Încet, încet mi se pare că acest spațiu virtual devine un cufăr de amintiri, îmi place să le mai răscolesc din când și să dau peste unele povești mai vechi, de unele dintre ele chiar mă și amuz. Dar așa-i cu trecerea timpului, începi să clasifici amintirile, care în vesele, care în triste, nostalgice, amuzante, nostime, unele pe care nici nu mai vrei să ți le amintești, altele pe care ți le amintești cu mare drag și dor. Dar cufărul ăsta al meu mai are și o altă față, am multe povești care stau și așteapă să fie publicate, unele dintre ele au doar titlu, altele câteva fotografii, puține au și câteva cuvinte, căci ele sunt pentru mine cel mai greu de adunat. Oricum cred că așteptarea asta se așează cumva cu un sens și când simt că e momentul potrivit, le scot la iveală. Cam asta mi-am propus . De exemplu, această tartă însiropată cu portocale așteaptă de aproape 2 ani în cufăr, dar cum încă-i vremea citricelor, mi se pare că-i un moment bun să o alătur celorlalte din colecția dulce a blogului.


A fost o tartă de bun venit, așa i-am zis atunci, pentru mama când a fost pentru prima dată în vizită la noi, când bobul mic avea abia 3 luni, iar afară în loc de primăvară și soare cald de început de aprilie se instalase gerul și vremea rece. Siropul de portocale aromat cu cardamon ne-a dus cu gândul la căldura și culorile Marocului, de care am tot auzit și citit povești frumoase.

Ingrediente pentru aluat:

• 120 gr unt moale, nesărat
• 1 portocală: coaja rasă + suc
• 100 gr zahăr brun
• 2 ouă
• 175 gr griș
• 100 gr pudră de migdale
• 1 1/2 lg praf de copt

Sirop:

• 300 ml suc de portocale
• 100 gr zahăr sau alt îndulcitor (miere, sirop de arțar, dar într-o cantitate mai mică)
• 8 capsule de cardamon, zdrobite

Untul, zahărul și coaja de portocală se amestecă bine într-un vas până capătă un aspect cremos. Unul câte unul se încorporează ouăle. Separat se amesecă ingredientele uscate - grișul, pudra de migdale și praful de copt, într-un alt vas. Apoi, împreună cu sucul de portocală, se încorporează în amestecul de unt.

Se toarnă compoziția într-o formă cu pereți detașabili (20cm diametru, unsă cu unt) și se întinde ușor cu o lingură, compoziția nefiind suficient de lichidă ca să se uniformizeze singură.

Se pune la cuptor (încălzit în prealabil la 180°C) pentru 30-40 de minute, până când se rumenește nițel.


Între timp se pregătește siropul: într-un vas se pun pe foc sucul de portocale, zahărul și capsulele de cardamon zdrobite. După ce zahărul este vizibil topit se mai ține siropul pe foc mediu încă vreo 5 minute, până capătă un aspect vâscos.


Se însiropează apoi tarta scoasă din cuptor, dar încă călduță. Eu am preferat să nu filtrez siropul ci să folosesc și pulpa de portocale din el, dar am scos capsulele de cardamon din acesta. Se lasă să se răcească complet și se poate servi cu un iaurt mai gras.

Salut și ce mai faceți? După tot belșugul creativ și plin de activități meșteșugărești din decembrie, începutul de an a pornit mai molcom pe aici, de fapt chiar am avut nevoie și căutat o perioadă de hiatus. Un hiatus mai mult în gânduri și idei, căci în rest are grijă un puștiulică să mă golească de și să mă încarce la loc cu energie. Un puștiulică care între timp a făcut 2 anișori - ciupiți-mă de piele că eu încă nu știu cum au trecut așa repede. În timp ce eu mă refugiez cu nostalgie în amintirile de acum două ierni, când era cât un bob mic, firav și micuț în brațele noastre, deja suntem în plin proces de căutare a unei grădinițe pentru el. Dar în timp ce noi o să ne ocupăm de asta, cu vizite și telefoane de dat și detalii de aflat, vă las cu o poveste vizuală și colorată.


Acum o lună, tot într-o duminică, casa s-a umplut de soare și mult entuziasm, căci am organizat primul atelier creativ. Vorba vine atelier, a fost mai mult o întâlnire între niște fete pasionate de frumos și lucruri făcute de mână. Ce-am meșteșugărit? Flori de hârtie, căci iarna și griul de afară nici că-s mai potrivite pentru ele. Baza de inspirație ne-a fost cărtea Paper to Petal, de care am mai povestit aici, sulurile de hârtie fină și colorată, uneltele și accesoriile de lucru, dar și câteva delicioase deserturi pregătite de invitatele mele. Și cum atelierul a fost cu câteva zile înainte de ziua lui Petersen, m-am gândit că un tort, îmbrăcat în marțipan și ornat cu flori de hârtie (și nu cu taste de calculator) ar fi cel mai potrivit. Hai că n-a fost prea mult roz, am pus și o fărâmă de albastru. :)


Povestea atelierului și a acestei speciale după-amiezi de duminică, văzute însă prin ”alți ochi”, a spus-o frumos Andreea aici, delectare ușoară! :)

La mulți ani! Să fie Anul cel Nou un an bun și cuminte, cu bucurii și sănătate din belșug, cu șotii și ghidușii, cu soare și nori pufoși de ploaie, cu oameni frumoși și povești minunate.

Cum se face că sărbătorile iernii sunt atât de mult așteptate, dar ca mai în fiecare an, trec așa repede? Ne pregătim cu atâta elan și apoi, hop, am împodobit bradul, a venit Moșu', au trecut colindele și urăturile, am petrecut anul vechi și l-am întâmpinat pe cel nou, au venit și plecat oaspeții sau noi ne-am întors pe la casele noastre, ne-am liniștit și o luăm de la capăt. Dar chiar dacă trec ele așa repede, adunăm amintiri frumoase din urma lor. Amintirile mele, în afară de cele de mai sus, sunt și cele legate de entuziasmul cu care am pregătit cadourile pentru desaga Moșului.


De ceva luni încoace tot încerc să fac diverse lucruri în casă în loc să le cumpăr gata făcute de la magazin. Motivul nu este neapărat că nu ar fi bune/sănătoase/ieftine/etc. cele din comerț, mai este și plăcerea mea de a meșteșugări, de a crea și curiozitatea. Acum vreo lună și un pic aceste motive mi-au dat curaj să încerc un lucru nou - săpunul natural făcut în casă. Am citit și răsfoit pagini întregi, despre acest subiect (în special despre soda caustică, căci fără ea, deși periculoasă, nu poți să faci săpunul), am căutat și strâns uneltele de lucru și ingredientele - uleiurile. Apoi într-o zi, i-am trimis pe cei doi năzdrăvani la o plimbare pe afară, iar eu mi-am pus masca și mănușile de protecție și am transformat bucătăria în laborator. A doua zi, după ce am așteptat cu nerăbdare, am tăiat primele mele săpunuri. Primul, mai mult de test, a fost un săpun cu 100% ulei de măsline, care a căpătat peste noapte o culoare de verde fistic, iar în timp s-a albit. Pentru a-l testa însă propriu-zis, a trebuit să mai aștept, vreo patru săptămâni, exact până de Crăciun. Ei, acesta a fost momentul când am primit ideea și eu am acceptat-o cu entuziasm că aceste săpunuri ar fi perfecte pentru darurile de pus sub brad. Pe lângă cel cu ulei de măsline am mai făcut încă două feluri: unul cu un amstec de uleiuri de bază și parfumat discret cu portocale și scorțișoară, iar altul cu lapte de migdale (o paranteză neapărat aici - după ce faci laptele de migdale, poți folosi restul de migdale măcinate și uscate la felurite rețete), fulgi de ovăz, cu uleiuri esențiale de lavandă și arbore de ceai. Cele din urmă vor fi gata abia pe la mijlocul lui ianuarie, dar am avut grijă să atașez un bilețel cu această notă celor care le-au primit în dar.


Săpunul a fost începutul, în următoarele zile am pus la cale și în practică întreg planul de atac. :) Chiar dacă pe blog am povestit în acea perioadă despre felicitările handmade, hârtia de împachetat personalizată, am trimis scrisori în schimbul poveștilor cu fapte bune (ce sper că au ajuns deja la destinație), am mobilizat o comunitate de oameni frumoși de aici să se implice cu un gest mic în proiectul ShoeBox, am ținut un atelier creativ de iarnă cu flori de hârtie (despre care încă n-am apucat să povestesc, dar a făcut-o frumos Andreea), am mai făcut un brad creativ de Crăciun și pe lângă toate celelalte treburi de mămică de lucacin și altele de-ale casei, în paralel mai meșteșugăream la ceva - niște săculeți de pânză umpluți cu câteva bunătățuri.

Am ales să folosesc săculeți de pânză în loc de ambalajul/hârtia de împachetat cadouri. De ce să arunci ambalajul unui cadou când ar putea să-ți fie util la ceva? În călătorii, la păstrarea unor lucruri în dulap, etc. Pentru ei am folosit un simplu material alb de bumbac, pe care i-am ornat cu niște desene. Am cioplit niște ștampile de cauciuc, Lucacinul mi-a dat câteva blocuri de lemn ca să le pot aplica mai ușor, m-am inspirat de ici-colo să fac câteva forme și cu un strop de vopsea specială le-am aplicat pe bucățile de material pregătite. Am cusut apoi săculeții, Lucacinul mi-a dat și el o mână de ajutor, i-am călcat, le-am pus câte o sfoară de prindere și buni au fost pentru umplut.


Iar bunătățurile de pus în el au fost, ce-i drept, cam dulci. Caramele cu unt și frișcă, biscuiți speculoos și alții colorați cu pudră de ceai verde, orangettes - felii de coajă de portocală confiate și trase prin ciocolată neagră, smochine uscate învelite în ciocolată cu-n strop de sare de mare, câteva creme dulci: alune de pădure și ciocolată neagră, o pastă de caramel și alta de ciocolată albă și frișcă și un chutney de mere și stafide.


După ce le-am pregătit pe toate, a urmat partea cea mai plăcută, să le dichisesc. Dar cred că cea mai plăcută parte tot rămâne gestul de a le oferi în dar și de a fura un zâmbet în schimb de la cei care le-au primit.


Anul acesta am preferat să cumpăr doar ingrediente şi unelte cu care să meşteşugăresc singură darurile de Crăciun. De ajutor mi-au fost spiridușii mei, știu ei care, dar și Moșu', căci ce fel de Crăciun fără de Moș? Nu știm cum a poposit el pe balconul nostru, dar l-am invitat cu drag în casă, să ne povestească de ale lui și apoi să împartă darurile ce așteptau cuminți sub brad.