Există acum în vremurile noastre o sumedenie de jucării și lucruri pentru copii, gata făcute, gata asamblate, numai să le cumperi și să le oferi copilului. Dar oare au ei nevoie de atâtea? Părerile sunt probabil împărțite, însă eu merg pe ideea că nu au nevoie de așa de multe. Pot fi câteva, de bună calitate, cu poveste și le sunt mai mult decât suficiente. Și nu vorbesc din perspectiva unui părinte egoist, ci a unui părinte care s-a convins că așa este. Și nici nu spun că rafturile noastre sunt goale și nu ne împiedicăm prin casă de jucării împrăștiate, dar am încercat în timp să nu-i sufocăm cu ele. Le luăm doar atunci când își doresc cu adevărat una anume, dar analizăm împreună calitatea lor sau căutăm alternative mai potrivite. Cât au fost mici la aniversările lor am încercat să-i rugăm pe invitați/prieteni să facă o donație în schimbul unei jucării cumpărate, acum cât au mai crescut și spun ce își doresc, alegem să le luăm noi acea jucărie/joc/obiect, iar pe invitați la fel îi rugăm să contribuie la o cauză nobilă sau dacă e ceva mai costisitor (o trotinetă sau o placă balansoar) pot să contribuie și ei în loc de cadou. 

Recunosc că-mi plac materialele naturale și atunci alegem jucării de lemn sau să conțină cât mai puțin plastic. Dar nici nu ne împotrivim atunci când își doresc foarte mult un set de lego sau playmobil. Și de multe ori, îi las să aducă în casă jucării găsite la târgurile de vechituri sau magazinele cu lucruri la mâna a doua, multe din ele foarte frumoase, cu iz nostalgic, dar și unele nu chiar potrivite gustului meu, dar mult dorite de ei, pentru care mai las de la mine, căci sunt refolosite, e cât de cât ok, iar pe acestea din urmă de multe ori le întoarcem după o vreme tot acolo. Cred că ar trebui să fac o poveste aici pe blog despre ce jucării/jocuri le plac copiilor, cu care se joacă în continuare de când erau mici și pe care nu prea le-au îndrăgit.

  Povestea de acum este despre un carusel pentru Alma, o tradiție pe care am început-o la Luca, făcându-i lui atunci când era bebeluș și el un carusel din forme geometrice din hârtie și apoi unul pentru Iris, cu niște păsări decupate tot din hârtie. Le avem încă pe amândouă (ce-i drept al lui Luca e în cutia lui cu amintiri, căci dumnealui când s-a prins că poate să le și ajungă cu mâna le-a cam mototolit), dar am vrut ca și Alma să aibă unul al ei...  

Ideea unui curcubeu pentru Alma a venit de la niște biluțe de lână pe care le-am găsit eu mai demult, înainte ca buburuza să-și facă loc la mine în burtică, la magazinul de creație și le-am pus în cufărul creativ pentru un proiect viitor, le-oi găsi eu utilitate la ceva mi-am zis, cine știe... Și iată le-am găsit, căci mi-am amintit că tot mai demult văzusem în vizită la o mămică de la școală, un carusel asemănător și care mi-a plăcut foarte mult.

  Am avut nevoie doar de bilele colorate de lână (care pot fi făcute și manual din lână, există multe tutoriale despre asta, noi cum le aveam deja, le-am folosit pe acestea, dar în trecut ne-am jucat și cu fetruirea lânei, o activitate foarte faină), niște ață colorată și una mai groasă pentru agățat, o creangă găsită în pădure și câteva ace și un strop de lipici. Dacă pentru Luca și Iris le-am făcut eu singură caruselele, ei acum caruselul pentru Alma l-am făcut împreună cu ei. Ei s-au ocupat să aleagă bilele și să le pună pe firul de ață, eu să leg șiragurile pe bucata de lemn, să prind firul de agățat și să fixez nodurile cu un pic de lipici. În doi pași și două mișcări ei au fost gata și buni de întors la joacă și năzbâtii, mai mult mi-a luat mie să fac aceste fotografii rugându-i un pic să stea locului - ”mama, iar faci poze?!?” - moment în care s-au pus și pe mai multe șotii, eu nițel m-am cam supărat și apoi a trebuit toți împreună să ne îmblânzim balaurii, colorați și ei ca acest carusel pentru Alma :)

  Îmi place mult cum a ieșit, simplu și frumos, atât cate are nevoie un bebeluș de câteva luni. Și îi place mult și Almei am observat, căci atunci când i l-am pus în față, ea stând un pic în balansoar, l-a privit cu multă atenție și curiozitate. L-am prins atunci temporar de lustră, dar de atunci tot acolo stă, iar Alma îl caută cu privirea, când îl atingem un pic cu mâna sau se rotește el singur de la mișcarea aerului, micuța noastră e fascinată, dă din piciorușe, uneori se uită mirată la el, alteori cu bucurie, și de câteva ori mai și adoarme așa... Probabil mai încolo, când vom asambla și pătuțul Almei pentru somnicul de zi, căci pe cel de noapte îl petrece cu noi în pat, îl voi agăța acolo în dormitor. Până atunci însă ne bucurăm că e încă mică, buburuza noastră, și fascinată de un simplu carusel care se rotește lin sub privirea ei când mirată, când plină de bucurie.