Ei, și voi ce faceți în vacanță? Întrebarea cea mai auzită înainte de începerea zilelor fără școală, nu-i așa? Pentru noi tocmai ce a trecut vacanța de Paște, chiar dacă sărbătoarea noastră încă nu a venit. Și a fost o vacanță lină și ușoară, pe care am petrecut-o mai mult pe afară, căci vremea s-a dat oleacă peste cap și ne-a bucurat cu niște zile de vară calde și cu soare din plin, iar asta a făcut să se simtă că a durat mai mult decât cele două săptămâni de aprilie. Amintirile de mai jos sunt chiar de la începutul lor, când împreună cu câțiva prieteni dragi am fugit pentru câteva zile la un festival de zmeie, dar întâmplarea face că a fost mai mult decât atât...

De obicei stăm foarte prost la capitolul plănuit vacanțe din timp. Nu am găsit încă motivul de ce, dar poate unul ascuns acolo în subconștient e că ne place spontanietatea, să lăsăm surprizele să ne iasă în cale. E adevărat că uneori sunt și din cele mai neplăcute, dar din astea învățăm, iar pe cele plăcute le îmbrățișăm și apoi ne amintim cu drag de ele.

Așa și acum, am aflat mai târziu de la niște prieteni că plănuiesc să meargă să vadă zmeie pe o plajă în Franța, la câteva ore de mers cu mașina. Cerfs Volants - un festival internațional ce are loc de mulți ani pe plaja orășelului de coastă Berck. Am ciulit urechile, știind că nu ne-am plănuit nimic pentru vacanța de Paște și am zis hai și noi. Dar bineînțeles, în lumea asta în care lucrurile se organizează din timp, dilema a fost unde vom sta peste noapte. Statul la cort l-am scos de pe listă, căci om fi noi pasionați de camping, dar e totuși început de aprilie, iar iarna încă nu și-a luat toate cojoacele înapoi.

Am zis atunci să scotocesc paginile Airbnb, pe care noi l-am descoperit abia anul trecut, dar despre care am auzit multe lucruri faine de la prieteni care și-au găsit cazare prin intermediul acestei platforme. Prima noastră încercare a fost un refuz, apoi însă au urmat două experiențe foarte faine (despre care poate o să povestesc și aici într-o zi, acum că am mai mult timp să mai scotocesc printre amintiri) și mi-am zis că trebuie să găsesc ceva și acum. Așa că într-o seară m-am plimbat pe harta de acolo și am găsit ceva. Ceva modest, potrivit și ca preț, și ca nevoi, dar care la fața locului ne-a umplut ceșcuța de acel feeling bun și blând.

În ziua cu pricina ne-am făcut rapid bagajele și am pornit la drum. Bineînțeles am pus în ele mult mai multe lucruri decât am avea nevoie în cele două zile jumate de călătorie. La capitolul acesta încă avem de învățat, tot timpul luăm prea multe lucruri, că poate aia, poate cealaltă. Pe drum însă a trebuie să facem un popas mai de nevoie, căci mai marele familie avea niște treabă de lucru la distanță. Am oprit undeva pe o străduță oarecare, într-un sat oarecare și am făcut o plimbare cu copiii, care deja cereau și ei partea lor de zburdat după cele două ore de drum. Harta de pe bordul mașinii ne arăta o pată verde și m-am gândit că sigur trebuie să găsim ceva acolo. În drum ne-a ieșit o pisică albă, deci cu noroc :P și câțiva pomi în floare în care ne-am băgat nasurile și năsucurile ca albinele. Un pic însă mai încolo am găsit acest loc plin de verdeață, un fost camping transformat într-un parc, cu pajiște, cu niscai alei de alergat, un mic lac și poate mai important pentru cei mici - câteva locuri de joacă, cu leagăne și tobogane. Bucuria lor. Spre finalul popasului am scos și merindele pregătite de acasă, căci îmi venise și pofta să încing cuptorul oleacă înainte de a porni la drum, am întins pătura și ne-am așezat pe iarba moale la insistența Zmeuricii, căci ea nu concepea să ne așezăm la masa și băncile ce erau chiar la doi pași de noi.


După încă un pic de drum printre sătucele și câmpurile frumoase din regiunea franceză Picardie, am ajuns în sfârșit la gazdele noastre. Înainte de a sosi acolo știam doar că vom primi o cameră privată (restul - baia, bucătăria și sufrageria vor fi la comun) în casa celor ce locuiesc acolo. O casă cu istorie, în istoria aviației, din ce am citit în descrierea anunțului - Ferme de Ramiotte, unde au copilărit doi frați aviatori, René and Gaston Caudron, ce au marcat istoria aviației franceze. Am zis wow! iar ajunși acolo am fost impresionați de frumusețea acesui loc. Totuși frumusețea acestui loc a fost completată apoi de Julie și Fabien, gazdele noastre ce ne așteptau acolo, un cuplu de vârsta noastră. De fapt ajunși acolo am avut parte de o primire ca în casa unor prieteni. Ne-au deschis ușa (deasupra căreia atârna și plăcuța memorială despre cei doi aviatori) și ne-au invitat să intrăm. Deși casa pare veche pe dinafară, înănutrul ei, mai exact etajul de la parter, totul este renovat într-un stil modern și simplu chiar de câtre proprietari.

Era târziu deja, dar tot ne venea să stăm la povești cu acești doi oameni frumoși. Le-am continuat la micul-dejun, de care nici nu știam că e din partea casei, cu pâine și alte specialități din brutăria franceză (aduse la fermă chiar de către brutăria din apropiere, căci așa e când ai casa în mijlocul câmpului), unt și dulcețuri de casă, mmm...

Povestea lor ni s-a părut atât pe sufletul nostru, încât parcă fiecare dintre noi ne-am găsit o părticică acolo ce ne-a făcut să ne simțim chiar ca acasă. Înainte de a porni la drum, Lucacinul a vrut să poarte noul lui tricou cu Lego și când am ajuns la destinație ce să găsim, Fabien un pasionat și fan Lego, lucru ce puteai să-l observi ușor după figurinele de prin casă, unele mai de decor, altele mai de jucat. Mai târziu Luca a dat și de setul de percuții și cu greu l-am scos din dormitorul gazdelor, căci acolo erau ascunse. Experiența lui Fabien de IT-ist a fost alt subiect de împărtășit cu al nostru calculatorist al familiei. Cele trei pisici dolofane ale casei, fiecare cu caracterul ei, și un iepure de pluș au ținut-o pe Iris ocupată cât am stat acolo. Iar eu am fost numai ochi și urechi la povestea lui Julie - Á la bonne herbe, herboristă și crescătoare de felurite ierburi aromatice și cunoscătoare de plante sălbatice pe care le distribuie la restaurantele din zonă. Își usucă singură plantele, face tincturi din ele sau siropuri (florile de păpădii de mai jos urmau să fie transformate în bază pentru miere), hidrolate și chiar uleiuri esențiale. A primit toată admirația mea, iar eu am început să visez cu ochii deschiși apoi. Am simțit eu bine să pun un săpun în bagaj pe care să-l ofer drept mulțumire pentru găzduirea noastră. Pasiunea ei se trage din familie, tatăl ei cultivă pete 10 feluri de legume pe câmpurile din jurul fermei, iar mama ei deține o plantație de șofran - Safran de la Baie de Somme. Pentru mine a fost prima dată să aflu așa multe despre creșterea și cultivarea șofranului, înainte știam doar că este cel mai scumpt condiment din lume. Nici măcar nu știam că acele firicele din centrul florii (stigmatele, doar 3 la număr) de un roșu cărămiziu se culeg abia la sfârșit de octombrie, în condiții speciale - într-o zi caldă și uscată precedată de o noapte cu îngheț. Le-am zis că dacă au nevoie de mâini ajutătoare, noi am reveni cu mare drag în acel loc.