Pfiu, nici nu știu cum să încep. Salut? Ce mai faceți? Când mă uit și văd că am mai dat pe aici abia acum un an, cu scrisul mă refer, că de citit și răsfoit mai intru eu din când în când (am înțeles că și unii dintre voi mai dați pe aici și mă bucur să aud asta) parcă devine așa un monolog acest blog. Dar eu tot am zis să scriu rețeta acestei tarte cu pere, cu un aluat consistent dat de combinația faină dintre făina de migdale, uleiul de măsline și brânza ricotta, și perele caramelizate din crustă. Așa, ca să fie și ea aici printre celelalte, just in case. Mai are ea și alte ingrediente, vă zic de ele mai jos.
Îmi vine să încep cu povestitul a ce mai facem, căci s-au adunat multe într-un an, și bune și mai puțin bune, și vesele, și triste, și frumoase, și urâțele... de toate culorile și de tot soiul. Dar nu o să mai încep, căci simt că acest loc și-a cam pierdut din statutul lui de jurnal (nu că ar fi fost unul constant vreodată), am altul unde mai scriu una alta de zi cu zi. Poate doar aș spune că suntem binișor, și ce mari, și cei mici, cam ca înainte, recunoscători că o ducem cât de cât ok și cu sănătatea, căci asta e cel mai important, mai ales acum în vremurile astea ciudate cu acest virusaur ce a năvălit în lume. Așa că o să las colțul ăsta pentru povești ce au nevoie de mai mult spațiu să le scot în lume - scrise mai pe îndelete, în cuvinte și cu fotografii așa cum îmi place mie - chiar dacă sunt mai rare și pe alese, atunci când muzele mă mai vizitează cu inspirație, timp și chef.
Nu că ar avea mai multă valoare pentru mine, că doar nu am făcut o singură tartă sau altă rețetă, proiect creativ sau ceva de-ale noastre într-un an de zile, doar că le am pe o listă imaginară de câțiva ani, așa că mai bine le scot pe cele adunate acolo, decât să caut unele noi și poate în timp (pfiu, nu prea mai vreau să abuzez de acest poate, că tot am dat-o cu promisiuni în trecut de care nu m-am ținut) o să ajung la cele de zi cu zi :). Poate... sau cum mi-a zis zilele trecute Andie ”cred că o să ne reapucăm de bloguri la pensie...”
Să trec totuși la subiect și predicat până nu mă pierd iar în vorbe aiurea, aceasta e o tartă care s-a mai perindat pe aici, cel puțin o dată în fotografiile de anul trecut din călătoria noastră la un festival de zmeie. O făcusem și o luasem să o avem drept merinde de drum la noi. De făcut însă am făcut-o mai des. Am descoperit rețeta atunci, căutând combinația asta - migdale, ricotta și ulei de măsline și am tot repetat-o. Găsisem o rețetă pe care apoi am adaptat-o un pic, căci nu mă pot abține să nu improvizionez și eu ceva. Și a ieșit tare bună, cred eu pentru că i-am pus și niște pere feliate deasupra și în cuptor s-a întâmplat magia. Fructele s-au topit și caramelizat în aluatul consistent. Nu e un desert ușor, pufos, mai degrabă e sățios, cu o textură fermă și densă, puteam cred foarte bine să-i spun și chec. Mai potrivit poate pentru lunile de iarnă, dar bun și-n zilele mai răcoroase din anotimpul cald.
Ingrediente:
- 1 1/2 c făină
- 3/4 c făină/pudră de migdale
- 1 lg praf de copt
- 1/3 lg bicarbonat de sodiu
- 3/4 lg sare
- 1 1/2 c ricotta
- 2/3 c ulei de măsline
- 1/2 c zahăr
- coaja rasă de la o lămâie
- 1 lg esență de vanilie (opțional)
- 1/4 lg esență de migdale (opțional)
- 2 ouă
- 3-4 pere coapte
Trebuie să fac însă o paranteză aici legat de pere...
E bine să fie cât mai coapte, dar nu răscoapte. Eu am pățit-o căci am lăsat pentru câteva zile acum vreo săptămână niște pere să se mai coacă și am rugat întreaga familie să nu se atingă de ele nicicum, căci aveam în gând să refac această rețetă odată și odată. Doar că, din diverse motive hai să nu le mai înșir aici, bineînțeles că acele câteva zile s-au transformat în mai multe și perele mele s-au răscopt de tot. S-a creat o mică revoluție aici în casă căci eu tot țineam ca nimeni să nu se atingă de ele, iar opoziția mă acuza, nevăzând că nu e niciun semn că mă apuc de prăjitura mult promisă și că le irosesc și le vor arunca la gunoiul de compost. Pfiu de când cu perioada asta prin care trecem și toate restricțiile și mersul mai rar la cumpărături, am devenit mai conștienți legat de cum folosim alimentele și nu se acceptă, domnle, idei din astea visătoare ca ale mele că lasă că poate fac o tartă din ele când oi găsi momentul. Nu, trebuie să știm clar și sigur ce și cum folosim. Dar am avut câștig de cauză, căci mie nu-mi place să risipesc mâncarea, așa că le-am transformat într-un sirop-piure de pere. Am curățat perele și am lăsat doar pulpa, care era foarte moale, și am pus-o la foc mic într-un vas cu 1-2 linguri de apă și un pic de zahăr brun. Am pus apoi și câteva flori de soc, căci tocmai venisem din parc cu ele și am lăsat așa compoziția asta să fiarbă vreo 20 de minute. La final am trecut-o printr-o sită și... mmm.... a ieșit un fel de dulceață de pere și soc, ceea ce se vede în imagini în aceste fotografii. Iar pentru tartă am folosit alte pere, pe care nu am apucat să le mai las să se mai coacă nițel, dar vouă vă recomand, dacă sunt verzi și tari, mai lăsați-le câteva zile să se coacă, dar doar câteva... :)
Am început prin a pregăti aluatul, mai exact separat cele două compoziții, cea lichidă și cea de făină. Într-un bol încăpător am pus brânza ricotta, uleiul de măsline, zahărul, ouăle și aromele - coaja de lămâie, vanilia, esența de migdale (acestea două din urmă fiind opționale) și am amestecat bine până s-au încorporat unele în altele.
În alt bol am amestecat făina, pudra de migdale, praful de copt, bicarbonatul de sodiu și sarea.
Între timp, cât mă ocup de pere, am pornit cuptorul la 180°C și am pregătit o formă de copt. Pentru povestea asta am ales una rotundă, cu baza detașabilă, dar am folosit în trecut și o formă dreptunghiulară de chec, pe care am îmbrăcat-o, în special baza, cu hârtie de copt și uns cu un pic de unt.
Perele le-am spălat, curățat, tăiat în jumătate, scos cotorul și apoi feliat subțire și lăsându-le așa în jumătăți, ca-n imaginea de mai sus. Eu am folosit 3 pere, căci erau destul de măricele, deci 6 jumătăți feliate.
Când am avut cele necesare gata, adică perele curățate și feliate, cuptorul încălzit și forma pregătită, am unit cele două compoziții de aluat (cel uscat în cel lichid) și l-am încorporat bine. Nu iese un aluat prea lichid, deci nu se toarnă așa ca smântâna în tavă, dar cu o lingură și o spatulă se rezolvă. Se întinde uniform la baza tăvii, peste care se pun apoi jumătățile feliate de pere, un pic înfundându-le în aluat, eu am ales să le pun într-o floare, dar imaginația e infinită, pot fi aranjate oricum. Am mai presurat niște zahăr deasupra și bun a fost de pus la cuptor. Vreo 30-40 de minute, așa. Cât se coace pe interior (cu o scobitoare mai lungă se verifică să nu iasă lipicioasă), se rumenește un pic deasupra, iar perele sunt vizibil înmuiate și caramelizate. Spre finalul coptului eu am pus o folie de aluminiu deasupra ca să nu le ia focul prea mult.
Și voilà, după ce s-a copt și am scos-o din cuptor, am turnat peste pere câteva linguri din dulceața de pere și soc de care v-am povestit mai sus și de la căldură aceasta s-a topit și absorbit mai bine în prăjitură. Dar asta e opțional, bineînțeles, doar dacă pățiți ce am pățit eu inițial cu perele sau dacă aveți o dulceață de pere la îndemână.
Cât timp am lăsat-o să se răcească, m-am jucat și un pic de-a fotograful, ah, cred că îmi era dor de partea asta la fel de mult cât îmi e să mai scriu pe aici. Trebuie să recunosc, fotografia e parte din mine, n-am scăpare :) Iar apoi au năvălit restul familionului în casă, veniți de afară de la un pic de zburdat și asta ne-a fost cina în acea seară, câte o felie de tartă încă un pic călduță, o lingură de iaurt lângă și dulceață de pere și soc.
Acum mă gândesc că perele pot fi înlocuite cu mere, poate doar schimbând aroma de migdale cu niște scorțișoară după gust în aluat și un pic pudrate merele puse deasupra cu ea. Sau cu un pic mai multă lămâie și coajă de portocale în alaut și niște felii de citrice caramelizate on top. Oh, câte posibilități!
Vă las acum, pe data viitoare, sper eu nu prea îndepărtată!
