Hai spuneți-mi că nu s-au terminat căpșunile încă... Nu de alta, dar tocmai vroiam să las povestea acestei tarte și aici pe blog, și când spun poveste nu glumesc, căci are o poveste și ea, ca multe alte feluri de bunătățuri pe care le-am pus în cufărul cu rețete. Dar să nu uit, dacă s-au terminat cumva căpșunile pe tarabele piețelor, rafturile magazinelor, prin grădini sau în ghiveci, nu vă dezamăgiți, căci ele pot fi ușor înlocuite cu alte fructe în această tartă, așa cum o să vedeți într-o altă fotografie mai jos...


Mai întâi povestea... a fost odată ca niciodată... o felie de tartă. Exact, căci această poveste a început mai întâi cu o felie, pe care mi-am pus-o în farfurie la un bufet - cu feluri de mâncare care mai de care mai bune, făcute acasă de părinți - organizat de ziua ușilor deschise la grădinița copiilor acum mulți ani, când încă niciunul dintre ei (de fapt Zmeurica nici măcar nu era încă născută) nu începuse școala acolo. Îmi amintesc foarte clar cum am zis că vreau o felie din această tartă în timp ce aruncam ochii în jurul meu și mă minunam cât de magic este acest loc, un colțișor din lumea Waldorf. Mi-am luat felia și am coborât în grădină, unde părinți, dar și mulți vizitatori ce trecuseră pragul școlii în acea zi stăteau la mesele fain și simplu aranjate la umbra celor câtorva copaci și împleteau povești pe fundal de muzică cântate live de grupul de părinți artiști, în timp ce copii de toate vârstele zumzăiau de ici colo. A fost de poveste  atmosfera și așa am simțit-o în fiecare an de-atunci încolo această zi specială, de altfel ca toate serbările de-a lungul anului.

Când am gustat și din tartă, mmm... a umplut paharul acestei stări euforice pe care o trăiam. Un blat crocant de tartă, altul dulce-amărui de ciocolată, peste ele bucăți de căpșuni proaspete și frunze de mentă învăluite într-o cremă ușoară și pufoasă de frișcă. Atât de simplu și atât de bun.

Mi-a rămas gândul mult timp la acea felie de tartă... încât la ceva vreme după ce începuse Lucacinul și el școala, la o întâlnire în parc cu câteva mame am întrebat dacă pot oare să fac rost de o rețetă a unei tarte pe care o mâncasem la petrecerea din vară. Ele curioase m-au întrebat despre ce tartă era vorba. Le-am spus cu lux de amănunte și întâmplarea face - deh, cum se aliniează stele uneori - că printre acele mămici era și cea care făcuse tarta pentru bufetul școlii. Oh, cât de mult m-am mai bucurat, și ea la rându-i aflând cât de mult a fost desertul ei apreciat... a doua zi îmi aduse rețeta printată pe hârtie și așa o țin și acum, în carnetul meu de rețete.

De ce a durat atât de mult să o scriu și aici? Eh, asta-i altă poveste, să nu mai intru în detalii și scuze. Cert e că acum câțiva ani, vreo trei parcă, în vizită la o prietenă am făcut tarta, am zis gata, musai fac și câteva fotografii, apoi le-am pus și într-o ciornă aici pe blog doar că tarta mea așteaptă încă de atunci să fie publicată. Acum mă uit ce mici erau mânuțele lui Luca, tot timpul dornic să se implice și el în ale bucătăritului. De Iris nici nu mai zic, era ascunsă sigur în wrap la piept, de micuță ce era. Și iar mai trece un an, luna iunie, luna căpșunilor și iar nu apuc și apoi mă gândesc pfiu, am ratat și anul acesta să public tarta la vremea ei căci nu pot să o public în noiembrie, când e sezonul aromelor de iarnă, de mere coapte și scorțișoară, nu-i așa? Asta-i sigur o tartă mai mult de vară, dar poate fi adaptată, căpșunile pot fi ușor înlocuite cu alte fructe proaspete și răcoroase. Ca-n imaginea de mai jos de exemplu:


Ingrediente:

* aluatul de tartă:

• 250 gr făină
• 150 gr unt rece
• 1 ou
• 30 gr pudră de migdale
• 50 gr zahăr brun
• 1/2 lg sare

* crema:

• 1 păstaie de vanilie
• 200 gr smântână dulce
• 200 gr smântână
• 1 Lg zahăt
• coaja rasă de la o lămâie

* 250 gr ciocolată (neagră sau albă)
* 250 gr căpșuni sau alte fructe
* frunze de mentă, flori comestibile potrivite pentru deserturi

Note: Lg - lingură, lg - linguriță, c - cană/cup


Într-un robot de bucătărie sau un bol mai mare, se amestecă rapid toate ingredientele pentru aluat, începând cu cele uscate și apoi adăugând untul și oul până se obține un aluat nisipos. Dacă devine prea moale, se pune un pic în frigider. Se întinte apoi într-o foaie sau dacă și-a păstrat consistența sfărâmicioasă (ceea e și mai bine) se toarnă într-o formă de tartă (unsă cu un pic de unt) și se tapetează uniform pe întreaga suprafață și margini. Se înțeapă din loc în loc cu o furculiță

Între timp cuptorul se preîncălzește la 190°C.

Se coace apoi, cu o greutate deasupra, cam 15 minute și apoi se lasă să se răcească complet.


Cât timp se răcește tarta, se pregătesc crema, ciocolata și fructele.

Se rade păstaie de vanilie, într-un bol mai încăpător se freacă pasta de vanilie cu zahărul (o lingură) și un pic de smântână dulce până se omogenizează bine semințele de vanilie. Lămâia spălată bine și uscată se rade de coajă, e important să nu ajungă suc sau apă în compoziție. Se încorporează și ea împreună cu smântâna dulce și smântâna normală. Cu un tel electric se mixează bine apoi întreaga cremă până se întărește suficient încât să nu se taie... eu am pățit-o, așa că e bine de ținut un ochi pe ea. Se pune la frigider/congelator până se pregătesc restul pașilor.


Între timp într-un vas se topește ciocolata la bain-marie până capătă consistență lichidă și uniformă. Se toarnă apoi peste crusta de tartă răcită și se întinde în mod uniform cu o spatulă și se lasă încă un pic la răcit ca să se întărească.


Căpșunile sau alte fructe se spală, se curăță de coajă dacă e nevoie și se taie bucăți mici. La fel și frunzele de mentă sau florile comestibile. Ah, să vă spun că la noi în grădina din balcon crește o mentă cu gust de căpșuni, am găsit odată un pui la un târg de plante... ce bine se potrivește la această tartă!


Apoi când sunt gata toate, se toarnă crema peste crusta de aluat învelită în ciocolată, se azvârl apoi bucățile de fructe și frunzele de mentă. Dacă credeți că mai e nevoie și de un pic de zahăr presurat deasupra, puneți și pe acesta, deși combinația e bine echilibrată, vă spun eu. Și gata, tăiați o felie și savurați din gustul verii în farfurie. În solitudine sau împreună cu câțiva prieteni din bulă, cum se poartă în această perioadă.


V-am convins, nu-i așa? Hai sigur acum o să mai faceți tot posibilul să găsiți niște căpșuni undeva, căci urmează încă o rețetă cu ele, un pic asemănătoare, dar și mai simplă și oh, la fel de bună în felul ei.

Aveți și voi rețete salvatoare nu? Eu am câteva, fie ele dulci sau sărate... Nu sunt felurile acelea care trebuie pregătite din timp, minuțios, în pași bine ordonați, ci sunt acelea simple care te scot dintr-o situație la nevoie într-un timp rapid. Atunci când îți dai seama că nu ai pregătit nimic pentru masa de prânz sau cină sau când poate vine cineva în vizită și ești tipul de gazdă căreia îi place să aibă ”câte ceva” pe masă sau prietenii te invită la un picnic spontan în parc sau ai poftă de ceva dulce la cana de ceai sau cafea sau pur și simplu ai chef să faci ceva ușor, rapid și bun. Ei, chec-ul acesta e unul dintre acele feluri care se fac ușor, rapid și ies nemaipomenit de bune. În plus este și foarte versatil.


L-am descoperit acum mai mulți ani când am fost în vizită cu copiii la o prietenă și în timp ce se jucau cei mici ea îmi spune, ia să fac rapid un chec, e atât de simplu îmi spune, și poți să implici și copiii. I-am lăsat pe copii să se joace, dar eu am fost ochi și urechi și într-adevăr a ieșit foarte bun. I-am cerut rețeta, este cea de aici, dar cum l-am făcut de atâtea ori, încât l-am scris și-n carnetul de rețete (ah, da, am unul pentru acces rapid, îmi plac rețetele scrise pe hârtie, la fel ca și cele din cărți...)  și am zis că musai să-i fac loc și aici pe blog, finally. Nici nu știu de câte ori nu m-a salvat și dacă la început îl făceam după rețeta originală, în timp am început să-l adaptez, să-l fac și de iarnă, și de vară, și simplu, și bază pentru tort. Cred că fac o listă mai jos, dar... mai întâi rețeta.


Ingrediente:

• 2 ouă
• 1 c / 250 ml iaurt
• 3/4c  / 160 gr zahăr
• 1/3 c / 80 ml ulei
• 2 c / 250 gr făină
• 1+1/2 lg praf de copt
• 1/2 lg bicarbonat de sodiu
• un pic de sare

Note: Lg - lingură, lg - linguriță, c - cană/cup

Cuptorul se preîncălzește la 180°C și se pregătește o formă de copt/chec, fie unsă cu un pic de unt și presurată cu făină, fie îmbrăcată în hârtie de copt.

Într-un bol - să zicem A - se amestecă ingredientele lichide: ouăle, iaurtul, zahărul și uleiul. În altul - să zicem B - cele uscate: făina, praful de copt, bicarbonatul și sarea. Apoi A + B, de fapt B se încorporează în A, adică amestecul uscat în cel lichid până se omogenizează compoziția, dar fără a se exagera cu mixatul.

Se toarnă compoziția în forma pregătită, se pune la cuptor și se coace vreo 30-35 de minute sau până când testul scobitoarei iese bine, adică o scobitoare mai lungă înfiptă în chec iese curată și nelipicioasă.

Și voila, gata!

Hai că nu a fost greu deloc. Dacă vă spun că e ca o joacă de copii această rețetă și nu glumesc. Zilele trecute Lucacinul a zis că vrea să facă și el un tort... i-am zis hai să pornești mai întâi cu un chec, unul simplu și i-am spus rețeta. Și a făcut-o cap coadă singur, cu niscai ajutor de la noi (de ex, pusul în cuptor, scos...) și nici nu a mai avut răbdare să aștepte să se răcească, că a și împărțit-o cu cei câțiva prietenii ce veniseră la joacă.


Ziceam mai sus că e o rețetă versatilă, nici nu știu sigur dacă acesta-i termenul corect când vreau să spun că rețeta checului e una de bază, dar ea poate fi adaptată după multe gusturi și inspirație de moment:

• aromat doar cu vanilie, migdale sau rom sau coajă rasă de lămâie sau apă de trandafir, acestea cel mai bine fiind de încorporat în amestecul de ingrediente lichide
• condimentat cu arome de toamnă-iarnă, scorțișoară, cuișoare, cardamon, nucșoară... acestea fiind uscate, ce mai bine de adăugat în amestecul de făină
• ca bază pentru o prăjitură întoarsă, cu fructe de vară sau mere, pere (fructele dedesubt, coca deasupra)
• cu fructe în cocă: afine, bucăți de banană, zmeură, căpșuni, mere, merișoare
• nuci, stafide, alte fructe confiate, fulgi de nucă de cocos
• bucăți de ciocolată, albă sau neagră, după gust
• în caz de nevoie absolută, poate fi turnat într-o tavă rotundă și copt drept blat de tort, simplu, așa cum e, tăiat în două sau doar așa, și învăluit cu niște cremă simplă de frișcă și mascarpone, îndulcită un pic cu niște zahăr sau miere

După cum zis în prima parte a acestui jurnal de grădină din balcon, următoarea parte e să povestesc despre primele semne de primăvară din grădină. Așa că am dat pe repede înainte și am ajuns în luna lui aprilie a acestui an, când deja era clar, primăvara nu avea cum să dea înapoi, era aici să stea cu noi, iar odată cu ea și tot verdele ăsta crud și fain, care pentru mine cel puțin, înseamnă mult, e optimist și care te trezește din starea aia de hibernare în care te-au ținut captive lunile de iarnă. Hai să vă arăt ce și cum!

Cum a dat un pic căldura, cum au început și plantele din grădina noastră să se trezească la viață. Aproape în fiecare ghiveci a început să înmurgurească sau să răsară câte ceva. Cei doi brazi pitici salvați de pe stradă au dat muguri noi, lângă ei în lada de lemn plantele aromatice - tarhonul, salvia, cimbrul, oregano și alte câteva - au înverzit și ele. De când am făcut această ladă de ierburi acum câțiva ani și am pus multe acolo la un loc, am observat că plantele din ea o duc mult mai bine decât atunci când erau în ghivece separate. E adevărat că tarhonul a făcut rădăcini și a împânzit cu ele fundul lăzii, totuși nu este așa de ”invaziv” ca menta, pe care o cresc separat în ghivece.

Am tot scris despre grădinărit aici pe blog. Am și adunat câteva povești în categoria plante și grădină. Îmi plac plantele, recunosc, îmi place verdele naturii și apoi trecerea și transformarea lui peste celelalte anotimpuri. Impulsul acesta de grădinar nu știu când a apărut exact sau poate că a fost acolo tot timpul, căci m-am născut și am crescut la țară, iar grădina nu era neapărat loc de relaxare, ci mai mult loc de muncă care mai apoi te răsplătește cu fructe, legume și flori pe parcursul verii, iar unele dintre ele fiind sursă de hrană până la primăvara următoare. Nu pot zice însă că m-a pasionat vreodată sau că aș vrea să fac asta la un nivel mai avansat, de asta nici nu mă declar grădinăreasă sau ceva expert în grădinărit. Oh, nici pe departe! Poveștile de aici sunt doar rezultatul unui pur amatorism, trial-and-error, multe improvizații, ceva cunoștințe mai științifice pe ici colo și poate cel mai mult faptul că de câțiva ani încoace, de când locuim într-un apartament cu un balcon/terasă destul de largă, după ce trece iarna lungă, întunecoasă și gri, dorința mea când se face vremea mai caldă, e că atunci când lăsăm ușa terasei deschisă să avem o pată de culoare și natură acolo. Așa că prin februarie-martie mă fură iar microbul grădinăritului, să cresc câteva răsaduri, să mai bibilesc la plantele care sunt deja în câteva ghivece, să schimb pământul din altele, eh, treburi de grădină din balcon, cum îi zicem noi de ceva vreme. Au trecut mai mulți ani de când n-am mai pomenit despre ea aici, așa că poate e o ocazie bună să mai povestesc ce mai facem noi în grădină - poate mai inspir și pe alții pasionați așa ca mine, dar pentru că eu tot timpul mă lungesc la vorbe, am zis să împart povestea în mai multe părți, așa că cea de acum este despre pregătirile pentru un nou sezon, ah, ce profi sună!


Într-o grădină normală, aceste pregătiri ar însemna mai mult cele legate de sol, care din ce știu se pregătește încă din toamnă. Într-o grădină în balcon însă tot acest pământ stă în ghivece, așa că treaba e mult mai simplă. Oricum vreau să specific de la început, că nu sunt în materie sau dau sfaturi de grădinărit cu așa se face și așa nu, cum e mai bine și cum nu e, căci nu am suficiente cunoștințe de specialitate. Ce vreau să împărtășesc se trage doar din propria experiență și câte ceva despre setup-ul nostru.


Un pic despre balcon:

Terasa noastră balcon e nici prea mare, nici prea mică, aș zice eu potrivită. Cred că are vreo 2 x 4 mp, așa că în timp am tot făcut loc feluritelor plante. Unele sunt multi anuale și au rezistat, cu altele mă joc de la an la an și dispar la final de sezon. Avem noroc că jumătate de balcon e descoperit, deci asta înseamnă că plantele primesc și apă în mod natural atunci când plouă. Dar și soare din plin în prima jumătate a zilei atunci când e o zi senină (nu prea dese pe aceste meleaguri). În timp am aranjat ghivecele în tot felul de combinații și le mut destul de des, când mi se pare mie că un loc e mai potrivit decât altul, ori din cauza condițiilor - apă și lumină, ori pur și simplu estetic, că mi se pare că unuia îi șade mai bine într-un loc sau altul. Pe unele, cele multi-anuale și mai mari nu le-am mai mutat de la locul lor. Balustrada mi se pare cam goală așa, așa că mi s-a părut potrivit să aranjez câteva plante pe marginea ei. Și în felul acesta mai toate ghivecele și-au găsit loc în timp pe marginea exterioară a terasei, lăsând liberă pe cea interioară. Pe părțile laterale, având pereții de cărămidă am plantat încă de acum câțiva ani câteva plante cățărătoare și le-am făcut - cu ajutorul unor șuruburi cu cârlig și niște fir metalic - câte un suport vertical de a se cățăra, se pot vedea aici în câteva imagini (ah, ce diferit era atunci de cum e acum, vă spun eu, o grădină e o continuă schimbare).


Un pic despre ghivece/vase pentru plante:

Pfiu, în timp cred că am făcut o întreagă colecție de ghivece și vase pentru plante. Dacă la început plantam cam în orice îmi pica în mână, îndeosebi vase din plastic sau ce mai găseam la magazinul de vechituri, în timp am început să le schimb din ce în ce mai multe cu unele din ceramică/teracotă, care au și devenit preferatele mele. Cred că plantele o duc mai bine în ele, și pentru că sunt naturale, au pereții mai groși, chiar și așa solul respiră prin ei, dar asta înseamnă că și apa se evaporă mai rapid.

Mai toate ghivecele din grădina din balcon au găuri la bază, asta face ca apa să nu se acumuleze în surplus la rădăcini și implicit să le afecteze. Tot un lucru pe care l-am descoperit în timp este că le e bine să aibă și câte o farfurioară dedesubt, în care se mai reține apa și din care planta apoi o absoarbe. În plus mai protejează și suprafața pe care stau ghivecele (la noi aceasta fiind din lemn am observat că a avut de suferit). Totuși dacă vasul nu are găuri, se pot folosi niște pietricele speciale sau bucăți de vase sparte ce se pun la bază și apoi desupra lor pământul, tot pentru a proteja rădăcinile de surplusul de apă.

Pe lângă aceste vase - din ceramică și unele din plastic (am câteva mai mari în care cresc plantele cățărătoare încă de la început, mi s-au părut și mai ușoare decât unele mari din ceramică/teracota/piatră, în plus și prețul lor fiind mai mic având în vedere dimensiunea lor) - acum câțiva ani am cumpărat niște lăzi dreptunghiulare și nu foarte înalte din lemn în care cresc mai multe plante aromatice, ridichile și/sau salate, plante ce nu au nevoie de prea mult spațiu să-și crească rădăcinile. Le-am făcut o căptușeală pe interior refolosind plasticul de la câțiva saci de pământ pe care-i cumpărasem și am avut grijă să-i găuresc partea de la bază. Cred că există și soluții mai ecologiste de căptușeală, dar la vremea respectivă asta am avut la îndemână și nu l-am mai schimbat.

Abia anul acesta am folosit câteva ghivece mici din metal, pe care le primisem de la cineva acum mai mulți ani. Am replantat niște rădăcini de mentă ca să le dau mai mult spațiu de creștere.

Un pic despre pâmânt, îngrășământ și apă:

Cel mai des am folosit un pământ/compost universal. La început de primăvară îl cam schimb în toate ghivecele, să vedeți atunci tărăboi. Din cele mari însă golesc poate un sfert, maixim jumătate și înlocuiesc cu unul prospăt. Unele plante au nevoie de diferite tipuri de sol, dar eu nu prea am ținut cont ce-i drept. Cred că doar într-un an am folosit un pământ special pentru lada de salături și ierburi.

Mai vin în ajutor cu un pic de îngrășământ, căci da, pământul din ghivece își pierde rapid din nutrienți. Folosesc câteva, unul pentru trandafir și celelalte plante cățărătoare cu flori, altul pentru zarzavaturi, fructe și plantele aromatice, unul special pentru căpșuni.

Anul acesta, pentru prima dată am folosit mulch din scoarță de pin, care pentru unele plante - de ex: afinul, ce are nevoie de un sol mai acid, e bun și drept îngrășământ. L-am pus câte un strat de vreo câțiva cm la suprafața pământului din ghiveci. Acesta mai are rolul de a păstra umiditatea pământului și de a nu permite apa să se evapore așa de repede. Pământul din ghivece se usucă mult mai repede decât cel dintr-o grădină normală, mai ales dacă balconul e foarte însorit și sunt zile călduroase. Și în timp devine ca un burete, prin care apa trece și se scurge instant din ghiveci, nu mai reușeste să o rețină. Așa că am zis că trebuie să intervin cumva și am observat că e mai bine. Am pus mai în toate ghivecele câte un strat. În plus mai are și rol estetic și nu lasă buruienile să crească, nu că în ghivece asta ar fi vreo problemă.

Și nu în ultimul rând despre apă... căci fără de ea plantele nu ar putea exista, ah nici noi. În general, cel mai adesea folosesc apă de la robinet, e cea mai la îndemână. Dar cum ziceam mai sus despre aranjamentul plantelor în balcon și pentru că avem noroc că terasa e jumătate descoperită, plantele profită și de apa de la mama natură atunci când e vremea ploioasa. Cum nu-mi place să irosesc apa, atunci când mai spălăm vreo salată sau legume la bucătărie, sau apa în care am fiert niște broccoli sau fasole verde, o dau plantelor. La fel cum fac și cu apa rămasă după ce copii se bălăcesc într-o zi însorită în piscina mică căreia îi facem loc și ei în balcon sau după duș scurt sau baie în cădița din baie, dacă nu are săpun sau șampon în ea. Țin totuși să specific că cel mai bine udatul plantelor se face ori dimineața devreme, ori pe seară, când temperaturile nu sunt așa de înalte și soarele nu așa de puternic, astfel încât să nu se evapore apa prea repede și nici ca planta să nu sufere un șoc de la diferența de temperatură.

Un pic despre ce fel de plante cresc în grădina din balcon:

La început erau puține, apoi una câte una au umplut balconul. V-am zis că-mi place mult verdele naturii, nu? Asta e și motivul principal pentru care în timp am făcut o întreagă colecție de plante. Pe unele le-am cumpărat pui și acum s-au făcut mari, pe altele le-am primit și replantat în câteva ghivece, unele le-am găsit pe stradă sau în mormanul de gunoi (cei doi brazi pitici care erau aruncați printre sacii de gunoi după ce trecuseră sărbătorile iernii într-un an), altele crescute din semințe sau bulbi. Nu o să mai pun fotografii și descrieri cu fiecare dintre ele, căci în postările anterioare și cele viitoare în care sper să mai povestesc, acestea apar din plin, dar o să le fac un inventar aici în câteva liste cu ce avem anul acesta în grădina din balcon:

Plante cățărătoare multi-anuale:

• Clematis: unul cu flori mov cam cât palma și altul cu flori mici, rozalii, parfumate.
• Caprifoi/Lonicera, cu florile lui parfumate ca mierea
• Trandafir cățărător
• Iasomie stelară/Trachelospermum jasm. Star of Toscane

Copăcei pitici:

• Arțar japonez cu frunze mici și roșii/Acer Palmatum
• Hibiscus
• Brazi pitici

Plante cu fructe:

• Căpșuni
• Zmeur (roșu și galben)
• Afin

Plante/ierburi aromatice:

• Mentă
• Roiniță/Melissa
• Rozmarin
• Lavandă
• Salvie
• Cimbru
• Tarhon
• Mărar
• Pătrunjel
• Coriandru
• Oregano
• Busuioc

Salături și alte plante comestibile crescute din răsaduri:

• Roșii cherry
• Castravete
• Mazăre
• Sfeclă roșie pentru frunze
• Andive pentru frunze
• Ridichi
• Nasturtium
• Limba mielului/Borage
• Conduraș/Nasturtium

Alte plante/flori decorative:

• Mușcate
• Panseluțe
• Ghiocei și viorele din bulbi aduși de acasă
• Crizantemă
• Iarbă decorativă
• Căldărușele/Aquilegia
• și alte câteva la care nu le mai știu numele :)

Oh, ce listă lungă, parcă nici eu nu mă așteptam să adun atâtea. Sună ca și cum am avea o ditamai grădina. Dar e micuță ea, din toate de mai sus avem cam câte o plantă, hai două, maxim trei :) În general o duc bine, dar unele nu chiar, de-a lungul anilor mai suferă unele dintre ele din diferite cauze, ia să le enumăr și pe ele, ca să nu se creadă că e totul roz și perfect când e vorba de grădinărit.

Un pic despre ce probleme și problemuțe apar în grădină:

Pământul din ghiveci își pierde repede din nutrienți și hidratare, iar asta înseamnă că trebuie înlocuit mult mai des, îmbogățit cu îngrășământ și avut grijă la udarea lui în mod constant.

Afidele sau păduchii plantelor sunt printre cei mai des întâlniți dăunători. Sunt niște gângănii minuscule, verzi sau negre, care apar în special pe lăstarii noi, frunze sau bobocii de flori și sug seva din ele, slăbind planta care apoi devine mai susceptibilă la alte boli. Mai și produc un lichid lipicios, care e atractiv pentru furnici și cumva se face o simbioză între ele, se întrețin unele pe altele. Se mai și înmulțesc într-un ritm uimitor de rapid și dacă nu ai grijă să le verifici în mod constant, pot face o invazie adevărată și multe daune plantelor. Există diverse remedii, unele mai chimice, altele mai naturiste. Eu am folosit o combinație: în general fiind o grădină mică există mai mult control, așa că atunci când văd că au apărut, fac o soluție de apă cu săpun și cu o periuță veche de dinți sau chiar cu mâna fac niște spălături să le elimin. Am găsit și un spray ”mai ok” pe care-l folosesc la plantele care nu sunt comestibile, dar am observat că cel mai bine funcționează asta cu eliminarea lor manual și din timp. Odată ce se înmulțesc și se răspândesc pe mai multe plante, e mai greu să le controlezi. Și buburuzele sunt bune luptătoare cu ele. Mai aducem câteva din parc și le punem pe plante.

În general nu am observat să aibă prea multe boli plantele din balcon, dar câteva tot mi-au dat bătăi de cap, în special mucegaiul de pe frunze, îngălbenirea și petele negre de pe ele. Le-am observat în special la plantele cu flori cățărătoare, trandafir și caprifoi, dar și căldărușele. Încerc să elimin din frunzele și lăstarii bolnavi, dar tot nu am reușit să le vindec complet. Am citit că uneori boala se trage de la starea pământului din ghiveci și dacă planta primește suficienți nutrienți, astfel încât se poate lupta mai bine cu boala.

Ei, și poate de necrezut, dar mai avem de-a face cu unele probleme mai majore: păsările ce mai ciugulesc fără niciun deranj din bunătățurile din grădină. Nu s-au mulțumit că le-am pus o nucă de cocos umplută cu hrană pentru ele din care vin și mai ciugulesc uneori, dar sboară ele pe sus și văd acest petec de verdeață și își zic ele, ia să facem un popas acolo să vedem poate ne iese de un prânz mai copios. Nu mai zic că într-un an am avut și șoricei, vai de capul nostru. Nu vă zic cum e să tot aștepți cele 3 căpșune să se coacă în ghiveci și să te trezești într-o dimineață că nu mai e nici una. Mai ne fac și în ciudă, lăsând așa câteva urme. De șoricei parcă ne-am izbăvit, iar la păsări le-am venit de hac cu o improvizație de sperietoare: o folie de aluminiu agățată de un băț, produce și zgomot la vânt și mai și strălucește, ceea ce zburătoarelor nu le place.

Un pic despre semințe și răsaduri:

Cum ziceam mai sus, câteva dintre plantele pe care le avem în grădina din balcon sunt crescute din semințe și răsaduri. Mi se pare ceva special și chiar dacă am trecut pe propria piele de câteva ori prin procesul acesta minunat de a crește ceva dintr-o "sămânță", de a le da naștere și de-ai vedea în fiecare zi cum cresc acești pui de om pe care i-am conceput, totuși mă fascinează în continuare de la an la an cum dintr-o sămânță mică mică pusă în pământ crește o plantă. Am crescut cu asta de mică, vâzând pe părinții mei cum începeau răsadurile sau semănau direct în pământ unele semințe. În plus e o activitate și ”joacă” faină pentru cei mici.


Treaba asta se începe de prin februarie, dar anul acesta am fost mai înceți și ne-am apucat de ea pe la sfârșitul lui martie abia. Am folosit semințe pe care le aveam deja din alți ani. Am făcut o selecție, ne-am gândit ce am putea încerca să creștem anul acesta și am sădit câteva semințe. Lucacinul și Zmeurica m-au ajutat să și facem o listă ilustrată să știm ce am pus și când. Drept răsadnițe am folosit câteva carcase de ouă, pentru plantele care fac răsaduri mici - salate, mazăre, iar pentru roșii și castraveți și ierburi aromatice am folosit câteva vase mici de turbă. Le-am umplut cu pâmânt, am pus semințele (eventual umezite un pic înainte), care individual, care mai dese, le-am mai pus un strat de 1cm de pământ deasupra, le-am pulverizat cu apă și le-am făcut loc pe pervazul geamului însorit. Și ne-am pus pe așteptat.

Un pic despre podeaua de lemn din balcon:

Nu e musai să povestesc despre ea aici, căci nu este relevant ce podea ai în balcon ca să poți crește niște plante în ghiveci. Doar că și asta ne-a dat ceva bătăi de cap și am zis că poate ajută pe cineva experiența noastră.

E o podea din lemn de bangkirai, foarte des utilizat pe aici pentru a ”îmbrăca” balcoanele sau terasele. Când ne-am mutat în acest apartament, podeaua balconului era nouă, culoarea faină, doar că în timp suprafața acesteia s-a deteriorat. De la ploaie, soare, praf, grădină, etc... Nu i-am făcut nimic în toți acești ani, doar curățat și spălat oleacă. Anul acesta, dacă tot am aflat că urma să stăm mai mult în casă din cauza restricțiilor legate de coronavirus, ne-am zis că poate e un moment bun să-i redăm din strălucirea pierdută :) Așa că ne-am apuc de treabă, de la mic la mare. Mai marele familiei s-a ocupat să curețe ce se adunase atâta timp sub ele, printre care și piese de lego, jucării demult pierdute și acum regăsite și multă murdărie. Zmuerica și Lucacinul au vrut musai să frece lemnul, orice implică apa e semn de bălăceală pentru ei. Iar eu m-am ocupat de revopsit cu un lac special pentru bangkirai și în câteva zile am avut podeaua ca nouă. Altă viață! Numai bine de a începe un nou sezon în grădina din balcon.