Dormitorul, locul unde visele devin realitate atunci când ne trezim dimineaţa, unii mai devreme, alţii mai târziu :) Iar această parte a casei, trebuie să fie cea mai calmă, din toate punctele de vedere, pentru a ne odihni destul. Un pat cu o saltea bună ar fi suficient. Însă uneori, din lipsă de spaţiu, mai înghesuim aici şi un dulap, un raft, un birou, un scaun, un calculator, un televizor, etc.

Dormitorul la început nu era altceva decât un "pat" pe jos, din 2 saltele, un dulap de haine mic, o mochetă, un trandafir japonez, o perdea şi o lustră, creaţie proprie :)


Dar, odată cu procesul reamenajării, am purces la treabă şi aici. În primul rând am zugrăvit, am vopsit ţevile şi caloriferul, am curăţat mocheta (dap, nu credeam că cei de la Nufărul ne vor înapoia albul cu care a venit la început... ). Pasul următor a fost mai simplu, ne-am pus pe asamblat piese de mobilier Ikea, mai ceva ca un puzzle: şifonierul, raftul şi patul. Apoi peste câteva luni, ne-am stresat vecinii cu ceva găuri în pereţi, pentru o nouă perdea.


Am vrut să merg pe o cromatică deschisă, alb şi bej, chiar dacă este suficientă lumină în cameră. La fel, pentru uşile şifonierului am ales alb lăptos, însă corpurile au aspect de stejar. Patul a fost cel mai simplu şi ieftin pat de lemn, pentru că am considerat că investiţia într-o saltea bună, este mai importantă. Petele de culoare vin în special de la draperia din bumbac, cu acccente de verde, inspiraţie din natură, de la câteva plante pe ici-colo şi de la obiectele mai colorate de pe raft.




Koshka are şi el locul lui aici, de fapt are mai multe, a încercat până acum fiecare colţ de pat, sub el, mai toate rafturile din şifonier, sub raft, pe şi sub calorifer, după perdea, pe pervaz, pe mochetă; nu şi-a găsit încă un loc precis, deşi eu îl bănuiesc că nici nu încearca asta, el e un globetrotter :) Pe perete e iubirea mea, Berlinul... (dap, mein lieber Jack Petersen, trebuie să te obişnuieşti cu ideea că eu încerc să mă împart între două iubiri :) )


Rochiile mele dragi şi eşarfe, multe de la mama, modificate un pic de mine, sau din alte surse. Câteva piese au dublul vârstei mele. Îmi place să redau viaţă unor lucruri care odată au fost piese de rezistenţă, iar apoi, după ce valul modei a trecut, au fost ascunse prin cutii, dulapuri sau poduri. Simpla atingere a acelor materiale, de calitate, care încă şi-au păstrat aspectul imaculat, mă face să tresar.


Şi raftul de metal, cu alte obiecte dragi, mai mult amintiri decât obiecte.



PS: rochia din prima imagine, este rezultatul de săptămâna trecută, dar încă aştept să vină soarele, să o pot purta :)