Un alt motiv pentru care m-am apucat de decorat pereţii este Luca, piticul cel mic :) Vremea când se uita ore în şir la albul pereţilor, a trecut. Vrea culoare acum, acţiune, poveşti :) Aşa că am purces la căutat inspiraţie şi idei.

Ideea cu vederile şi cărţile poştale, "expuse" pe perete, o am de multă vreme, de când au început să se adune  una câte una, primite de la prieteni şi oameni dragi sau trimise de noi nouă (vă recomand asta, e chiar fain să-ţi trimiţi singur vederi). Din păcate trimisul vederilor nu mai e aşa actual acum când există atâtea tehnologii. Când în mai puţin de 5 secunde, ai făcut o fotografie (una, două, trei, sute...), ai scris un scurt text şi ai trimis-o electronic şi destinatarul o primeşte instant, nu te mai gândeşti să străbaţi locul pe care-l vizitezi în căutare de vederi frumoase, apoi timbre şi un drum la poştă, iar apoi să stai cu gândul dacă ajunge sau ba la destinaţie. Dar atunci când în cutia poştală (reală) apare o bucată de hârtie, cam mototolită, pe faţă cu o imagine superbă, iar pe verso câteva rânduri scrise de mână, bucuria pe care o simţi e parcă mai mare. Dar totuşi, le primim entuziasmaţi, le citim şi mai entuziasmaţi, le mai păstrăm la vedere pe undeva câteva zile şi apoi le ascundem. Într-un plic, într-o cutie, într-un sertar. Dar de ce să nu le punem iar la vedere? Cum? Simplu! înşirate pe un fir agăţat pe perete.

Primul pas este de a vizualiza întreg cadranul în care vor sta expuse vederile. Nici prea sus, nici prea jos, nici prea în stânga sau dreapta, undeva potrivit. Faceţi câte un semn în capătul fiecărui rând de vederi. Eu am înşirat 3 rânduri de vederi, deci 6 locuri de bătut câte un cui. Pentru a calcula să fie drepte, perfect orizontale sau verticale, folosiţi cu încredere bolobocul. Lungimea şi distanţa între rânduri (dar poate fi şi un sigur rând) este la liberă alegere, în funcţie de cât spaţiu pe perete dispuneţi sau câte vederi veţi folosi. După ce aţi bătut cuiele, agăţaţi câte un fir de sfoară de acestea, două câte două. Iar ultimul pas, cel mai fain, e să prindeţi vederile cu câte un  cleştişor/agrafă, nu înainte de a mai citi încă o dată fiecare gând trimis de departe. Eh, nostalgia asta...

Şi voilà, un spaţiu gol s-a umplut cu atâtea "locuri", gânduri şi amintiri frumoase.