Ei, acum că ştiţi de unde am luat caisele, să vă povestesc la ce şi cum le-am folosit. Cât se poate de simplu, într-o tartă rustică pentru desertul de luna asta.

Ştiam că vreau să fac ceva cu caisele cumpărate, dar nu ştiam exact ce anume, deşi vroiam să păstrez gustul fructos, dulce-acrişor. Din întâmplare, pe wall-ul facebook, a curs această fotografie (mulţumesc, Alexandru, pentru inspiraţie!), care s-a potrivit de minune cu dorinţa mea.


Tartă rustică (sau franţuzeasca - galette sau cea italienească - crostata) este o variantă de tartă ce nu se coace neapărat într-o tavă sau formă de copt, ci aluatul se împătureşte manual, lăsând o impresie de imperfecţiune, de neglijenţă. Asta-i şi farmecul ei. Iar pentru a o face n-ai nevoie de absolut niciun fel de măiestrie, ci doar de poftă ne-bună :)

Aluatul este simplu, un pâte brisée (puteţi încerca ultimele aluaturi pe care le-am tot făcut, acesta sau acesta). După ce-a fost ţinut la rece, se întinde rapid într-o foaie subţire (eu am avut ceva probleme la asta, dar cu un pic de făină presurată deasupra am reuşit să-l întind). Eventual se mai pune la frigider pentru a se mai întări. Eu am folosit o tavă plată pentru biscuiţi, pe care am întins foaia şi aşa am pus-o iar în frigider, nemaifiind nevoie să o mut apoi.

Umplutura este foarte simplă: cam o jumătate de kg de caise, spălate, curăţate de sâmburi şi tăiate felii se amestecă cu o cantitate de zahăr (între 50 şi 100 grame, după gust) şi un strop de sare. Puteţi pune şi o lingură, două de amidon de porumb, dar nu este neapărat nevoie, eu nu am pus. Mai puteţi adăuga şi câţiva fulgi de migdale.


Se toarnă compoziţia (mai întâi fructele, apoi după ce-ați împăturit marginile, și sucul) pe foaia de aluat, lăsând o margine de vreo 5-7cm, care se împătureşte apoi manual spre centru. Încercaţi să nu "lucraţi" prea tare foaia de aluat (chiar dacă pe alocuri rămân crăpături în aluat), ca să nu se topească untul de la căldura degetelor, dar să păstreze din aspectul acesta mai imperfect, rustic.