptele și somnul sunt principalele ei activități acum, pe ici colo cu câteva minute de privit la cele din jur cu ochii ei mici și minunați. Cele câteva crampe o mai trezesc și chinuie din când în când. E adevărat că încercăm să intrăm și să ne adaptăm la un nou ritm care să fie benefic pentru toți patru. E un pic provocator, mai apar frustrări și supărări între noi, dar sper să reușim să ne menținem într-un echilbru, așa cum au făcut-o și fac și alții.
Luca, deși trece printr-o schimbare importantă acum prin nașterea surioarei lui, este bun și afectuos cu ea. O mângăie și pupă pe căpșor și mânuțe (de care este foarte minunat că ce mici sunt și ce mari sunt ale lui), vine să mă întrebe ce face când o alăptez și înghite în sec :), se îngrijorează când o aude plângând, zice că părul ei miroase a flori și-i spune Irisuca, surioara lui. Are și momentele lui de egoism și frustrare, bineînțeles, dar mai mult sunt îndreptate spre noi, părinții, căci noi suntem generatorii de atenție și simte că acum trebuie să o împărțim la doi. Sper însă să le fie drag unul de altul și să crească într-o relație frumoasă de frate și soră, să se iubească și să-și fie aproape. Noi o să încercăm să-i încurajăm și să le fim alături.
Oricât de greu a fost începutul celor aproape nouă luni și oricâte îmbrățișări dulci de Lucacin aș fi primit până acum, mi-era dor, tare dor de mirosul și somnul lin al unui ghemotoc mic de om pe pieptul meu. Acum o săptămână și un pic am început să gust iar pic cu pic din această magie... Magie cu nume de Iris.
Prin septembrie, când acest nume s-a lipit de inimile noastre, au început să apară câteva coincidențe legate de el. Am început să întâlnesc Iris-e în jurul meu așa, dintr-o dată sau atunci când îi întrebam pe apropiați ce nume de flori cunosc (căci știam că vrem ca Zmeurica să poarte un nume de floare) Iris era rostit printre primele. Dar poate cel mai special a fost când cei doi năzdrăvani ai mei au venit într-o zi de la piață cu un mare buchet de iriși. I-am întrebat cum de i-au ales chiar pe ei și se pare că alegerea a fost din partea lui Luca, el însă neștiind la acea vreme despre numele la care ne gândeam noi. De atunci eram mai convinși că Zmeurica noastră va fi o Iris, un curcubeu colorat în familia noastră.
Venirea ei pe lume a fost ceva total diferit de cea a frățiorului ei, dar la fel de specială. N-a mai avut ea răbdare să mâncăm noi două din același tort pe 2 februarie, așa cum avea și termenul. Dacă Luca a venit mai repede cu 5 săptămâni, Iris a venit un pic mai devreme însă foarte repede. La nici două ore de când mi s-au rupt membranele și au început primele contracții la 5 dimineața, am născut-o acasă, natural, fără intervenții, doar cu ajutorul unei moașe (un pic înainte de naștere a sosit și a doua), cu Ionuț alături oferindu-mi suportul lui fizic și moral și cu Luca spunându-mi ”respiră, mami, respiră!”. Am avut ceva emoții că nu va ajunge moașa la timp, dar a reușit. Când a ajuns și m-a verificat, nu mai era nicio discuție să pornim cu mașina spre spital. Eu am simțit asta chiar mai devreme, când am observat că intervalul între contracții era de doar 2-3 minute. Nu plănuiam o naștere acasă, doar travaliul și nașterea asistată doar de moașă la spital, dar Zmeurica mi-a oferit această experiență unică și specială (pe care sper să o pun într-o poveste mai pe larg și aici pe blog, alături de cea a lui Luca). Imediat am pus-o la sân și a supt ușor și lin primele picături de colostru (eram un pic îngrijorată că alăptatul prelungit a lui Luca va afecta producerea laptelui pentru ea, dar nu, natura își face treaba, mă bucur că m-au încurajat și moașele să nu întrerup alăptatul lui Luca și chiar pot continua și după naștere în tandem, și ea și el, ceea ce se întâmplă deja). Întreaga zi apoi a fost magie, în liniștea de acasă, cu soarele unei zile aproape ca de primăvară afară. După-amiaza ne-a găsit pe toți 4 în pat, cu ea strâns lipită pe pieptul meu sau al lui Ionuț și minunându-ne de acest dar. O ținem mult pe noi și zi, și noapte, căci știam încă de când s-a născut Luca importanța skin-to-skin la nou-născuți, chiar și cei născuți la termen, nu doar prematurii. De atunci magia continuă, laptele și somnul sunt principalele ei activități acum, pe ici colo cu câteva minute de privit la cele din jur cu ochii ei mici și minunați. Cele câteva crampe o mai trezesc și chinuie din când în când. E adevărat că încercăm să intrăm și să ne adaptăm la un nou ritm care să fie benefic pentru toți patru. E un pic provocator, mai apar frustrări și supărări între noi, dar sper să reușim să ne menținem într-un echilbru, așa cum au făcut-o și fac și alții.
Luca, deși trece printr-o schimbare importantă acum prin nașterea surioarei lui, este bun și afectuos cu ea. O mângăie și pupă pe căpșor și mânuțe (de care este foarte minunat că ce mici sunt și ce mari sunt ale lui), vine să mă întrebe ce face când o alăptez și înghite în sec :), se îngrijorează când o aude plângând, zice că părul ei miroase a flori și-i spune Irisuca, surioara lui. Are și momentele lui de egoism și frustrare, bineînțeles, dar mai mult sunt îndreptate spre noi, părinții, căci noi suntem generatorii de atenție și simte că acum trebuie să o împărțim la doi. Sper însă să le fie drag unul de altul și să crească într-o relație frumoasă de frate și soră, să se iubească și să-și fie aproape. Noi o să încercăm să-i încurajăm și să le fim alături.
Oricât de greu a fost începutul celor aproape nouă luni și oricâte îmbrățișări dulci de Lucacin aș fi primit până acum, mi-era dor, tare dor de mirosul și somnul lin al unui ghemotoc mic de om pe pieptul meu. Acum o săptămână și un pic am început să gust iar pic cu pic din această magie... Magie cu nume de Iris.
Prin septembrie, când acest nume s-a lipit de inimile noastre, au început să apară câteva coincidențe legate de el. Am început să întâlnesc Iris-e în jurul meu așa, dintr-o dată sau atunci când îi întrebam pe apropiați ce nume de flori cunosc (căci știam că vrem ca Zmeurica să poarte un nume de floare) Iris era rostit printre primele. Dar poate cel mai special a fost când cei doi năzdrăvani ai mei au venit într-o zi de la piață cu un mare buchet de iriși. I-am întrebat cum de i-au ales chiar pe ei și se pare că alegerea a fost din partea lui Luca, el însă neștiind la acea vreme despre numele la care ne gândeam noi. De atunci eram mai convinși că Zmeurica noastră va fi o Iris, un curcubeu colorat în familia noastră.
