Amintiri din vara grâului copt

28 feb. 2016

Nu știu ce-mi place mai mult, primăvara sau vara, dar cum nici una, nici cealaltă n-au sosit încă, nu-mi rămâne decât să-mi amintesc prin niște fotografii de ele. Iar azi mi-am amintit de vara anului trecut.


Și mi-am amintit mai ales de cea petrecută acasă, la Susleni. Am făcut deja un obicei în ultimii ani să petrecem mijlocul verii acolo, acum doi ani a fost tare frumos și ne-am gândit să repetăm experiența și anul trecut, bucurie pentru Luca și noi, bucurie și pentru bunica Dida și bunelul Mișa. Ne-am pârpâlit la soare și ne-am ascuns de căldură în casa răcoroasă, am umblat desculți prin ogradă și am cules zmeură, vișine, șorcovi și alte bunătățuri chiar din grădină. Am salutat câmpurile de floarea-soarelui și lanurile de grâu copt. Verișorii s-au zbânțuit pe afară, de aproape au întors grădina cu fundu-n sus, spre ”disperarea” bunicului. Chiar dacă eu de data asta n-am fost în cea mai bună stare, nici fizică, nici morală, mi-era rău și zi, și noapte căci Zmeurica noastră era pe atunci chiar cât o zmeură de grădină, totuși mi-a făcut bine să fiu acolo, acasă. Nici nu-mi vine să cred că acum e un pui de om, aici, cu noi și în brațele noastre. Sper să se bucure și ea de zile de vară în grădina bunicilor și de ospitalitatea lor și să mai umplem împreună borcane cu dulceață de amintiri așa cum am făcut-o și astă vară și de fiecare dată când mergem acasă.

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu