Aveam altceva pregătit de-ale gurii de a publica pe blog. Dar, precum vremea, lucrurile se schimbă rapid pe aici. Iar în criză de timp, am făcut rapid nişte paste şi cum mi-am amintit că v-am spus de o reţetă pe care o tot fac de ceva vreme, am făcut şi câteva fotografii. Apropos de fotografiat, lumina asta de seară este minunată. Ceasul arată că e destul de târziu, dar lumina de afară spune altceva. Bine, asta vara, când avem lumină de zi chiar în jur de 10-11 seara; nu acelaşi lucru se întâmplă însă iarna pe aici, de fapt s-a şi observat lipsa bucătărelii pe blog în lunile friguroase. Deh, muzele mele funcţionează pe bază de clorofilă, dacă au lumină bună de zi, se pun pe treabă, altfel, nici că le pasă...

Nu mai credeam că o să vină vremea unei limonade răcoroase pe un soare luminos şi călduros. Tare călduros, 26°C atât am numărat. Unii ajung să se bucure şi de nişte grade în termometru. Eu m-am bucurat dublu, de căldură şi o limonadă cât să fac un echilibru termic. Dar după atâtea ploi, de fapt una lungă ce a început prin noiembrie şi nu s-a mai oprit, decât aşa, nişte pauze scurte, cât să te amăgească, soarele a fost mai mult decât binevenit. Nu zic, ploaia îmi place, dar în luna mai, soarele îmi place mai mult.

Cele necesare:

• hârtie creponată - rulouri de 50x250cm, deşi în "reţeta" originală sunt folosite coli de hârtie pergament;
• sfoară;
• foarfece.

Dacă mă urmăriţi şi pe blogul de fotografie, poate aţi prins postarea din februarie cu un bebeluş mic, mic. Mai exact, pe 2 februarie, când de ziua mea s-a născut o fetiţă, cu un nume foarte frumos, Charlotte. Până atunci era doar The Little Strawberry :) Ei, domniţa a crescut şi săptămâna trecută a făcut 100 de zile, iar cu această ocazie a avut prima ei petrecere, cu tam-tam, bineînţeles. În Coreea, această serbare sau Baek-il, este la fel de importantă ca ziua de naştere şi reprezintă tradiţia de a celebra bucuria supravieţuirii primelor 100 de zile ale unui bebeluş.

Noi ne-am oferit casa pentru mica petrecere. Şi tare mi-a plăcut să o aranjăm de sărbătoare, împreună cu o prietenă am făcut pompoane, am decupat litere şi desene şi am deocar un pic pereţii, înca destul de goi, ai casei. A fost o după-amiază liniştită de sâmbătă, cam friguroasă de mai, dar tocmai bună pentru a o petrece în casă, alături de oameni frumoşi, discuţii şi poveşti vesele în jurul mesei cu feluri de mâncare cu nume şi gust interesant, muzică calmă, un vin delicat şi gânduri bune.

Bineînţeles că aparatul de fotografiat a fost prezent şi în mod discret a surprins câteva momente...

Dacă te lupţi cu treburile şi timpul, nu apuci nici să mănânci. Nu-i departe de adevăr că dacă vrei însă ceva rapid de gătit şi mâncat, alegi să faci nişte paste. Le pui la fiert, faci un sos repede acolo şi, voila!, ai ceva rapid, săţios şi, nu-ştiu-cât-de-adevărat, sănătos de mulţumit papilele gustative. Bineînţeles partea cu sănătosul depinde tare mult de cum faci şi ce pui în sos; aici să vorbească experţii :)

Eu de multe ori însă nu mă complic cu sosul, sau poate nu am găsit încă formula chimică sau ce ingrediente să pun în el ca să iasă un sos fluid, cremos, nu prea apos. Doar unul îmi iese minunat, cu roşii şi mozzarella, pe care l-am învăţat de la nişte prieteni brazilieni. Aşa că ajung de cele mai multe ori să fac pastele într-un mod intuitiv. Asta am făcut şi mai devreme, "nişte paste", căci nu le-am făcut după o reţetă, deci nu am alt nume mai potrivit ca titlu.


De fapt nu, greşesc, mai ştiu să fac unele cu somon fumé şi sos de ceapă şi smântână, iar altele tot cu somon şi rucola. Tare bune şi au fost şi lăudate, aşa că poate le promovez şi aici pe blog. Dar asta cu altă ocazie. Acum înapoi la lupta cu treburile şi timpul. :)