Luca, unsprezece luni

10 dec. 2013

Era cât pe ce să mă opresc aici cu proiectul fotografic atât de drag mie. De ce? Păi... pentru că prichindelul ăsta-i ca un titirez în ultima vreme şi e o provocare să-l mai prinzi la pozat, aşa cum vrea mama :). Cu chiu, cu vai, cu multe duble şi sesiuni împărţite în două zile, dar şi din cauza cerului cam noros care nu ne-a lăsat prea multă lumină naturală, am reuşit noi.


Titirez poate-i mult spus, că nu face încă piruete, dar sigur a căpătat mai multă experienţă în mersul în patru labe, iar asta-i un deliciu pentru noi şi pentru oamenii lui dragi. Mai noi a căpătat mai multă siguranță în statul în picioare, chiar mai face și câțiva pași de-a lungul a ceva de sprijin. Cred că deja şi-a făcut un traseu prin casă şi ştie starea lucrurilor, că ba-i aici, ba-i în altă parte. Cu treabă, bineînţeles. L-a zăpăcit pe pisic, care nu-şi mai găseşte liniştea decât ascuns în şifonier. Luca a hotărât să pună în practică toate ideile năstruşnice pe care le-a tot adunat până acum, să cotrobăie şi să fie curios. Ce-mi place, dar ce este normal la copiii de vârsta lui, este că-i entuziasmat şi curios iar şi iar de aceleaşi lucruri. O mai mare bucurie să te uiţi la chipul unui copil şi să vezi o fericire pură, neşifonată pe el. Iar asta-i ca o lecţie de învăţat pentru noi, ăştia mari, să mai lăsăm la o parte gândurile, nevoile, grijile nefondate, analizele, ifosele fel de fel şi să facem loc bucuriilor simple.


Luna asta ne-a adus nou câteva bălăceli la piscină. Îmi amintesc că pe la 5-6 luni eram foarte interesată de mers la piscină cu Luca, după ce văzusem acest video. Doar că nu găsisem atunci una faină, poate pentru că era şi vară, vreme de mers la balăcit în aer liber, nu înăuntru. Acum am găsit întâmplător un complex sportiv şi de relaxare nu foarte departe, unde piticul s-a simțit bine și ”în apele lui”, deși la început a fost un pic speriat. Imediat însă, dar bănuim că nu asta-i cauza, a făcut cunoștință pentru prima dată și cu un virus sau viroză ce i-a înfundat nasul o săptămână întreagă și l-a moleșit oleacă. Nopțile ne sunt încă la fel de întrerupte, unele mai de ”pomină”, altele mai liniștite, cu destule plânsete și multă dorință de supt. Să fie perechea de dințișori noi de vină? :) Oricum, piticul își schimbă programul de somn după propriul plac, azi cu-n somn de zi, mâine cu două, nehotărându-se ce somn crede că-i mai dulce, cel de noapte sau cel de zi.

Pe 17 noiembrie a fost Ziua Mondială a Prematurilor, iar noi am vrut să o salvăm în amintire cumva, mai ales că și Luca a fost dornic să se nască mai devreme. Am făcut o plimbare lungă și o vizită la spitalul unde și-a petrecut piticul primele zile din viață, în căldura incubatorului, dar și a noastră și a personalului medical drăguț. Eu m-am emoționat destul de tare, deși bănuiam că așa o să fie, să fim iar pe acolo, să revedem secția NICU, să văd alți părinți îngrijorați, dar fericiți ținânu-și puii lor firavi în brațe, să revăd pereții plini cu fotografii și colaje despre copiii ce au prins puteri acolo, pe care am lăsat și noi o ”urmă” de amintire despre povestea noastră. A fost frumos și că ne-am întâlnit cu câteva asistente, ce organizaseră și o zi de informare despre problema prematurității și despre organizația ce se ocupă de ea. La fel de mult m-a emoționat și această poveste. Mi-a aduc aminte cât de mult ne-a încurajat moașa la început să-l ținem pe Luca cât mai mult piele pe piele (poate insistând mai mult pe asta decât pe alăptat), acest skin-to-skin sau kangaroo care atât de important pentru prematuri.

Iar ne-am întâlnit cu prieteni, am mers în vizite și am primit vizitatori. Deși nu sunt genul de persoană care să pună-n balanță la sfârșit de an lucrurile făcute și nefăcute, știu sigur că acest an a fost de departe unul din cei mai minunați și plini ani de întrevederi cu oameni dragi, prieteni vechi și noi. Iar motivul, tind eu să cred, nu-i altul decât apariția minunii mici în viața noastră, așa cum orice copil sper și cred că aduce bucurie într-o familie.


Desertul n-am mai apucat să-l fac nici pe el la timp, dar dacă tot a doua zi îl așteptam cu drag pe Moș, am zis să-i oferim și lui o felie. O felie de tartă cu umplutură fină de brânză și aromă de portocale. Am făcut iar tartă, pentru că luna viitoare e loc și motiv de tort. Tort de primul an! Da, da, vă rog să mă ciupiți de piele, că mie încă nu-mi vine să cred că așa mult și așa repede a trecut... Anul trecut, pe vremea asta, încă-l plimbam pe bobul mic pe bicicletă, ascuns bine în căldura uterului și-i spuneam povești despre lumea noastră, lumea asta plină cu bune și rele, cu soare și nori, cu voi și cu noi.

6 comentarii:

  1. Incredibil dar adevarat, frumosul LUCA a implinit 11 luni...Chiar daca nu am mai scris, din cand in cand mai "trag un ochi" sa vad noutatile pe blog...Ii doresc frumosului vostru , ani multi inainte cu sanatate si bucurie...iar voi sa va bucurati de minunea din viata voastra...Cu drag, Angela(TM)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim frumos, dragă Angela! Gândurile tale m-au bucurat de fiecare dată. Dar să nu-ți faci griji că sunt rare, pentru că și eu îmi adun propriile gânduri mai greu ca să le transpun în povești pe blog :)

      Ștergere
  2. Cum a trecut timpul! E atat de mare Luca acum...Si atat de chipes si dulce! Ma topesc cand vad poze cu el. :-P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, așa-i, Raluca, trece timpul repede, important e să te bucuri de prezența lui. Parcă mai ieri ne plimbam prin Den Brandt, iar Luca moțăia în landou... :)

      Ștergere
  3. Draga Vica, pentru ca am vazut ca esti extrem de creativa, iti trimit un link, de unde te poti inspira,mai ales ca tema este bradul ce Craciun.Spor la treaba, si abia astept sa vad anul acesta cum va arat pomul vostru de Craciun.Cu drag,Angela

    link http://www.boredpanda.com/diy-christmas-trees/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Angela! Să știi că m-am tot gândit cum să fie cel de anul acesta. Din păcate n-am reușit să-mi pun la treabă muzele creative din cauza timpul limitat din ultima vreme pentru astfel de activități. Dar totuși am găsit o soluție alternativă, iar după ce împodobim bradul sper să povestesc și pe blog despre el :)

      Ștergere