Crăciunul a venit şi plecat destul de repede, dar am reuşit să-i simţim un pic atmosfera şi aromele, chiar dacă afară vremea stă să dea în primăvară. A fost liniştit, câţiva oameni dragi, prieteni noi şi vechi, pe care i-am anunţat cu foarte puţin timp înainte şi le mulţumim că şi-au făcut timp, într-o aşa zi specială şi am fost împreună.


Dimineaţa de Crăciun a început foarte devreme pentru mine, cam aşa:


Vroiam tare mult să fac cozonac, nu mai făcusem şi mi-am propus să-l fac cu o zi înainte, cum e şi normal, de fapt. Dar teoria nu prea a coincis cu practica, eu acum funcţionez pe alte unde de energie. Aşa că m-am trezit devreme şi am pornit la treabă, urmând paşii reţetei de aici. Nu ştiam că de fapt e uşor de făcut, doar având mai multe faze, necesită ceva timp şi răbdare. Aşa că atunci când au ajuns primii invitaţi, cozonacul meu încă se "răsfăţa" în căldura cuptorului.


Bunătăţurile şi darurile de mai sus sunt de la Mirela şi Tavi. Cu Mirela mă ştiam doar din mediul virtual, admirându-i atât fotografiile, dar şi minunăţiile culinare pe care le face - www.cadeauxsucres.com, însă jumătăţile noastre se ştiau de pe vremea când au împărţit aceleaşi săli de curs pe timpul facultăţii. Ce lume mică :)


C-au vrut sau nu :), ne-am pus prietenii invitaţi la treabă şi am pregătit împreună bunătăţurile de pus pe masă şi a fost chiar frumos aşa. Printre subiecte de discuţii am tăiat şi tocat legume, iar cele câteva ore s-au scurs cu voie bună.




Cum meniul a fost încropit rapid, fără prea mult stres, n-a fost nici pe departe o masă tradiţională de Crăciun, dar noi ne-am bucurat şi am savurat. Am făcut tartine cu pastă de măsline şi cu cremă picantă de brânză. O salată de ton, alta de beouf (dar am omis şi de data asta beouf-ul) şi încă una de cartofi şi muştar. Piesa de rezistenţă a fost supa cremă de dovleac, făcută de Petersen, cu reţeta de la şcoală. Ah, da, singurul aspect "carnivor" al mesei de Crăciun ar fi putut fi chifteluţele pentru supă, dar pentru că n-au mai încăput în program, le-am omis. Aşa că meniul a fost cam vegetarian până la urmă :)




Iar desertul, mmm.... desertul. Păi 2 feluri de cozonaci, o delicioasă tartă cu branză şi fructe confiate, creaţia Mirelei şi încă una acrişoară de lămâie, făcută de mine şi decorată de ea. Iar vinul sau ceaiul ne-au potolit setea după atâta răsfăţ culinar.


Seara a continuat vesel în jurul mesei mici la un joc de logică la 8 mâini, că ale mele erau ocupate cu aparatul foto :)

Unui brad natural îi ia cam 8-10 ani să crească şi apoi să fie tăiat, împodobit de Crăciun şi admirat pentru câteva săptămâni. Al nostru, de anul acesta, a fost "crescut", tăiat şi împodobit în mai puţin de o săptămână. Să vedem cât o să reziste pentru a fi şi admirat...

Aseară a avut loc o adunare de forţe şi poziţii. Eu, o fostă ingineră, actuală creatoare de bob de mac şi Petersen, actual inginer, viitor părinte de bob de mac. Am fost tare bucuroasă când poştaşul a adus noul monitor pentru laptop (după nişte investigaţii, asta am considerat că-i buba cu el), aşa că din exces de entuziasm am făcut o tare bună plăcintă cu brânză dulce şi stafide (reţeta am luat-o de aici). Petersen s-a ocupat de partea tehnică a procesului, dându-i şi eu o mână (inginerească) de ajutor.

Nu, nu! nu m-am apucat să fac minunăţii cu nu-ştiu-ce ingrediente sofisticate, doar că au rămas câteva fructe aduse de Moş şi am avut inspiraţia să folosesc câteva într-un desert. Un desert simplu, bineînţeles.

• 1 1/2 c (~190gr) făină albă
• 2 1/2 lg praf de copt
• 1 lg sare
• 3/4 c (~180gr) unt moale
• 1 1/2 c (~180gr) brânză ricotta
• 1 1/2 c (~180gr) zahăr
• 1 Lg coajă rasă de lămâie
• 3 ouă mari
• 1 lg esenţă sau zahăr vanilat (cel mai bine, baton de vanilie)

...când îmi vine o poftă să decupez şi să lipesc hârtie; de anul trecut mi se trage, dar nu vă spun prea multe detalii :) Sper doar să am energie destulă să termin ce mi-am propus în timp util, deşi bobul nu ştiu cum face, cum drege, dar reuşeşte în unele zile să mă lase într-o moleşeală nemaipomenită. Dar cred că şi ploaia asta de decembrie (hm, cum sună) contibuie la asta.



Noapte bună, dar reveniţi şi mâine, pentru ceva dulce :)

PS: de curând am descoperit că Radio România Cultural transmite live concertele de vineri seara (şi poate altele) de la Sala Radio, pentru cei ce nu au cum să ajungă chiar acolo, inclusiv noi, ăştia de peste mări şi ţări. Azi a fost unul superb, superb...
(eu folosesc şi recomand aplicaţia asta).

Vremea acelor dimineţi lungi de weekend a sosit şi pe la casa noastră, după săptămâni bune în care sâmbăta şi duminica, uneori, au fost zile de împachetat, despachetat, ordonat, fugit de acasă că totul era vraişte şi nu-ţi găseai locul... Aşa a fost sâmbăta trecută, după ce ailaltă am avut casa plină de oameni dragi. Iar un mic dejun, leneş, e cât se poate de potrivit pentru astfel de dimineţi. Aşa că am pregătit asta:

Tot sâmbătă a venit "oficial" şi iarna pe aici, cu surle şi trâmbiţe. Iarna autorităţilor, că noi tot o aşteptăm, de astă iarnă, pe cea de la Mama Natura, care deocamdată a venit doar aşa, cât să ne amăgească un pic cu nişte fulgi... Nicio şansă să o amăgim noi cu nişte bruschetta, poate cu ceva aromă de mere coapte şi scorţişoară? :)...

Aşa cum am ştiut mai bine, am umplut casa de oameni dragi, ce vorbim aceeaşi limbă, dulce cum i se spune, şi am gătit împreună cele mai bune bunătăţuri româneşti! Da, da, noi, noi! Aşa, ca să ne mai potolim dorul de casă... 


Prea patrioţi nu suntem, poate chiar suntem arătaţi cu degetul, vorbiţi pe la spate, că deh, am plecat pe alte meleaguri, care din curiozitate să vedem cum o duc alte societăţi şi să învăţăm de la ele, care pentru un trai mai bun, care pentru o experienţă scurtă, care pentru una mai lungă, care temporar, care definitiv, care pentru ale lor jumătăţi, care şi cum. Poate ideea de a pleca nu e neapărat de a părăsi un loc, ci de a avea unde să te întorci. Dar e drept că suntem cu gândul acolo foarte mult şi uneori e greu să trăieşti fizic într-un loc, iar mintea să fie în altul. Însă rezistăm şi mergem mai departe, aşa cum merg mai departe şi cei de "acasă".

Eu, de felul meu, nu mă caracterizez prea tare printr-un patriotism excesiv sau ataşament faţă de un singur loc, ci mi-a plăcut dintotdeauna, nevoită sau nu, să mă pierd între identităţi. Poate şi pentru faptul că m-am născut într-o ţară şi apoi m-am mutat şi am trăit în alta, care de fapt, la orgini nu au fost şi nu sunt altceva decât două bucăţi din una mai mare. Apoi au fost şi altele, cu alte societăţi şi culturi. Dar consider că fiecare experienţă mi-a deschis un pic ochii şi mintea spre o gândire mai liberă, mai relaxată. Şi am încurajat de fiecare dată încercarea unei experienţe "în afară", daca apare ocazia şi nu ca turist neapărat ci ca locuitor, să simţi şi să vezi cum merg treburile la alţii, de la vorbitul altei limbi, la adaptarea la regulile sistemelor ce susţin acea ţară. Mi-ar plăcea ca multe din lucrurile care merg aici să poată fi aplicate şi "acasă", pentru că par gândite şi implementate logic, făcute pentru binele cetăţeanului de rând, şi nu mă gândesc la nu-ştiu-ce lucruri complicate, ci la cele esenţiale, normale, de la organizarea civilizată a aşteptatului la coadă, sistemul de strângere al gunoiului, transportul în comun, infrastructura pentru mersul pe bicicletă, anunţurile şi înştiinţările pe care ţi le trimite primăria oraşului, siturile instituţiilor, bine puse la punct cu informaţii, etc, etc. Aş putea să intru uşor în detalii, dar poate cu o altă ocazie.

Nici la politică nu mă pricep prea bine, mai mult în lipsă de interes, deşi mai urmăresc ştirile şi pe cât de comice mi se pare unele situaţii, pe atât de triste, din păcate. Aşa că e normal să fiu debusolată în legătură cu votul pe care urmează să-l dau în câteva zile, primul ca cetăţean român... Dar nici aici nu vreau să intru în detalii şi discuţii, pe blogul de creativităţi şi voie bună, îl fac imun la astfel de subiecte :)

Cum vă spuneam, aşa am sărbătorit ziua de 1 decembrie, am întins foi de aluat şi am pregătit plăcintă cu brânză, praz şi varză, aşa cum face mama la Susleni (chiar ea m-a supravegheat discret cu instrucţiuni live într-un video-chat pe Skype :)), am făcut sarmale cu varză pusă din timp la murat de Petersen şi fierte în borş de casă făcut de Dragoş şi Adriana, cu salată de vinete coapte pe grătar fără să afume noua casă, cu zacuscă de ardei adusă tocmai din România de Ştefan, cu salată veselă de beouf, dar fără beouf, brânză sărată de la turci pe post de telemea alături de nişte roşii şi cozi de ceapă verde, un vin bun de la tata şi unul de Cotnari de la Adi şi Alexandra, o ţuică de Baia Mare, o afinată de  Rădăuţi, o tartă cu mere făcută în paşi de horă de Dana şi David şi două negrese nebun de bune, creaţia culinară a lui Dragoş şi o muzică românească pe măsură.


Cu această ocazie frumoasă am şi inaugurat casa nouă (deşi mai sunt lucruri de făcut la ea..) şi-am dat startul serilor de gătit împreună, aşa cum vă povesteam într-un alt post. Ideile au venit deja pentru următoarea, să vedem când le şi punem în practică :)

Apropos de "petreceri" de gătit, un articol bun de citit, aici.