Caise dulci de vară şi o tartă rustică din ele

19 aug. 2013

Ei, acum că ştiţi de unde am luat caisele, să vă povestesc la ce şi cum le-am folosit. Cât se poate de simplu, într-o tartă rustică pentru desertul de luna asta.


Ştiam că vreau să fac ceva cu caisele cumpărate, dar nu ştiam exact ce anume, deşi vroiam să păstrez gustul fructos, dulce-acrişor. Din întâmplare, pe wall-ul facebook, a curs această fotografie (mulţumesc, Alexandru, pentru inspiraţie!), care s-a potrivit de minune cu dorinţa mea.


Tartă rustică (sau franţuzeasca - galette sau cea italienească - crostata) este o variantă de tartă ce nu se coace neapărat într-o tavă sau formă de copt, ci aluatul se împătureşte manual, lăsând o impresie de imperfecţiune, de neglijenţă. Asta-i şi farmecul ei. Iar pentru a o face n-ai nevoie de absolut niciun fel de măiestrie, ci doar de poftă ne-bună :)

Aluatul este simplu, un pâte brisée (puteţi încerca ultimele aluaturi pe care le-am tot făcut, acesta sau acesta). După ce-a fost ţinut la rece, se întinde rapid într-o foaie subţire (eu am avut ceva probleme la asta, dar cu un pic de făină presurată deasupra am reuşit să-l întind). Eventual se mai pune la frigider pentru a se mai întări. Eu am folosit o tavă plată pentru biscuiţi, pe care am întins foaia şi aşa am pus-o iar în frigider, nemaifiind nevoie să o mut apoi.

Umplutura este foarte simplă: cam o jumătate de kg de caise, spălate, curăţate de sâmburi şi tăiate felii se amestecă cu o cantitate de zahăr (între 50 şi 100 grame, după gust) şi un strop de sare. Puteţi pune şi o lingură, două de amidon de porumb, dar nu este neapărat nevoie, eu nu am pus. Mai puteţi adăuga şi câţiva fulgi de migdale.


Se toarnă compoziţia (mai întâi fructele, apoi după ce-ați împăturit marginile, și sucul) pe foaia de aluat, lăsând o margine de vreo 5-7cm, care se împătureşte apoi manual spre centru. Încercaţi să nu "lucraţi" prea tare foaia de aluat (chiar dacă pe alocuri rămân crăpături în aluat), ca să nu se topească untul de la căldura degetelor, dar să păstreze din aspectul acesta mai imperfect, rustic.

Se coace (fără pre-coacere, deci şi mai simplu) în cuptorul preîncălzit la 200°C cam 30-35 de minute sau când fructele capătă un aspect "gemos", dar totuşi şi-au păstrat forma, iar aluatul e un pic arămiu.


Se serveşte călduţă, încet, felie cu felie. Noi am savurat-o iar în parc, unde un amic indian, Jigar, ne-a spus că nu, bebeluşii indieni nu încep deversificarea cu mâncare condimentată, că eram eu foarte curioasă. Huh, m-am liniştit! :)


5 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Dar să n-o mănânci cu muștar, bine? Eventual cu niște înghețată de vanilie :)

      Ștergere
    2. Ketchup am vrut să zic :) cred că mi-a lăsat un gust puternic de iute muștarul de Dijon mâncat aseară...

      Ștergere
  2. Yummy. Trebuie incercata weekend-ul asta. Ce vroiam sa intreb, aveti pagina de facebook? imi este mult mai simplu decat sa ma abonez prin mail, pe fb sunt cam toata ziua...:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze, Ana, de răspunsul meu întârziat, însă sper că tarta a ieşit minunată :).

      Pagină de Facebook a blogului nu am făcut încă (deşi parcă am mai primit cereri), deşi sună tentantă, încerc să mai rezist, din mai multe motive. Unul, cel mai realist, e că deocamdată nu aş avea timp, că şi aşa, uneori sunt frustrată că nu reuşesc să întreţin blogul cum mi-ar plăcea. Apoi, nu consider că scriu atât de des şi nu am un conţinut aşa bogat pe blog, încât să fie nevoie să difuzez şi de pe o altă platformă. Dar mai pun câte un link din când în când pe contul personal.

      Aşa că, dacă nu este un efort prea mare, poţi să intri de câteva ori pe lună aici pe blog şi sigur nu o să pierzi nimic. Iar eu mă voi bucura şi îţi voi mulţumi în gând :)

      Ștergere