Aşa cum am ştiut mai bine, am umplut casa de oameni dragi, ce vorbim aceeaşi limbă, dulce cum i se spune, şi am gătit împreună cele mai bune bunătăţuri româneşti! Da, da, noi, noi! Aşa, ca să ne mai potolim dorul de casă... 

Prea patrioţi nu suntem, poate chiar suntem arătaţi cu degetul, vorbiţi pe la spate, că deh, am plecat pe alte meleaguri, care din curiozitate să vedem cum o duc alte societăţi şi să învăţăm de la ele, care pentru un trai mai bun, care pentru o experienţă scurtă, care pentru una mai lungă, care temporar, care definitiv, care pentru ale lor jumătăţi, care şi cum. Poate ideea de a pleca nu e neapărat de a părăsi un loc, ci de a avea unde să te întorci. Dar e drept că suntem cu gândul acolo foarte mult şi uneori e greu să trăieşti fizic într-un loc, iar mintea să fie în altul. Însă rezistăm şi mergem mai departe, aşa cum merg mai departe şi cei de "acasă".

Eu, de felul meu, nu mă caracterizez prea tare printr-un patriotism excesiv sau ataşament faţă de un singur loc, ci mi-a plăcut dintotdeauna, nevoită sau nu, să mă pierd între identităţi. Poate şi pentru faptul că m-am născut într-o ţară şi apoi m-am mutat şi am trăit în alta, care de fapt, la orgini nu au fost şi nu sunt altceva decât două bucăţi din una mai mare. Apoi au fost şi altele, cu alte societăţi şi culturi. Dar consider că fiecare experienţă mi-a deschis un pic ochii şi mintea spre o gândire mai liberă, mai relaxată. Şi am încurajat de fiecare dată încercarea unei experienţe "în afară", daca apare ocazia şi nu ca turist neapărat ci ca locuitor, să simţi şi să vezi cum merg treburile la alţii, de la vorbitul altei limbi, la adaptarea la regulile sistemelor ce susţin acea ţară. Mi-ar plăcea ca multe din lucrurile care merg aici să poată fi aplicate şi "acasă", pentru că par gândite şi implementate logic, făcute pentru binele cetăţeanului de rând, şi nu mă gândesc la nu-ştiu-ce lucruri complicate, ci la cele esenţiale, normale, de la organizarea civilizată a aşteptatului la coadă, sistemul de strângere al gunoiului, transportul în comun, infrastructura pentru mersul pe bicicletă, anunţurile şi înştiinţările pe care ţi le trimite primăria oraşului, siturile instituţiilor, bine puse la punct cu informaţii, etc, etc. Aş putea să intru uşor în detalii, dar poate cu o altă ocazie.

Nici la politică nu mă pricep prea bine, mai mult în lipsă de interes, deşi mai urmăresc ştirile şi pe cât de comice mi se pare unele situaţii, pe atât de triste, din păcate. Aşa că e normal să fiu debusolată în legătură cu votul pe care urmează să-l dau în câteva zile, primul ca cetăţean român... Dar nici aici nu vreau să intru în detalii şi discuţii, pe blogul de creativităţi şi voie bună, îl fac imun la astfel de subiecte :)

Cum vă spuneam, aşa am sărbătorit ziua de 1 decembrie, am întins foi de aluat şi am pregătit plăcintă cu brânză, praz şi varză, aşa cum face mama la Susleni (chiar ea m-a supravegheat discret cu instrucţiuni live într-un video-chat pe Skype :)), am făcut sarmale cu varză pusă din timp la murat de Petersen şi fierte în borş de casă făcut de Dragoş şi Adriana, cu salată de vinete coapte pe grătar fără să afume noua casă, cu zacuscă de ardei adusă tocmai din România de Ştefan, cu salată veselă de beouf, dar fără beouf, brânză sărată de la turci pe post de telemea alături de nişte roşii şi cozi de ceapă verde, un vin bun de la tata şi unul de Cotnari de la Adi şi Alexandra, o ţuică de Baia Mare, o afinată de  Rădăuţi, o tartă cu mere făcută în paşi de horă de Dana şi David şi două negrese nebun de bune, creaţia culinară a lui Dragoş şi o muzică românească pe măsură.


Cu această ocazie frumoasă am şi inaugurat casa nouă (deşi mai sunt lucruri de făcut la ea..) şi-am dat startul serilor de gătit împreună, aşa cum vă povesteam într-un alt post. Ideile au venit deja pentru următoarea, să vedem când le şi punem în practică :)

Apropos de "petreceri" de gătit, un articol bun de citit, aici.