Şi cum am ajuns noi să participăm şi în ce mod la acest eveniment? Păi, nu chiar complicat. 

Pe la mijlocul lui martie, la o plimbare prin parc, am văzut un afiş ce anunţa acest eveniment: activităţi pentru copii, prezentări ale unor asociaţii din zona învecinată, prezentări de produse şi dacă cineva mai doreşte să participe în vreun fel, să anunţe organizatorii. Zis şi făcut. Am făcut o poză afişului, am tradus acasă ce nu am înţeles prea bine, am mai ezitat o săptămână-două şi am prins curaj şi am trimis un mail în care am zis că aş vrea să particip cu nişte tarte şi biscuiţi făcuţi în casă. Ei, entuziasmul pân-aici a durat. N-am primit răspuns nici a doua zi, nici a treia, nici a patra... Când, cam peste o săptămână ajunge un mail cu un mesaj cât se poate de călduros, dar în acelaşi timp realist, cu întrebări exacte, ce legătura avem cu parcul? ce produse vreau să fac? care va fi preţul acestora şi unde vor merge banii? ce avem nevoie de la ei?. Am mai schimbat câteva mailuri să aranjăm ultimele detalii, noi şi ei, şi tot ce ne-a rămas de făcut a fost să sperăm la o zi caldă şi însorită... Ei, şi nu doar atât, au rămas şi pregătirile. Am tot stat să caut reţete, să analizez, supun dezbaterii ce ar merge mai bine şi am decis: biscuiţi cu lavandă şi lămâie, biscuiţi cu ceai Earl Grey şi protocală, biscuiţi cu Matcha (ceai verde pudră) şi migdale, tartă de morcovi cu glazură de brânză (acest tort delicios transformat în tartă), tartă marocană cu griş, migdale, portocale şi cardamon şi mult-prea-delicioasa tartă cu căpşuni. Ultima am hotărât să o fac chiar duminică dimineaţă şi bine am făcut, pentru că a fost în special pe placul piticilor.

Am început să mă pregătesc cam cu o săptămână înainte, cumpărând ingredientele (am bătut oraşul'n lung şi-n lat pentru a găsit pudra de ceai verde), făcând biscuiţi de test (la tarte aveam mai puţine emoţii că le-am tot făcut...) şi apoi cu 2 zile înainte am început pregătirea propriu-zisă. Am copt, şi copt, şi copt 3 zile în şir. Şi a sosit ziua cea mare. Cu mari emoţii ne-am împachetat, cu mic, cu mare şi am pornit spre parc. Acolo ne aşteptatu organizatorii şi cortul pe care ni l-au pus la dispoziţie. Mai târziu ne-au adus chiar şi câteva sticle cu apă şi sandvişuri, de apreciat acest lucru! Am decorat cortul cu o ghirlandă cusută din cercuri de hârtie colorată, am aranjat masa şi am expus bunătăţurile şi... am aşteptat. Din prea mult entuziasm, mă aşteptam de cum am scos biscuiţii şi tartele la vedere să şi apară doritorii. Dar pentru început ne-am mulţumit doar cu nişte priviri curioase. Ei, era cam prea devreme totuşi, iar afară destul de răcoare (am tot sperat să fie cald şi frumos, dar nu prea a fost să fie, măcar bine că n-a plouat, iar soarele s-a iţit şi el un pic de printre nori...). N-a durat însă mult acest moment de inactivitate. Am avut surpriza să o cunosc pe Raluca, tânăra ce scrie atât de frumos şi pe mama ei, ce au venit primele să ne viziteze. Apoi, nu ştiu cum s-a întâmplat de s-a făcut o mică reuniune de vorbitori de română (unii nativi, alţii nu) la uşa cortului nostru şi tot în acelaşi timp coadă la bunătăţurile dulci. Doamnele mai în vârstă au ales biscuţii delicaţi şi aromaţi, copiii au năvălit peste tarta cu căpşuni, iar restul au mers pe gusturi mai clasice: tarta de morcov şi cea de migdale şi cardamon... Şi puţin câte puţin au disparut, ultimele două felii de tartă le-a luat o doamnă mai în vârstă, în scaun cu rotile, ce ne-a povestit că stă chiar în centrul de îngrijire pentru bătrâni din apropierea parcului... le-a luat la pachet pentru a le savura în linişte când se întoarce acasă... Alţii le mâncau pe loc sau la mica terasă amenajată chiar lângă cortul nostru. A fost minunat şi am simţit o încântare să văd cum erau savurate delicioasele deserturi. 

Luca, piticul, a fost cuminte, plimbat şi legănat. A dormit liniştit chiar de două ori în căruciorul lui, la adăpost în cort. Şi mai mult, a fost principalul nostru agent de vânzări :)