Un pic mai târziu, dar vă doresc un...
Am promis, atunci cînd v-am arătat proiectul celor două fotolii vechi, că va urma şi un post mai detaliat despre întreg procesul de recondiţionare. Ei, azi a sosit momentul. Motivele: cîţiva vizitatori dornici de DIY (cu această ocazie am aflat că aceste tipuri de fotolii nu sunt chiar rarităţi), demonstrarea că în tot acest timp fotoliile încă rezistă şi sunt unele dintre piesele de rezistenţă ale casei, dar nu în ultimul rând: o promisiune este o promisiune :)
Să purcedem la treabă aşadar:
Pas 1: Identificarea părţilor de recondiţionat
Fotoliile găsite de noi au avut nevoie de o recondiţionare totală: tapiţeria, buretele, suporţii de cauciuc, cadrul de lemn. Cu grijă am demontat fiecare fotoliu şi am obţinut câteva piese: scaunul, cele două cadre de lemn şi 4 seturi de şuruburi, piuliţe şi şaibe.
Pas 2: Scoaterea tapiţeriei şi a buretelui vechi
Ei, aici am purces cu adevărat la treabă. Scoaterea tapiţeriei nu a fost un lucru chiar simplu; era bătută bine în cuie mici şi voinice, dar cu un cleşte au cedat. Nu ne-am îngrijit să fim atenţi cu materialul şi să-l scoatem delicat, întrucât urma să le facem huse noi.
O altă parte ce a necesitat reparaţie au fost fâşiile de cauciuc ce susţin buretele şi implicit greutatea corpului. Din cauza uzurii acesteia, unele erau mai slabe, altele chiar un pic rupte, dar le-am putut îndrepta şi întinde îndeajuns încât să nu fie nevoie de altele. Altfel, nu sunt sigură de unde am fi putut face rost. Oricum, aici a fost nevoie de mai multa forţă, să-i spunem chiar, una bărbătească - "May the schwartz be with you!" :)
Pas 3: Aplicare burete şi husă de protecţie noi
Buretele a fost altă parte ce a trebuit schimbată complet. La Hornbach am găsit exact dimensiunile şi grosimea bureţilor de care aveam nevoie pentru a-i înlocui pe cei vechi. Nu am făcut decât să îi decupăm pe dimensiunile cadrului de lemn ale scaunului şi să le lipim de marginile acestuia.
Pentru că am ales să facem huse detaşabile, a fost nevoie de o husă de protecţie a buretelui, peste care să poată fi îmbrăcată husa propriu-zisă. Aici a fost simplu, am găsit un material pe care îl aveam deja acasă; l-am potrivit şi tăiat în 2 bucăţi: una pentru spătar, alta pentru şezut) şi am învelit cu ele bureţii. Le-am fixat cu un capsator special pentru tapiţerie de cadrul de lemn. Rezultatul a fost chiar foarte bun, ai fi zis că nici nu mai era nevoie de alte huse :)
Pas 4: Şlefuirea lemnului
Întrucât vechiul lac de lemn era foarte uzat am decis să-l scoatem prin şlefuire. Pentru asta nu ai nevoie decât de ceva hartie abrazivă sau şmirghel şi ceva răbdare până ajungi la lemnul orginal. O altă problemă a fost stratul gros de adeziv aplicat neuniform la îmbinările dopurilor de lemn, pe care l-am scos mai greu. Pentru a ne uşura munca am aplicat o soluţie de diluare a vopselurilor vechi.
Pas 5: Aplicare lazură pe bază de apă
În magazinele de specialitate găseşti o gamă largă de vopseluri şi lacuri de lemn. Ne-a luat ceva timp până să ne hotărâm ce culoare s-ar potrivi, dar un lucru sigur pe care l-am ştiut de la început a fost că am vrut ceva cât mai puţin toxic. Am găsit unul din gama Ecolasure Extra de la Köber, lazură sau baiţ pe bază de apă. 2 straturi au fost suficiente, iar uscarea - rapidă.
Pas 6: Design huse şi crearea lor
Poate asta a fost partea cea mai creativă pentru mine, pentru ca pe lângă alegerea materialului a trebuit să concep şi să creez husele. Ca opţiune de material am ales metrajele IKEA, pentru că sunt rezistente, sunt din bumbac şi au un imprimeu potrivit gustului meu. Pentru că am optat pentru o culoare deschisă, cu mult alb, am decis că husele trebuie să fie detaşabile pentru a putea fi spălate. Ei, a trebuit să-mi chem muzele mele matematiciene şi cele cu viziuni 3D şi să concepem un model care să stea cât mai fix pe fotoliu şi să poată fi scos şi îmbrăcat uşor. Drept manechin am folosit chiar fotoliul şi am croit aproape pe el. Nu a mers totul chiar bine de la început, am descusut de câteva ori piesele, am refăcut designul, dar în final am reuşit. Iar din materialul rămas mi-a ajuns chiar pentru două huse de perne decorative. Cool, nu? :)
Pas 7: Îmbinarea părţilor -> fotoliile renovate
Îmbinarea părţilor recondiţionate a fost partea simplă şi cea mai entuziasmantă: deşi imi imaginam cum aveau să arate fotoliile 'noi', până nu le-am asamblat nu ne-am putut bucura din plin de reuşita noastră.
De multe ori mai arunc un ochi pe ici pe colo pe scara blocului sau marginea străzii să vad ce lucruri le pot adopta şi reface, pentru că, de ce nu, reciclarea e un lucru bun şi contrar legii lui Murphy, nu este ilegală, nu este imorală şi nu îngraşă!
Să purcedem la treabă aşadar:
Pas 1: Identificarea părţilor de recondiţionat
Fotoliile găsite de noi au avut nevoie de o recondiţionare totală: tapiţeria, buretele, suporţii de cauciuc, cadrul de lemn. Cu grijă am demontat fiecare fotoliu şi am obţinut câteva piese: scaunul, cele două cadre de lemn şi 4 seturi de şuruburi, piuliţe şi şaibe.
Pas 2: Scoaterea tapiţeriei şi a buretelui vechi
Ei, aici am purces cu adevărat la treabă. Scoaterea tapiţeriei nu a fost un lucru chiar simplu; era bătută bine în cuie mici şi voinice, dar cu un cleşte au cedat. Nu ne-am îngrijit să fim atenţi cu materialul şi să-l scoatem delicat, întrucât urma să le facem huse noi.
O altă parte ce a necesitat reparaţie au fost fâşiile de cauciuc ce susţin buretele şi implicit greutatea corpului. Din cauza uzurii acesteia, unele erau mai slabe, altele chiar un pic rupte, dar le-am putut îndrepta şi întinde îndeajuns încât să nu fie nevoie de altele. Altfel, nu sunt sigură de unde am fi putut face rost. Oricum, aici a fost nevoie de mai multa forţă, să-i spunem chiar, una bărbătească - "May the schwartz be with you!" :)
Pas 3: Aplicare burete şi husă de protecţie noi
Buretele a fost altă parte ce a trebuit schimbată complet. La Hornbach am găsit exact dimensiunile şi grosimea bureţilor de care aveam nevoie pentru a-i înlocui pe cei vechi. Nu am făcut decât să îi decupăm pe dimensiunile cadrului de lemn ale scaunului şi să le lipim de marginile acestuia.
Pentru că am ales să facem huse detaşabile, a fost nevoie de o husă de protecţie a buretelui, peste care să poată fi îmbrăcată husa propriu-zisă. Aici a fost simplu, am găsit un material pe care îl aveam deja acasă; l-am potrivit şi tăiat în 2 bucăţi: una pentru spătar, alta pentru şezut) şi am învelit cu ele bureţii. Le-am fixat cu un capsator special pentru tapiţerie de cadrul de lemn. Rezultatul a fost chiar foarte bun, ai fi zis că nici nu mai era nevoie de alte huse :)
Pas 4: Şlefuirea lemnului
Întrucât vechiul lac de lemn era foarte uzat am decis să-l scoatem prin şlefuire. Pentru asta nu ai nevoie decât de ceva hartie abrazivă sau şmirghel şi ceva răbdare până ajungi la lemnul orginal. O altă problemă a fost stratul gros de adeziv aplicat neuniform la îmbinările dopurilor de lemn, pe care l-am scos mai greu. Pentru a ne uşura munca am aplicat o soluţie de diluare a vopselurilor vechi.
Pas 5: Aplicare lazură pe bază de apă
În magazinele de specialitate găseşti o gamă largă de vopseluri şi lacuri de lemn. Ne-a luat ceva timp până să ne hotărâm ce culoare s-ar potrivi, dar un lucru sigur pe care l-am ştiut de la început a fost că am vrut ceva cât mai puţin toxic. Am găsit unul din gama Ecolasure Extra de la Köber, lazură sau baiţ pe bază de apă. 2 straturi au fost suficiente, iar uscarea - rapidă.
Pas 6: Design huse şi crearea lor
Poate asta a fost partea cea mai creativă pentru mine, pentru ca pe lângă alegerea materialului a trebuit să concep şi să creez husele. Ca opţiune de material am ales metrajele IKEA, pentru că sunt rezistente, sunt din bumbac şi au un imprimeu potrivit gustului meu. Pentru că am optat pentru o culoare deschisă, cu mult alb, am decis că husele trebuie să fie detaşabile pentru a putea fi spălate. Ei, a trebuit să-mi chem muzele mele matematiciene şi cele cu viziuni 3D şi să concepem un model care să stea cât mai fix pe fotoliu şi să poată fi scos şi îmbrăcat uşor. Drept manechin am folosit chiar fotoliul şi am croit aproape pe el. Nu a mers totul chiar bine de la început, am descusut de câteva ori piesele, am refăcut designul, dar în final am reuşit. Iar din materialul rămas mi-a ajuns chiar pentru două huse de perne decorative. Cool, nu? :)
Pas 7: Îmbinarea părţilor -> fotoliile renovate
Îmbinarea părţilor recondiţionate a fost partea simplă şi cea mai entuziasmantă: deşi imi imaginam cum aveau să arate fotoliile 'noi', până nu le-am asamblat nu ne-am putut bucura din plin de reuşita noastră.
De multe ori mai arunc un ochi pe ici pe colo pe scara blocului sau marginea străzii să vad ce lucruri le pot adopta şi reface, pentru că, de ce nu, reciclarea e un lucru bun şi contrar legii lui Murphy, nu este ilegală, nu este imorală şi nu îngraşă!
12/11/2010
2
commentarii
Dap, am căzut şi eu în capcana timpului. Am fost cam puţin creativă în ultima vreme şi am lăsat blogul cu umbrelele să se odihnească un pic. Iar ca să nu-mi supăr muzele că nu mai ascult de ele atunci când îmi trimit idei, le-am creat un nou loc plin de inspiraţie, unde să se joace un pic, cât timp eu mă ocup de alte treburi. M-am gândit să-l împărtăşesc şi cu voi :)
The Simple Way l-am numit, pentru că e un mod simplu şi uşor de a aduna de ici de colo lucruri (în special imagini, cuvinte, muzici) pe care le văd, aud şi simt, de prin locurile virtuale pe care le vizitez aproape zilnic. E ca un carnet de idei şi lucruri ce mă inspiră şi nu vreau să le uit.
Locul de joacă îl aveam cam de prin martie, de când am descoperit Tumblr-ul şi mi-a plăcut instantaneu. Atunci am găsit inspiraţie doar pentru proiectul floralo-fotografic Flowers as Poetry; acum am revenit şi la alte muze :)
Au, cam multe bloguri, nu? :)
11/20/2010
No commentarii
Iar caut corespondentul în română pentru "crumbles" şi nu găsesc unul potrivit; doar o expresie detaliată despre acel "aluat, mai solid aşa, făcut din făină, unt şi zahăr, pe care după ce l-ai răcit bine în frigider, îl razi sau sfarămi peste un strat bun de fructe". Iar dacă vă mai aduceţi aminte, l-am mai folosit, drept Streusel aici.
Ori am fost eu cam ocupată, ori a trecut timpul pe lângă mine, dar am un gust amar că nu am profitat din plin în bucătărie de fructele verii. De mâncat, am avut parte, însă cu gătitul lor a fost mai greu. Aşa că zilele astea am dat fuga la piaţă şi am luat ultimele fructe din sezonul cald: prune şi piersici. Dar azi vă povestesc despre primele :)
Crumbles:
- 210g (1 1/2 cup) făină; în reţeta originală sunt 90gr (3/4 cup) făină de mei şi 120gr (3/4 cup) făină de orez brun, eu însă neavînd la îndemână nici una din cele două, am improvizat folosind în părţi egale, făină de orz şi griş.
- 65g (1/2 cup) amidon de porumb (cornstarch)
- 1/4 lg cardamon
- praf de sare
- 80gr unt nesărat tăiat cubuleţe
- 1/4 cup zahăr (de orice tip)
Amestecul de prune:
- 1/2kg prune (dar depinde şi de preferinţele proprii în privinţa abundenţei de fructe), tăiate felii subţiri
- 1/4 cup zahăr
- coaja rasă de la o lămâie
- 2Lg suc de lâmăie
- 2Lg amidon de porumb
1. Într-un bol mare se amestecă bine făina, amidonul de porumb, cardamonul şi praful de sare. Apoi se înglobează zahărul şi untul sfărâmând cu degetele pănă se leagă bine aluatul (eu i-am pus şi un pic de lapte). Din acesta se formează câteva bile de aluat, care se pun la congelator pentru a se răci bine, ca să poată fi mai uşor date prin răzătoare.
2. Se preîncălzeşte cuptorul la 180°C.
3. Prunele se feliază subţire şi se amestecă cu restul ingredientelor şi se aşază într-o formă de ceramică, mai adâncă (pentru ca fructele se vor 'topi' în cuptor şi vor lăsa mult suc).
4. Peste ele se rade aluatul şi se pune la cuptor pentru 30 de minute.
A ieşit minunat, poate un pic cam crocant (cred asta din cauza tipurilor de făină folosite). A fost o surpriză şi pentru mine să văd aproape un gem de prune sub stratul de aluat, de o culoare minunată.
Un perfect mic dejun pentru o zi de toamnă atât de frumoasă :)
(sursă inspiraţie - Tartelette)
10/12/2010
No commentarii
Azi am simţit toamna, cu ploaia mocănească de dimineaţă şi cu soarele auriu şi căldura blândă de după amiază. A fost o zi cu spor, cu muzică, flori şi fructe în bucătărie, împreună cu muzele mele răzleţe. Ne-am distrat, feliind prune şi piersici, amestecând unt şi făină, mirosind a scorţişoară, nucşoară şi cardamon...
V-am făcut poftă? Dacă da, reveniţi pe aici zilele astea, pentru două reţete bune, bune :)
10/10/2010
No commentarii
Sunt un mare fan IKEA, recunosc :). Îmi amintesc şi acum cum am aflat prima dată de IKEA. Ne uitam la un film, iar la un moment dat s-a adus vorba de o canapea roşie, IKEA, însă pentru mine nu a reprezentat nimic acest cuvânt. Nu acelaşi lucru şi despre Ionuţ, care se pare că era mai bine informat pe vremea aceea. Ei, aşa am aflat şi eu. Iar când a venit în Ro. m-am bucurat şi mai tare, deşi chiar atunci îmi făceam bagajele pentru Berlin, unde cu prima ocazie am ajuns şi într-un magazin IKEA.
Îmi plac comoditatea şi simplitatea lucrurilor de acolo, dar şi originalitatea ideilor cu care vine din când în când. De curând am dat peste o idee, o carte de fapt, care s-a distribuit doar in Suedia - 'mama' Ikea, o carte cu reţete un pic altfel, prezentate într-un mod unic şi creativ:
"We wanted to ensure a connection between IKEA's kitchen appliances and one of the best things you can do in a kitchen, some great baking. So the main attraction in the campaign became a 140 page coffee-table baking book presented in a very visually unique and spectacular way.
90% of all the photographs taken in baking books look extremly alike. We wanted to try something different and present the recipes in a totally new fashion.
We let ourselves be inspired by high fashion and japanese minimalism. The idea of the book became to tone down the actual cake and put the ingredients in focus. The recipes are presented as graphic still-life portraits on a warm and colourful stage. And when you turn the page you see the fantastic result.
Enjoy."
Îmi plac comoditatea şi simplitatea lucrurilor de acolo, dar şi originalitatea ideilor cu care vine din când în când. De curând am dat peste o idee, o carte de fapt, care s-a distribuit doar in Suedia - 'mama' Ikea, o carte cu reţete un pic altfel, prezentate într-un mod unic şi creativ:
90% of all the photographs taken in baking books look extremly alike. We wanted to try something different and present the recipes in a totally new fashion.
We let ourselves be inspired by high fashion and japanese minimalism. The idea of the book became to tone down the actual cake and put the ingredients in focus. The recipes are presented as graphic still-life portraits on a warm and colourful stage. And when you turn the page you see the fantastic result.
Enjoy."
Mai multe "reţete vizuale" puteţi vedea aici şi poate, poate dacă a avut succes în Suedia, vom găsi cartea şi în Ro.
(sursă text şi fotografii: Forsman & Bodenfors via Anthology Magazine)
10/10/2010
3
commentarii
M-am trezit dis-de-dimineaţă cu muzele roind în jurul meu şi am purces la treabă împreună, una mai dibace decât cealaltă, de i-am făcut Eugeniei un şirag de pus la gât. O fâşie de material, câteva mărgele de lemn şi o sfoară de mătase... nu ştim dacă este un colier sau o eşarfă, dar sperăm să-i placă :)
La mulţi ani, draga noastră :)
PS: iar cu blugii, cu buzunarele aplicate, te facem o adevărată rockeriţă :P
La mulţi ani, draga noastră :)
PS: iar cu blugii, cu buzunarele aplicate, te facem o adevărată rockeriţă :P
10/06/2010
No commentarii
Iubirea pentru flori o am de la mama. Dar până voi avea o grădină minunată ca a ei, îmi place să umplu casa de flori, luate din piaţă, strânse de pe câmp, primite cu mult drag sau crescute din câteva seminţe... Iată doar câteva dintre ele...
9/19/2010
5
commentarii
Da, da... exact aşa. Ce vară poate fi asta fără un pahar de compot, ca atunci când eram mici... ? Mie îmi plăcea să-l beau un pic călduţ cu câţiva biscuţi de casă. Mmm, aroma aceea de mere care învăluie toată casa...
Eu am crescut cu două tipuri de compot: cel de vară, când aduni din grădină orice fruct găseşti la îndemână şi rezultatul este o băutură minunată, aromată în toate culorile. Apoi este cel de iarnă, la borcan, în combinaţii de fructe mai bine alese: căpşuni la căpşuni, vişine la vişine, zmeură la zmeură, coarne la coarne, struguri la struguri, etc.
Vai, şi ce bun este o cană de compot, răcoros după o baie fierbinte în mijloc de iarnă... Brr, că tot veni vorba de iarnă, iat-o că vine deja, sau cel puţin vara se mută pe alte meleaguri, peste mări şi ţări. Dar, vine ea, la vară :)
Din căteva mere, două piersici, o lămâie, un pic de zahăr brun şi un pic de scorţişoară, iată ce-a ieşit...
8/31/2010
2
commentarii
Veronica este o buburuză mică, iar pentru că a fost cuminte, cum numai o buburuză poate fi, nana Vica i-a cusut cu mare drag o rochiţă.
De ceva vreme mi-am tot propus să-i cos nepoţelei mele ceva, dar cu una, cu alta 'am scăpat' de această promisiune. Acum însă, în cele două weekend-uri în care am lucrat, m-am ţinut de treabă, ca să fie gata până la vacanţa de sfârşit de vară acasă...
Dintotdeauna, hainele pentru copii mi s-au părut într-un fel speciale de creat, poate pentru că sunt în miniatură şi necesită ceva abilităţi de minuţiozitate, atenţie şi răbdare. Pentru Veronica, am ales o rochiţă simplă, uşoară, de vară (chiar dacă deja ieşim din sezonul călduros...) care sper să-i fie bună şi sezonul următor.
Am ales modelul din colecţia măricică de reviste Burda, strânsă pentru momentele creative, am combinat două culori de material ca să-i ofer un pic de unicitate, am tăiat tiparul, croit piesele, apoi partea distractivă, le-am 'asamblat' :)
Recunosc ca au trecut ani buni de când nu am mai cusut o piesă de îmbrăcăminte cap-coadă (în liceu, când am primit maşina de cusut, am avut o perioadă foarte productivă :) ) şi poate mi-am pierdut un pic din exerciţiu, dar mi-a plăcut, aşa că, atunci cănd Mihai, frăţiorul Veronicăi, mai creşte un pic, nana Vica îi pregăteşte şi lui ceva :)
8/29/2010
5
commentarii
Simplu, uşor şi colorat. În culorile acestui sfârşit de vară şi minunat început de toamnă...
Mmm... D-e-l-i-c-i-o-s...
Săptămâna trecută, in drumul spre casă, după o zi de treabă, mi-am dat seama că vara deja se pregăteşte să plece şi face loc urmatorului anotimp. Lumina soarelui e mai caldă, mai strălucitoare, cerul mai albastru, dimineţile sunt mai răcoroase, miros de frunze uscate pe ici pe colo.
Ei, cum veneam eu, aşa agale, mi-au venit în gând morcovii din piaţă şi dovleceii din frigider, pentru o supă uşoară de seară. M-am gândit că ar putea ieşi o supă cremă delicioasă, cu un strop de ceapă calită niţel şi câteva linguri de smântănă, ca să-i ofere acea textură cremoasă. Zis şi făcut: morcovii şi dovleceii tăiaţi rondele, fierţi cât să poată fi mixaţi împreună cu ceapa călită, iar pe final un pic de sare şi smântâna ca să le lege pe toate în cea mai cremoasă supă. Seminţele de dovleac au înlocuit crutoanele obişnuite...
Mmm... D-e-l-i-c-i-o-s...
8/22/2010
2
commentarii
Donezi sânge şi primeşti o piesă vestimentară de colecţie. The Red Rail - un gest nobil, iniţiat de fundaţia olandeză Nobel şi un grup de 18 designeri ce au creat o colecţie de îmbrăcăminte şi accesorii. Colecţia a fost prezentată în cadrul Săptămânei Modei de la Amsterdam în iunie 2010, apoi timp de 6 luni acestea vor putea fi vizualizate pe situl proiectului, iar donatorii se pot înscrie pentru piesa favorită printr-un simplu email, dar ataşând numarul de donator.
"The Red Rail is a project initiated by Stichting Nobel with the aim to create a new generation of blood donors by promoting the act of giving.
As these items have been created with this spirit in mind, they can’t be bought with money. If you want to have them, you have to pay with your own gift to someone else, your blood."
Colecţia în sine este specială: materiale fluide şi delicate, croieli simple, culori pale, dar şi mult roşu - inspirat din ideea proiectului; piese aproape fragile, ca şi viaţa uneori.
Un mesaj al unui designer, Nicolaas Gerritsen, exprimă minunat gestul donării:
"Blood is the greatest thing and our body is rich in it, it gracefully rolls through our system. Elegantly descending and powerfully climbing; always on the go; in a humble service to your body. I think it is your human duty to share this wealth of healthy blood. Only when you realize how desperately some people need it, do you realize what an incredible small effort it is to give."
Un gest simplu ce trebuie făcut necondiţionat, dar prin astfel de proiecte, arta devine un scop altruist.
(imagini: The Red Rail via Ecouttere)
8/14/2010
No commentarii
Hai să recunoaştem, când a fost ultima dată când am pus sau am găsit o scrisoare într-o cutie poştală? Nu, nu una virtuală, ci una reală, din scara blocului? Personal, în ultima vreme, în afară obişnuitelor facturi şi a reclamelor printate (care din păcate generează atâtea resurse de hârtie irosite...), nu am găsit nimic care să-mi răscolească nerăbdarea şi fiorii unei surprize poştale. Acea nerăbdare cu care desfăceam cu grijă un plic, pe care adresa expeditorului şi a destinatarului erau scrise de mână sau surpriza unei vederi ce a călătorit un drum lung imprimat de ştampile poştale...
Dar ce ziceţi de o grădină pe care să o găsiţi într-o dimineaţă în cutia poştala? Sau o Postcarden. Eu m-aş bucura. Ca pe vremuri :)
O idee interesantă de la PostCarden - a mini living garden:
Dar ce ziceţi de o grădină pe care să o găsiţi într-o dimineaţă în cutia poştala? Sau o Postcarden. Eu m-aş bucura. Ca pe vremuri :)
O idee interesantă de la PostCarden - a mini living garden:
(imagini Postcarden via frankie magazine)
8/04/2010
5
commentarii
De obicei pentru un drum lung cu trenul aleg să fac rapid câteva sandvişuri, dar săptămâna trecută am pregătit ceva special pentru o călătorie în Ţara Tăşuleasa - un loc minunat în nordul ţării, natură de poveste şi oameni frumoşi. Am ales să bucătăresc rapid (deşi urmând paşii reţetei a durat un pic mai mult) un Quiche cu dovleceii pe care i-am fi lăsat în frigider pentru alte câteva zile.
Quiche-ul, un fel de mâncare devenit clasic franţuzesc, îşi are originile pe melaguri germane, în regatul medieval Lothtingen. Cuvântul provine de la nemţescul 'Kuchen' - prăjitură/chec, care iniţial a fost 'küche', apoi modificările aduse lui 'ü' şi 'ch', l-au transformat în 'kishe', iar apoi adaptat în francezul 'quiche'.
De felul lui, quiche-ul este o tartă, având o bază de aluat pre-copt şi o umplutură de legume, carne sau brânzeturi, legată printr-un amestec de ouă şi smântână. Un fel de omletă mai simandicoasă :P.
Reţeta o urmaţi mai jos, şi o atenţie deosebită să acordaţi şi notelor de subsol :)De felul lui, quiche-ul este o tartă, având o bază de aluat pre-copt şi o umplutură de legume, carne sau brânzeturi, legată printr-un amestec de ouă şi smântână. Un fel de omletă mai simandicoasă :P.
- 125g unt rece, tăiat cuburi, în plus un pic pentru forma de copt
- 250g făină, în plus un pic pentru forma de copt (*)
- 1 praf de sare
- 50g parmezan proaspăt ras
- 1 ou (**)
- Apă rece
- 2-3 dovlecei mari, daţi prin răzătoarea mare (***)
- 1 Lg sare
- 50 g unt
- O legătură ceapă verde, tăiat rondele
- 150 g crème fraîche (****)
- 3 oua mari
- Sare, piper
- O legătură arpagic verde, tăiat rondele
1. Se unge cu un unt o formă de tartă (24 cm diametru). Făina, sarea şi untul se sfarâmă bine cu mâinile, apoi se adaugă parmezanul ras. Se amestecă oul cu apa şi se inglobează în amestecul uscat pană se obţine un aluat ferm şi neted. Aluatul se întinde într-o foaie nu foarte subţire cu care apoi se 'îmbracă' forma de tartă. Se acoperă cu o hârtie de copt pe care se pune un strat de fasole boabe (eu am folosit o mână de alune de pădure :) ), pentru a-l pastra plat în timpul coecerii 'oarbe'. Forma se pune la rece, în frigider pentru 30 de minute. Cuptorul se preîncălzeşte la 200°C.
2. Se dă aluatul la cuptor pentru 15 minute, apoi se scoate hârtia de copt şi boabele de fasole şi se lasă la copt pentru alte 5 minute. Se scoate apoi şi se lasă să se răcească. Temperatura cuptorului se reduce la 180°C.
3. Se amestecă dovlecelul cu sarea şi se lasă într-o strecuratoare pentru 20 de minute pentru a se scurge lichidul. Se spală apoi bine în apă rece, se scurge bine într-un prosop. Se topeşte untul într-o tigaie, în care se adaugă ceapa verde şi se căleşte un pic, iar apoi se adaugă şi dovleceul scurs bine şi se mai călesc împreună cam 5 minute, până se avaporă lichidul. Înainte de a fi amestecate cu celelalte ingrediente, amse prăjeşte ceapa verde, se adaugă dovleceii şi tot ceea ce gatiti la foc mediu timp de aproximativ 5 minute, până când lichidul sa evaporat. Se răceşte un pic înainte de a fi amestecat cu celelalte ingrediente.
4. Smântâna, ouăle, sarea, piperul şi arpagicul se amestecă bine, apoi se încorporează în mixul de dovlecel si ceapă verde. Acesta se toarnă în forma copt şi aluat şi se dă la cuptor, iar peste 30 de minute, quiche-ul este gata :)
Note:
* - deşi reţeta nu specifică tipul făinii, eu am făcut o combinaţie de jumătate făină de grâu din măciniş integral şi o altă jumătate din făină albă (tip 650);
** - ei, oul l-am observat abia acum, nu şi când am făcut aluatul. De legat s-a legat bine, dar cel mai bine e să urmaţi reţeta ca la carte sau dacă sunteţi mai curajoşi, mergeţi pe 'neatenţia' mea şi v-a ieşi la fel de bine :) ;
*** - am pus acolo 2-3 la număr, dar acum depinde şi de forma de tartă pe care o folosiţi. Eu am folosit chiar 4-5 mai potriviţi;
**** - crème fraîche este smântâna cu un conţinut de grăsime cam de 28-30%. (Cred ca o să-mi printez poza asta de pe wiki cu feluritele produse lactate să o am la îndemână la bucătărit reţete simandicoase)
Şi dacă tot v-am spus la început de călătoria în Ţara Tăşuleasa, vă arăt un pic din minunatele locuri...
7/04/2010
No commentarii
Iar vin eu cu germanismele mele culinare :) Dar să ştiţi că ce vă prezint eu azi, nu este nici pe departe o reţetă nemţească, ci doar am luat-o iar din cartea mea de bunătăţuri scrise în această limbă.
Clafoutis - un desert franţuzesc, cu o textură de pudding, tradiţional din zona Limousine, care la origini era preparat din primele cireşe ale sezonului, iar acestea erau folosite necurăţate de sâmburi, tocmai ca în timpul coacerii, prăjitura să absoarbă din aroma de migdale pe care o produce miezul sămburelui. Tot la începuturi, erau folosite doar cireşele negre, cred eu, pentru că acestea fiind mai colorate, sucul lor de un roşu puternic să însiropeze aluatul. Acum însă, clafoutis se prepară şi cu alte fructe de sezon, cum ar fi: prune, mure, zmeură, mere, merişoare, dar în acest caz desertul poartă numele de Flaugnarde.
Hai, gata cu explicaţiile, să trecem la treabă! Mai jos aveţi reţeta şi ceva imagini before&after :) Bon apetit!
- Un pic de unt, pentru forma de copt
- 450g cireşe dulci, fără sâmburi
- 100g zahăr fin
- 2 ouă mari
- 1 gălbenuş
- 100g făină
- un praf de sare
- 175 ml lapte
- 4 Lg créme double
- 5 picături extract de vanilie sau migdale
2. Zahărul, ouăle şi gălbenuşul se bat cu telul sau cu mixerul electronic până mixul devine o cremă spumoasă.
3. Laptele, făina şi praful de sare se amesetă bine şi treptat se adaugă créme double-ul şi extractul de vanilie sau migdale, mix care apoi se omogenizează în cremă de ou de mai sus până se obţine un aluat cremos, ca o smântână lichidă. Acesta se toarnă încet în forma de copt peste cireşe.
4. Forma se dă la cuptor şi se coace Clafoutis-ul aproximativ 45 min, până când acesta capătă o crustă aurie şi o consistenţă fermă.
5. Copt fiind, Clafoutis-ul se scoate din cuptor şi se lasă să se răcească cel puţin 5 minute şi se poate servi un pic călduţ sau se răceşte complet la temperatura camerei şi se poate servi şi aşa :) Iar cu un pic de zahăr pudra este minunat. Délicieux!
(Notiţe: créme double se 'traduce' în termeni şi posibilităţi locale ca o smântână, un pic mai grasă...)
6/24/2010
No commentarii
