Cineva mi-a invadat bucătăria

by - 10/16/2012

Cam de o lună aşa, mai exact de când a început şcoala, cineva a început să-şi facă temele în bucătăria mea. Nu cu pixul în caiet la masă, ci pe blatul de gătit, printre unelte, cuţite şi tot felul de ingrediente, urmărind reţetele în format full HD :)


El e, menneer Petersen, noul învăţăcel în ale bucătăriei. Aici, în partea flamandă a Belgiei, statul oferă o a doua şansa adulţilor (nu că Petersen ar vrea să se reprofileze) pentru a-şi căuta un nou ţel pe tărâmul vieţii profesionale sau descoperirea unor noi pasiuni pentru ocupat timpul liber - aşa zisele CVO-uri sau centre pentru educaţia adulţilor. Domeniiile sunt variate, de la cursuri pentru învăţarea limbii până la obţinerea de diplome de bucătari şefi, economişti, fotografi, frizeri, etc. Cursurile urmează programul instituţiilor de învăţământ, sunt săptămânale, în general seara, ca să poţi combina şi job-ul curent, au teste sau examene de final, se împart pe module de câte un semestru şi se pot întinde de la 1 an până la 3 ani sau chiar mai mult. Costă destul de puţin, ca în general tot învăţământul de stat, iar şcolile sunt destul de bine pregătite, utilate aşa încât să te înveţe ultimele noutăţi în ale meseriei.

Aşa se face că, acum mai multe luni, la o mică petrecere între prieteni, am cunoscut un profesor universitar în domeniul matematicii care ne spunea cu mult entuziasm cum a învăţat el să gătească la o astfel de şcoală, începând cu cele esenţiale, de la curăţatul şi tăiatul legumelor până la aranjatul în farfurie şi servire. Discuţia a trecut lin de la integrale şi derivate la cartofi la cuptor şi deserturi cu fructe :) Nu după puţin timp, Petersen îmi zice că se duce să se înscrie. Eu la vremea respectivă, eram cu al meu entuziasm pentru atelierul de gătit din Franţa, am ridicat o sprânceană şi i-am râs aşa un pic în nas, că deh, eu mă duc să învăţ tocmai în inima Burgundiei. Tocmai bine că peste 2 săptămâni eu am renunţat şi m-am întors, având alte perspective în gând :)

Şi aşa, cam de o lună, o dată pe săptămână (sper pe viitor mai des) în bucătărie s-au pegătit pe rând o supă Brunoise, un piure şi un pui în sos de roşii şi ciuperci cu orez. Tare bune toate, dar cel mai mult mi-a plăcut supa cremă de dovleac, care a apărut din senin în frigider. A fost adusă de la şcoală, ca probă de degustat şi mi s-a promis că va fi repetată şi acasă.

Iar ca să vă conving, iaca şi dovada fotografică:

Supa Brunoise:


Supa cremă de dovleac :


Pui în sos de roşii şi ciuperci cu orez:


Iar reţetele... da, d-le Petersen, vrem şi reţetele!

Am dat şi eu o mână de ajutor la tăiat ciuperci sau amestecat în tigaie, dar cea mai multă muncă a făcut-o noul ucenic. Şi nu mai zic, într-o zi a stat până la 3 dimineaţa să taie legumele, care cubuleţe, care julienne, aşa cum a zis proful. Pfiu.. ca la carte! Dar mai fur şi eu câte un truc, de exemplu, să-mi fie ruşine, dar eu nu ştiam că piureul de cartofi se face cu lapte cald (şi nu rece!) asta după ce ai scurs cartofii din apă şi i-ai mai pus pe foc oleacă...

Ei, dar ca să nu fiu mai prejos, deşi nu mă pricep încă la delicateţuri din astea, mă duc să fac o salată de quinoua şi un tabbouleh. Hai poftă mare!

You May Also Like

6 commentarii

  1. mmm, mi-ai făcut poftă de supă de dovleac, ia să încropesc și eu una că n-am mai mâncat de anul trecut pe vremea asta :)
    felicitări ucenicului, să devină vrăjitor în bucătărie! :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da da, şi eu mai vreau, mai ales că-i sezonul acum :) doar că am rămas fără instrumentul principal - mixerul, şi cum o încercare de a pasa o supă de morcovi a eşuat, zic să mai aştept, poate n-o trece aşa repede dovlecii...

      Ștergere
  2. Daca e vorba de o supa crema, merge cu blenderul :D Altfel, manual cu strecuratoare/sita sau eventual bagati intr-o punga si zdrobiti cu ciocanul de snitele, un borcan plin cu apa, etc.

    Felicitari sotului tau si succes mai departe! Poate ne arata si noua ce ii invata la scoala cu privire la aranjat mancarea. Asta as fi foarte curioasa sa aflu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ui, si noi care ne gandeam sa imprumutam un mixer de la vreun concetatean, sau... conational.

      De fapt mie cel mai tare la scoala de gatit imi era teama de aranjatul mancarii. Mi s-a povestit inainte ca se pune mult accent pe asta la scoala, iar eu imi pun mai rar talentul artistic in lumina.
      Am fost insa usurat sa vad ca proful/scoala este relaxat la capitolul asta deocamdata, si pune mai mult accentul pe ordine si curatenie in ... bucatarie.

      Deci eu aleg sa las partea asta pe mana altora, deocamdata.
      Si am vazut niste aranjamente traznet pe http://melculbucatar.blogspot.be/ ! De pus in rama! Iti lasa gura apa! :) Poate ma inspir si eu cu idei. :)

      Multumesc!

      Ștergere
    2. Merge si cu imprumutatul daca ai de la cine :D

      Cat priveste ce povestesti despre scoala, ordinea si curatenia in bucatarie pot fi o piatra buna de temelie pentru viitoarea ordine si curatenie din farfurie :D

      Multumesc si eu! Si tot raman interesata de ce va vor invata la scoala. Desi sustin cu inversunare ca fiecare sa-si exprime imaginatia in farfurie, mi-ar placea mult sa stiu si cum abordeaza profesionistii problema, care-s regulile de baza, principiile, etc .

      Ștergere
  3. Sa nu raman dator, iata reteta. Cu atentie ca s-ar putea sa fie sub copyright, deci sa ramana intre noi:


    -------------------Pompoensoep-------------------

    Ingrediënten (4 personen)

    1 ui
    1 soepprei
    1,5 kg pompoen (ongekuist)
    ½ rode paprika
    1 tak peterselie
    vetstof
    2 blokjes kippenbouillon
    20 g tomatenpuree
    peper en zout
    tijm
    laurier

    Gehaktballetjes

    200 g gemengd gehakt
    20 g paneermeel
    ½ ei


    Bereidingswijze

    1. Ui pellen en eminceren.

    2. Soepprei reinigen, halveren in de lengte, wassen en in stukken snijden.

    3. De pompoen schillen, wassen en grof snijden.

    4. Paprika wassen, reinigen en in brunoise snijden.

    5. Peterselie wassen, drogen en hakken.

    6. Soep voorbereiden

    Ui, prei en vruchtvlees uitzweten in de kookpot.
    Het geheel tomateren.
    Bouillon, tijm en laurier toevoegen.
    Gedurende 20 minuten laten koken.
    Tijm en laurier verwijderen.
    Mixen en afsmaken.
    Paprikabrunoise toevoegen.
    Terug laten opkoken.

    7. De gehaktballetjes bereiden.

    Gehakt, paneermeel, ei, peper en zout mengen en er balletjes van draaien.
    De balletjes in water gaarkoken (drijven is gaar) en toevoegen aan de soep.

    8. De soep afwerken met peterselie.

    RăspundețiȘtergere