Anul acesta sărbătorim Paștele acasă aici, pe tărâmul belgian, unde spiritul sărbătorii a trecut deja de o săptămână când a fost Paștele catolic. Deși locuim de ceva ani aici, recunosc că nu știm prea multe despre cum se sărbătorește această sărbătoare de către localnici sau ce tradiții au. În afară de avalanșa de ouă și oușoare de ciocolată care umplu rafturile magazinelor - deh, că doar e țara ciocolatei! - cam de prin februarie, crengile de salcie care sunt foarte căutate în această perioadă în piață, acel paasraap de care se bucură copiii alergând să caute ouăle ascunse prin iarbă și mesele luate în familie nu prea știm alte lucruri. Noroc cu Lucacinul și grădinița lui unde mai aflăm sau participăm la vreo sărbătoare nouă pentru noi. Prin contrast, amintirile mele legate de Paștele sărbătorit acasă, în Moldova de peste Prut, sunt foarte pline și diverse... Zilele acestea scotocind prin fotografiile pe care le-am făcut de-a lungul anilor când am mai mers acasă de Paște, mi-am dat seama că sunt câteva lucruri și activități care se repetă de la an la an în această perioadă, iar acestea în timp s-au armonizat într-un fel de ritual și tradiție de familie, ale casei.
Mă pregătisem să public această poveste încă de anul trecut, de altfel cuvintele de mai sus acum un an le-am scris, dar dacă le recitesc acum mi se par la fel de potrivite. Și anul acesta suntem aici acasă, din păcate nu reușim să ajungem în fiecare an cu ocazia tuturor sărbătorilor acasă acolo, mă bucur însă că în amintirile mele și un pic și ale copiilor noștri s-au adunat câteva dragi. Pentru mine să o văd pe mama cum se pregătește cu emoție pentru bunătățurile pe care le va coace sau le va găti, pe tata cum se îngrijește ca grădina să fie pregătită pentru un nou sezon, pentru copii să-și vadă bunicii ținând la tradiții cu care au crescut sau pe care le-au îmbrățișat și ei și să le transmită mai departe nouă.
Mă pregătisem să public această poveste încă de anul trecut, de altfel cuvintele de mai sus acum un an le-am scris, dar dacă le recitesc acum mi se par la fel de potrivite. Și anul acesta suntem aici acasă, din păcate nu reușim să ajungem în fiecare an cu ocazia tuturor sărbătorilor acasă acolo, mă bucur însă că în amintirile mele și un pic și ale copiilor noștri s-au adunat câteva dragi. Pentru mine să o văd pe mama cum se pregătește cu emoție pentru bunătățurile pe care le va coace sau le va găti, pe tata cum se îngrijește ca grădina să fie pregătită pentru un nou sezon, pentru copii să-și vadă bunicii ținând la tradiții cu care au crescut sau pe care le-au îmbrățișat și ei și să le transmită mai departe nouă.
