Am un anumit atașament față de unele limbi vorbite. Unul mai special față de limbile pe care nu le vorbesc și nu înțeleg nici măcar un cuvânt. Mi se pare că atunci când nu înțelegi sensul unei limbi, mintea nu este ocupată să descifreze cuvintele și apoi să construiască gânduri în cap, ci lasă loc urechilor doar să asculte. Așa cum faci când asculți muzică instrumentală. Unele limbi sunt ca niște muzici. De exemplu îmi plac foarte mult limba franceză și portugheză, poate pentru că ambele au ceva tangențe sonore cu limba română sau poate pentru că sunt ele foarte frumoase și melodioase. De ceva vreme îmi mai place mult una, poate cel mai, cel mai mult, mă topește și mă amuză, limba pe care a început să o construiască Luca din silabe și cuvinte, așa cum aude, așa cum înțelege și o împletește el. Frumos și copilăresc.

Cuvintele pe care încearcă el să le repete din ce aude în jur se vor cizela în curând, știu și sper. În timp le va vorbi corect, va lega propoziții, pe ici colo cu câteva greșeli, e normal, dar vor fi mai pe înțelesul nostru. Însă știu că-mi va fi tare dor de cuvintele pe care le vorbește acum, în silabe întortocheate, le repetă și recită cu atâta încântare, le combină și se joacă cu ele.

Suntem de multe ori întrebați în ce limbă-i vorbim, având în vedere că locuim în afara țării, răspunsul vine natural, în română deocamdată. Niciunul din noi doi nu suntem fluenți într-o altă limbă, chiar dacă vorbim și altele, iar asta știu că este important când vine vorba de învățatul unei limbi de mic. Nu știm ce ne aduce viitorul, unde, dacă și cărui loc îi vom spune ”acasă”, dar știu că ține de responsabilitatea noastră să-l învățăm limba pe care o vorbim noi, o vorbesc bunicii lui, verii, unchii și mătușile. Restul, mai ales în vremurile noastre cu atâtea unelte și materiale la dispoziție, cred că vor fi ușor de învățat. Grădinița, școala, radioul, cărțile, interacțiunea constantă cu vorbitori ai altei/altor limbi e un avantaj și am încredere că așa va fi și la noi. Dacă nu, ne descurcăm noi cumva :)

Așa că până una alta, am încropit aici un mic dicționar explicativ de vorbe de copil, în care voi mai aduna cuvinte și exprimări, în ritmul lui de mare vorbăreț. Acestora le-am găsit un sens, că mai spune altele, asta-i altă discuție :)

buti - acesta a fost primul "cuvânt" pe care l-a rostit și tot repetat cam pentru orice
mama, mami, tata, tati - sensul lor de la sine înțeles
pipi, caca - idem :)
tata - pe lângă tata, acesta mai poate fi și "gata" sau "cartea" sau "tarta"
nana -  de la banană, apoi cam orice e de mâncare
tutuu - când vede un tren sau aude cuvântul tren
brr-brrr - mașină
pipii - de la piu-piu, când vede o pasăre, zburătoare sau nu, în imagini sau desene, bibelouri sau jucării
'amm - de la ham-ham, când vede un câine sau alt animal asemănător, de exemplu o capră sau o oaie
mau -  de la miau-miau, pisică
mamani, mani - baloane, de săpun sau cauciuc
babai - baia, mersul la baie, ne indică clar că acolo ne spălăm pe mâini
mi mi - mâini, pe care vrea să și le spele sau cel puțin să le bălăcească în apă, pentru că-i place tare mult
papo - apă, sau alt lichid asemănător, inclusiv vinul bun al bunelului, pe care îl soarbe din priviri deocamdată, dar sper să aibă ocazia când o fi la vârsta potrivită să vadă și ce gust bun are
po' - plouă și ploaia
badi, b'di - minge sau roată sau ușa și cuva mașinei de spălat sau orice alt obiect rotund
mani - lumină, bec sau raze de soare
na - nas
nani - somn, mai nou însă și laptele de la sânul mamei, care tot cam la somn îi place să-l bea
koka - Koshka, motanul
cuca - Luca
chica - Vica
dida - Lida, bunica
nuni - tot bunica, dar mai rar îl rostește acum
tato - televizor, asta-i mai nou, învățat de curând la bunici, căci noi nu avem în posesie unul
toto - iaurt
pi - pâine
mo - zmeură
do, teei - de la unu, doi, trei
coco - cântatul cocoșului
tai - de la stai, când îl opresc să facă ceva
pa-pa - sau bye, acompaniat de fluturatul mâinii
nu, nuu -  un Nu din acela foarte hotărât confirmat și de un dat din căpșor
ai -  de la hai ș'om merge!

Oricum, ca în orice limbă pe care abia începi să o înveți, înțelegi mai mult decât poți vorbi, iar eu sunt fascinată de cât de mult înțelege un copil la doar un an jumate.

Bineînțeles că pe lângă cuvinte mai sunt și mimicile, expresiile corpului (o bună perioadă de timp, înainte de a începe să vorbească, arăta mult cu degetul), dar acestea sunt mai greu de exprimat în cuvinte, sunt de adunat în amintiri.