Iris, 10 luni

12 dec. 2016

Țup încă o lună pentru micuța Zmeurica, iar eu deja simt că intru în perioada când în capul meu se amestecă multe déjà vu -uri, amintiri de acum un an, când era un ghemotoc la mine în burtă...


Domnița luna asta s-a întrecut pe sine cu noile ei descoperiri. După ce câteva luni de zile și-a dezvoltat abilitățile de mișunătoare-mică-în-patru-labe, participând la adevărate curse prin casă cu Lucacinul sau motanul, într-o zi hop-țup și se ridică în picioare, tremurând un pic și cam nesigură. E adevărat că eu începusem să-mi pun întrebări și să-mi umplu capul cu griji (inutile de cele mai multe ori) văzând că de atâta vreme nu are niciun semn să facă acest pas, mai ales că frățiorul ei se ridicase în picioare cu o lună înainte, el fiind și prematur (da, da, știu și recomand că nu e bine să compari abilitățile copiilor, dar îmi scapă și mie uneori). Doar că nesiguranța asta s-a transformat în câteva zile într-un mare entuziasm și bucurie pentru ea, căci i-a dat o mai mare libertate de mișcare și explorare (da da, rafturile alea pline cu lucruri și cărți sunt la îndemâna ei acum). Bineînțeles că au fost și bufnituri la început, urmate de lacrimi și alinări în brațele noastre, dar cumva a învățat să și coboare ca să nu se mai lovească. Cel mai preferat loc de a se ridica în picioare este geamul spre balcon, e fascinată de el și de fapt dacă deschidem ușa fuge într-acolo  :)

Am ținut pasul cu vremea și am profitat de câteva plimbări în culori de toamnă mai răcoroasă pe afară, prin parc și printr-o pădure din apropiere unde ne mai place să mergem când simțim nevoia unei escapade din oraș. Iar când vremea n-a mai fost așa prielnică, ne-am adăpostit în bârlog. Tot pe o zi din astea mai gri am fost prima dată în formula de patru la piscină, unde copilița s-a simțit în largul ei în apă, dar frățiorul ei mai ales. Totuși încă mi-e mare nedumerirea de ce acolo se udă și se stropesc din cap până-n picoare, iar acasă când e vorba de făcut baie și spălat pe cap, mare e necazul și se lasă musai cu o găleată de plânset?

Comunicare cu cei din jur a devenit mai vizibilă și mai interactivă. E o vorbăreață, nevoie mare, domnița asta a noastră. Gângurește și încearcă diverse silabe. Deocamdată tot da-da-urile, a-da-urile sunt preferatele ei, dar chiar în ziua când a făcut zece luni, a încercat și un ma-ma, care uneori îi iese un ba-ba, dar sunt ambele la fel de dulci. Mă topesc când o aud cum gângurește, vorbește singurică sau îl mai muștruluiește pe motan sau se ia la discuții cu jucăriile sau diverse obiecte din casă. Și îi place să socializeze, se bucură mult când avem vizitatori, mai ales copii sau când mergem noi în vizită, e mai tot timpul ”asaltată” de colegii lui Luca de la grădiniță (mai ales fetițele mai mari care vor să o pupe, să o mângâie pe față și ea le răspunde cu un zâmbet) sau la locul de joacă unde am mers prima dată luna asta cu ea și cu Lucacin. Se simțea în largul ei acolo, printre alți copii și jucării și mă gândeam eu așa că așa e cu copiii ăștia născuți acasă, se simt acasă oriunde :).

Face cu mâna, când aude și vede un pa-pa. Cred că a învățat asta cel mai mult la despărțirile de dimineață, când Lucacinul și tata pleacă, unul la grădiniță, altul la serviciu, iar uneori aceste despărțiri nu sunt deloc vesele, căci plânge după ei, sursa ei de joacă și năzbâtii. Dispoziția îi revine apoi sau se liniștește cu un lăptic dulce și un somn de dimineață. Cred că n-am pomenit nimic până acum despre somnul ei, și cel de zi, și cel de noapte. Poate că tocmai, avem norocul, că doarme liniștit și bine și atunci ni se pare totul normal. Încă are vreo trei somnuri de zi, unul de dimineață, altul de prânz și încă unul mai pe seară, deși deja de ceva vreme face tranziția spre două, iar în felul acesta după cină nu mai rămâne timp de joacă și mergem direct la somn, care cu un lăptic, care cu o poveste de seară (și uneori o porție de nani și lui). Recunosc că de când am adus această schimbare - cina mai devreme, somnul la fel -  în programul nostru, inspirați de trendul local (când la ora 5 seara nu mai vezi pe nimeni în parc, chiar și în lunile de vară, când soarele apune abia pe la 10 seara) am observat o îmbunătățire în starea noastră generală, a tuturor. Mai ales la Lucacin, care nu mai e așa obosit și dat peste cap de energia pe care o acumulează în timpul zilei. Mai doarme și el la prânz, dar doar la grădiniță, în zilele în care e acasă nici pomeneală de dorință de a se potoli nițel, căci copilul ăsta e un titirez toată ziua și acum o învață și pe surioara lui tainele titirezatului năstrușnic :)

Cum iarna și-a arătat un pic semnele ei și virusaurii care îi țin companie au început să bată pe la ușa noastră, în speranța să găsească un adăpost mai călduros. Și l-au găsit, ba într-un disconfort la stomac și o răceală la Luca, ba într-o tuse și muci la Iris și se pare că nu le-a fost de-ajuns, hapsâni ce sunt și m-au atacat și pe mine, destul de dur că două zile am fost doborâtă la pat. Bine că cel mai mare al familiei a fost mai rezistent și a avut grijă de noi. Într-o noapte ne-am speriat cam tare când domnița făcuse și febră aproape de 40, dimineața însă a fost mai ok și am relizat că era un simptom al dinților, o pereche nouă de incisivi centrali de sus. Apariția lor i-au creat ceva disconfort la început, dar în timp s-au dovedit a fi numai buni pentru micuța ronțăitoare și mare pofticioasă.


Ziceam mai sus de somnul domniței și că avem norocol că adoarme și doarme ușor, fără treziri noaptea (în afară de cele de lapte). Poate tocmai de asta, că se odihnește bine noapte, ziua nu are nevoie de prea mult somn, uneori chiar unul de 30 de minute îi e suficient. Recunosc (probabil nu sunt singura mamă, hihi, cu astfel de doleanțe) că mi-ar plăcea un picuț mai lung, să apuc și eu să fac una - alta (să scriu pe blog mai mult și mai des, de exemplu :) ) sau să mai meșteșugăresc ceva creativ. Am găsit niscai timp însă să mai fac câteva flori de hârtie, iar ele sunt povestea acestei luni. O poveste ce se întinde de prin luna august, când un amic m-a rugat să-i fac câteva flori pe care să i le dea în dar mamei lui... continuarea poveștii într-o altă postare.

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu